Misterul găurilor din caşcavalul elveţian, elucidat de cercetători

Misterul găurilor care se formează în interiorul rolelor de caşcaval elveţian a fost elucidat de oamenii de ştiinţă, potrivit cărora bulele de aer care duc la apariţia acelor spaţii goale sunt cauzate de particule de fîn prezente în lapte, nu de dioxidul de carbon (CO2) sintetizat de bacterii.

După aproape un secol de cercetări, oamenii de ştiinţă din Elveţia au elucidat în sfîrşit misterul găurilor din caşcaval, se afirmă într-un articol publicat pe site-ul cotidianului britanic The Guardian.

"În ciuda poveştilor care v-au fost spuse atunci cînd eraţi copii, găurile nu sunt făcute de şoricei care se hrănesc cu caşcaval şi îşi croiesc astfel drum, creînd tuneluri în interiorul roţilor de caşcaval", spun autorii aceluiaşi articol.

Experţii de la Agroscope, un institut de cercetări agricole din Elveţia, spun că fenomenul – caracteristic unor branduri celebre de caşcaval elveţian, precum Emmentaler şi Appenzeller – este cauzat de particule minuscule de fîn prezente în lapte, nu de bacterii, aşa cum s-a crezut pînă în prezent.

Ei au descoperit că acele găuri misterioase au devenit tot mai mici şi chiar au dispărut complet atunci cînd laptele folosit la fabricarea brînzeturilor elveţiene a fost obţinut prin metode moderne de recoltare.

"Dispariţia găleţii tradiţionale, folosită în timpul mulsului, este factorul care a cauzat această diferenţă", a declarat Regis Nyffeler, purtător de cuvînt al institutului Agroscope, adăugînd că mici particule de fîn cad în lapte şi apoi cauzează acele găuri din caşcaval.

Specialiştii de la Agroscope spun că misterul găurilor din caşcaval a fost studiat încă din 1917, după ce americanul William Clark a publicat un studiu detaliat şi a ajuns la concluzia că fenomenul este provocat de dioxidul de carbon eliberat de bacteriile din lapte.

Savanţii elveţieni mai spun că rolele de caşcaval din ţara lor au prezentat tot mai puţine găuri în ultimii 10-15 ani, pe măsură ce găleţile în care era strîns laptele au fost înlocuite cu maşini de muls automatizate şi ermetice, care "au anulat complet prezenţa particulelor de fîn în lapte". (Mediafax.ro)