MINIŞTRII DE EXTERNE AI ROMÂNIEI ŞI RUSIEI AU SEMNAT UN ACORD PRIVIND ÎNFIINŢAREA DE CENTRE CULTURALE

Miniştrii afacerilor externe ai României şi Rusiei, Titus Corlăţean şi, respectiv, Serghei Lavrov, au semnat marţi, la Moscova, un acord privind înfiinţarea la Bucureşti a Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură şi a Institutului Cultural Român la Moscova. De asemenea, Titus Corlăţean şi Serghei Lavrov au aprobat programul de cooperare în domeniul culturii, învăţămîntului, mass-media, sportului, tineretului şi turismului, precum şi planul de consultări între Ministerele de Externe ale celor două ţări pentru perioada 2013-2014. Şeful diplomaţiei române a efectuat în perioada 8-10 iulie o vizită la Moscova pentru convorbiri oficiale cu omologul rus, Serghei Lavrov.