MISIUNEA FMI SI-A INCHEIAT VIZITA LA CHISINAU

Misiunea Fondului Monetar Internațional, care s-a aflat la Chișinău în perioada 2-8 octombrie, și-a încheiat vizita. Potrivit șefului misiunii, Ruben Atoyan, „pe parcursul ultimei săptămîni, au avut loc discuții constructive referitor la evoluțiile economice recente și politicile promovate pentru menținerea stabilității macroeconomice și bugetar-fiscale”.

Șeful misiunii FMI a menționat că sînt apreciate „acțiunile ferme ale autorităților de readucere a programului susținut de Fondul Monetar Internațional pe făgașul normalității și avansarea reformelor”.

„În acest context, experții FMI au inițiat discuții referitor la bugetul pentru anul 2020, ce țin de prioritățile politicilor și finanțare. Discuțiile privind măsurile și reformele menite să contribuie la realizarea pachetului de politici bugetar-fiscale pentru anul 2020 vor continua în perioada ce urmează, inclusiv în timpul ședințelor anuale comune ale Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional, la Washington”, a declarat Ruben Atoyan, citat într-un comunicat de presă într-un comunicat al reprezentanței permanente a FMI în Republica Moldova.

Programul de creditare pe trei ani, susținut de FMI prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă, în valoare totală de circa 178,7 milioane dolari SUA, a fost aprobat la 7 noiembrie 2016 și are ca scop sprijinirea programului de reforme financiare și economice al autorităților Moldovei.

Sursa: IPN