MITOCĂNIE COMUNISTĂ DE NEAM PROST

Nici cu medicamente dintre cele mai performante nu mai pot fi trataţi

Autor: Mihai CONŢIU

În perioada 7-10 Octombrie, Alteţa Sa Regală Margareta, Principesa Moştenitoare a României, Custode al Coroanei României, şi soţul, Alteţa Sa Regală Radu, Principe al României, efectuează o vizită în Republica Moldova. Depunerea de coroane de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare este un ritual naţional oficial. Acesta este şi motivul pentru care i se supun toţi oficialii sau personalităţile străine care vizitează Republica Moldova. Este vorba de un gest simbolic prin care este omagiată ţara, valorile istorice şi spirituale ale neamului.

Prin urmare, reprezentanţii Casei Regale a României au vrut, în ziua de 8 Octombrie, să aducă un omagiu prin depunerea de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare. Alteţele Regale, însă, au fost împiedicate printr-o manifestare grobiană ce poate fi calificată ca fiind un adevărat sacrilegiu.

principesa.jpg

Opt simpatizanţi comunişti, îmbrăcaţi în haine închise la culoare (De ce nu şi-au ales culoarea roşie, ci pe cea a Întunericului?), i-au împiedicat pe Principesă şi Principe să depună coroana de flori în faţa monumentului Domnitorului. Cu toate acestea, reprezentanţii Casei Regale a României s-au recules în faţa Domnitorului şi au depus coroana de flori într-o parte mai lăturalnică a statuii, iar asta pentru că protestatarii huliganici ocupaseră partea centrală a monumentului.

Gestul golănesc (căci nu are nimic de-a face cu un protest justificat şi democratic) al simpatizanţilor comuniştilor a mai fost şi vociferat prin sloganele stupide: "Prinţul român în Moldova e străin!", "Trăiască şi-nflorească Republica Moldovenească!" şi "Afară din Moldova!".

Dacă este să invocăm necesitatea unui bun simţ elementar, a unei conduite civilizate indiscutabile şi a respectării unor canoane sociale ce ţin nu doar de respectarea unor manifestări oficiale, ci, în ultimă instanţă, şi de legea nescrisă a ospeţiei, conducerea PCRM ar fi trebuit, cu promptitudine, să remită publicităţii un comunicat prin care se desolidariza de această acţiune mitocănească a simpatizanţilor comunişti. Fiţi siguri că, atunci cînd era preşedintele ţării, domnul Vladimir Voronin ar fi acceptat o întrevedere cu Majestatea Sa, Regele Mihai I de România, dacă acesta i-ar fi făcut o astfel de onoare, precum şi cu Alteţele Regale!

ferdinand.jpg

Protest împotriva Istoriei şi a lui Ştefan cel Mare

Acei nefericiţi protestatari, fără să aibă habar de ceea ce au făcut cu adevărat, au atentat blasfemator şi la memoria Marelui Domnitor. La modul cel mai real cu putinţă, ca un paradox, aceşti vulgari protestatari n-au absolut nimic în comun cu Ştefan cel Mare, nici măcar un insignifiant procent din cîte are în comun cu Domnitorul moldovean Alteţa Sa Regală Margareta, Principesa Moştenitoare a României, Custode al Coroanei României.

Este descendenta celor mai importante familii regale şi imperiale ale Europei, printre ele numărîndu-se familiile regale britanică, rusă şi habsburgică, strămoşi direcţi ai săi fiind ţarii Nicolae I şi Alexandru al II-lea al Rusiei, Regina Victoria a Marii Britanii, regele Constantin al Greciei, împăraţi habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei ş.a.m.d.; tatăl său, Regele Mihai I de România, fiind şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a Marii Britanii. Alteţa Sa este a 82-a pe linia succesorală a Tronului Britanic.

Tatăl Alteţei Sale Regale, Regele Mihai I de România, este una dintre cele mai emblematice şi ultime figuri publice în viaţă din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Prin actul de la 23 August 1944 şi arestarea lui Antonescu, Regele Mihai I a contribuit la scurtarea războiului cu cel puţin şase luni. Nu a fost iertat niciodată de sovietici pentru că au vrut ca ei să fie cei care au obligat România, prin comuniştii lor de la Bucureşti, să se predea şi să întoarcă armele împotriva nemţilor în calitate de cuceriţi.

Acuza că a fost decorat cu Ordinul Victoria al URSS este superfluă, gratuită. Cu acelaşi Ordin, simultan, au mai fost decoraţi generalul Dwight David Eisenhower, ajuns preşedinte al SUA între anii 1953-1961, sau mareşalul polonez Michał Rola-Żymierski, şi el erou de război. Pe lîngă Ordinul Victoria, printre altele, Regele Mihai I a mai fost decorat cu Legiunea de Merit a Armatei Americane în grad de Comandant Şef (Chief Commander of the Legion of Merit), cu Emblema de Onoare a Armatei României...

