O știre din săptămîna trecută a fost în stare să mă zguduie. Şi asta după foarte mulţi ani de muncă în breaslă, cînd se pare că deja le ştii pe toate. Este vorba de medicul de la Institutul Oncologic, reţinut pentru estorcare de mită. Am în vedere mizeria nesătulă, care nu a avut nici o rezervă să ceară şapte mii de lei de la un bolnav care nu are zile. Cred că mulţi au fost revoltaţi de istoria odioasă cînd acest bolnav nu avea toţi banii ceruţi şi i-a dat numai două mii de lei. Iar medicul i-a spus că îl va externa şi îi va monitoriza sănătatea doar după ce îi va fi dată toată suma.

Acest caz face parte din categoria cînd îţi sînt simpatice organele de control. Pentru că în asemenea situaţii nu poţi să nu-i îndrăgeşti pe băieţii de la CNA. Pentru că au reacţionat şi au săltat o mizerie. O mizerie pe care vreau s-o ştiu pedepsită cu toată stricteţea legii.

Bine, acesta nu este de departe cel mai grav fapt de corupţie din ţara asta, însă din punct de vedere moral este incalificabil. Monstruos prin nesimţirea sa.

Cine are idei despre oncologie şi bolnavi de cancer o să înţeleagă. Eu pe parcursul vieţii mele am petrecut în altă lume cîteva persoane apropiate, din cauza acestei straşnice maladii. Una a fost bunică-mea. Poate cel mai scump şi înţelegător om din viaţă, pe care soarta mi l-a răpit prea repede. Şi a fost prima pierdere mare, uriaşă, cînd urli ca un lup de neputinţă şi nu poţi ajuta cu nimic. Poţi numai urmări cu creierul strîns de durere cum cel mai scump pleacă încet-încet, în nişte chinuri care nu ştiu de ce fel de forţe au fost date în acest univers. Situaţia bunicăi a fost similară cu a bolnavului din ştire. Îmi amintesc cum după operaţie, chirurgul ne-a chemat în birou, ne-a explicat cum stau lucrurile şi cu nişte regrete de serviciu ne-a spus cînd putem s-o luăm acasă şi să ne bucurăm de ultimele luni-săptămîni-zile-ceasuri împreună.

Îmi mai amintesc cum mama a băgat mîna în geantă să scoată banii care au fost pregătiţi pentru chirurg drept mulţumire. Ţin minte şi ce i-a zis: „Mama i-a pregătit pentru dumneavoastră şi trebuie să vi-i dau pentru că n-o să-i spunem de rezultatul operaţiei. Las-să creadă că totul va fi bine”. Şi atunci l-am văzut pe acel medic cuprins de emoţii. Nu le-a avut atunci cînd a fost nevoit să le spună copiilor că mama lor moare, probabil, pentru că la Spitalul Oncologic asemenea „noutăţi” sînt fenomene obişnuite, dar şi-a ieşit din fire cînd i s-au propus acei bani. „Puteţi face ce doriţi, să-i spuneţi sau nu, dar nu aveţi nici un drept să mă ofensaţi cu aşa „mulţumiri” după ce v-am spus cum stau lucrurile. Drept cine mă aveţi, dacă v-aţi gîndit că aş putea accepta aceşti bani”, a strigat chirurgul şi a ieşit din birou trîntind uşa.

Acum, pentru că văd pe multe forumuri scuze pentru mizeria de la Institutul Oncologic, precum că ar avea salarii mici şi alte momente. Scrise se vede tot de nişte colegi, necinstiţi şi necuraţi la mînă şi suflet. Cazul cu bunică-mea a avut loc în anul 1991. În istorie perioada a intrat ca „sălbaticii 90’”. Cînd nu se mai înţelegea nici în cer, nici în pămînt pe ce lume ne aflăm. Salariile nu se plăteau cu lunile, totul se distrugea şi nimic nu se făcea bun în loc. Magazine pustii, totul se vindea pe taloane. Iar cel mai mult au avut de suferit în primul rînd bugetarii. Şi iată în aşa condiţii medicul cu pricina de la Institutul Oncologic a refuzat să ia banii pentru un lucru fără izbîndă.

În 2018 nu e deloc ce era în 1991. Absolut. Şi chiar dacă asigurarea materială de astăzi a medicilor încă nu este perfectă, totuşi aceasta nici nu se compară cu cea din „sălbaticii 90’”. De ce dar comportamentul unora este ca de sălbatici? Ca de nişte şacali, cărora nu le face rău să se hrănească cu stîrvuri? Şi, da, n-ar strica un proces public în asemenea cazuri, ca să le fie de învăţătură tuturor mizeriilor din medicină.

Lilia GRUBÎI