Aşadar, vedeţi pe cine au blamat aceşti inşi care nu cu Ştefan cel Mare ar avea ceva în comun, ci cu inamicii acestuia!

Dorin Chirtoacă, vinovat moral de lezmajestate

Este de mirare că Poliţia nu a intervenit în această afacere... Dat fiind caracterul vizitei reprezentanţilor Casei Regale a României, aparent, pare că exagerez cînd afirm că Dorin Chirtoacă este vinovat moral de lezmajestate. De ce spun asta? Explicaţia este simplă: Dorin Chirtoacă a fost decorat de către Casa Regală a României cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler. Cu alte cuvinte, acesta, din start, a fost investit, eufemistic vorbind, şi cu acea calitate definitivă de scutier, de om pus necondiţionat în slujba apărării cu orice preţ a tuturor valorilor morale, sociale şi legale specifice Casei Regale.

Regele, spre deosebire de un preşedinte, este unsul lui Dumnezeu pe Pămînt, har divin care se răsfrînge automat, prin moştenire, şi asupra Alteţei Sale Regale Margareta, Principesa Moştenitoare a României, Custode al Coroanei României.

Este de la sine înţeles că acest primitiv, Dorin Chirtoacă, să nu aibă habar de aceste lucruri. În obscuritatea morală şi intelectuală în care s-a format, este de neconceput ca el să cunoască şi să-şi asume instinctual o formă de respect firească faţă de tot ceea ce înseamnă Casa Regală şi exponenţii de sînge albastru ai acesteia. Pe de altă parte, admiţînd realitatea vulgarismului social care-l caracterizează pe Chirtoacă, el este de neiertat pentru că, odată fiind investit conjunctural cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler, nu s-a informat şi nu şi-a asimilat valorile invocate mai sus.

Deprins fiind de rudimentarul său unchi, Mihai Ghimpu, să răcnească electoral în favoarea priorităţii limbii române aici, iar asta fără vreo consecinţă pozitivă, s-a comportat mai rău decît un grăjdar de la Curtea Regală din clipa în care nu şi-a asumat responsabilitatea de scutier permanent al Alteţelor sale Regale în toată perioada vizitei acestora în Republica Moldova, în special în Chişinău.

Chirtoacă avea obligaţia morală şi civică elementară de a organiza, în primul rînd, un cortegiu cu voluntari care să însoţească cuplul princiar măcar prin spaţiul public al Capitalei, căreia îi este primar. Simultan cu aceasta, în definiţia obligaţiilor morale şi a investirii de care s-a bucurat, doar el era cel care trebuia să solicite sprijin de la Ministerul de Interne sau chiar de la SIS. Dar ce să mai spunem atîta vreme cît vorbim cu pereţii atunci cînd este vorba despre Chirtoacă sau Ghimpu? Mare ruşine, o ruşine care se răsfrînge asupra moldovenilor, în general!

Universitatea Agrară, fondată de Regele Carol al II-a

Aflaţi în Republica Moldova, reprezentanţii Casei Regale şi-au înscris vizite în mai multe localităţi din ţară. Au vizitat Academia de Ştiinţe a Moldovei şi cîteva instituţii de învăţământ. Cu acest prilej, Regelui Mihai I al României i-a fost conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Agrare de Stat din Moldova, în semn de preţuire şi recunoştinţă faţă de Casa Regală din România, care acum 80 de ani a pus piatra de temelie a universităţii, transmite.

Titlul a fost înmînat principesei Margareta şi principele Radu, care îl vor transmite Regelui Mihai I. În cadrul ceremoniei principele Radu a dat citire unui mesaj al Regele Mihai, în care se menţionează: „Studenţii care se află astăzi pe băncile universităţii se vor bucura de roadele acestor binecuvântări în deceniile care vor urma. Fondată în anul 1933, universitatea voastră a cunoscut zbuciumul istoriei şi s-a bucurat de susţinerea regilor României, cu nădejdea că va dăinui şi va aduce învăţătură multor generaţii. Cei care au fost şi sunt chemaţi să împlinească această frumoasă misiune, sunt cei care au înţeles că forţa unei naţiuni creşte prin dezvoltarea morală a a unui popor”, se arată în mesajul semnat de Regele Mihai I.

Universitatea Agrară a fost fondată la 9 aprilie 1933, prin promulgarea de către Regele Carol al II-a a legii despre transformarea Secţiei de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, în facultatea de Ştiinţe Agricole cu sediul la Chişinău.

Tot în contextul acestei zile, în ziua de Miercuri, 9 Octombrie, vicepreşedinţii Parlamentului au oferit un dineu înalţilor oaspeţi. Ultima zi a vizitei a fost rezervată de către reprezentanţii Casei Regale a României pentru întîlniri cu Mitropolitul Moldovei, Vladimir, şi cu cel al Basarabiei, Petru.

La ora scrierii acestor rînduri, 20,00 din ziua de 8 Octombrie, nu putem bănui dacă vor mai fi organizate proteste mitocăneşti, dar nici nu putem exclude, căci o rezervă, totuşi, avem!