MINISTERUL EDUCATIEI NEAGA ACUZATIILE CURTII DE CONTURI

Ministerul Educației vine cu o precizare referitor la raportul Curții de Conturi și acuzațiile aduse de Serafim Urechean, privitor la valorificarea redusă a creditului oferit de Banca Mondială. De asemeni, instituția menționează că misiunea Băncii Mondiale a dat o apreciere pozitivă procesului de realizare a indicatorilor, în special rezultatelor înregistrate în ultimele 6 luni.

Curtea de Conturi a examinat în cadrul ședinței publice din 19 iulie curent Raportul de audit asupra situațiilor financiare ale proiectului „Reforma învățămîntului în Moldova". Auditul a constatat că ponderea sumelor debursate de Banca Mondială în această perioadă, din totalul surselor financiare prevăzute pentru realizarea acțiunilor destinate implementării Proiectului și a reformei structurale în domeniul educației, constituie 35,7%. Concomitent, se atestă că, nivelul de valorificare a mijloacelor financiare destinate Proiectului este de doar 8,5%.

Președintele Curții de Conturi, Serafin Urechean a venit cu critici dure la adresa Ministrului Educației Corinei Fusu, precum și a instituției pe care o conduce. „Se creează impresia că e vorba de o incompetență totală sau dorința de a arăta într-o imagine proastă în fața instituțiilor mondiale”, a declarat Serafim Urechean.

Ministerul Educației vine cu o replică la aceste acuzații. Astfel în comunicatul instituției este menționat că actualul ministru al educației Corina Fusu a fost învestit în funcție la sfîrșitul lunii iulie 2015, iar PRIM a demarat în aprilie 2013.

PRIM este un Credit de Investiții Specific, finanțat de Banca Mondială, care vine ca suport bugetar pentru Guvernul Republicii Moldova. Proiectul urmează să fie implementat pe parcursul a cinci ani, în perioada aprilie 2013 - august 2018, fiind orientat pe o abordare bazată pe performanţe. Debursările PRIM se efectuează doar după îndeplinirea Indicatorilor de Debursare (DLI) - în total 16, dintre care au fost realizate 9.

Deoarece sursele financiare nu sînt alocate în avans de către Banca Mondială, pentru a demara lucrările de renovare a școlilor de circumscripție a fost necesar ca Ministerul Educației să îndeplinească o serie de alți indicatori ai PRIM. Debursările pentru indicatorii realizați ar fi trebuit să constituie sursele ce vor fi direcționale pentru reabilitarea școlilor. Totuși, deși indicatorii sînt îndepliniți de Ministerul Educației, decide Ministerul Finanțelor unde să direcționeze fondurile debursate de Banca Mondială.

Pentru primele două componente ale PRIM - I. Îmbunătăţirea calităţii educaţiei şi II. Optimizarea sectorului educaţional, a fost stabilită o serie de indicatori aferenţi debursărilor, iar debursările la bugetul de stat, ca suport bugetar, sînt efectuate în baza acestor indicatori aferenți. A treia componentă, Consolidarea capacităților Ministerului Educației în monitorizarea reformei, este sprijinită prin asistenţa tehnică, în conformitate cu metodele tradiţionale de debursări ale Băncii Mondiale.

În luna martie 2016, la mijlocul termenului de implementare a PRIM, Banca Mondială a efectuat o vizită de lucru în Moldova, cu scopul de a evalua proiectul, așa precum a fost stabilit inițial. Misiunea Băncii Mondiale a dat o apreciere pozitivă procesului de realizare a indicatorilor, în special rezultatelor înregistrate în ultimele 6 luni. După evaluarea efectuată de către experții Băncii Mondiale, Ministerul Educației a propus renegocierea Acordului de finanțare, iar pentru a urgenta procesul de renovare a școlilor de circumscripție, s-a decis ca reabilitarea instituțiilor de învățămînt beneficiare să fie realizată de Fondul de Investiții Sociale din Moldova. Urmează procedurile de aprobare de către board-ul Băncii Mondiale, după care - ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Acordului revizuit.

Referitor la valorificarea resurselor financiare pentru renovarea școlilor de circumscripție, conform Legii privind achizițiile publice lansarea achizițiilor se permite doar după ce a fost aprobat bugetul de stat pentru anul respectiv, iar perioada de desfășurare a tenderului durează 52 de zile (de la ziua publicării licitației pînă în ziua licitației). Procedura de achiziții nu poate fi inițiată fără a avea bani planificați în buget.

În anul 2015 bugetul de stat a fost aprobat la sfîrșitul lunii aprilie, fapt ce a tergiversat desfășurarea achizițiilor serviciilor de proiectare pentru școlile ce urmau să fie renovate.

Bugetul pentru anul 2016 a fost aprobat abia la începutul lunii iulie și încă nu este publicat în Monitorul Oficial. Deoarece a fost stopată procedura de achiziții publice, Ministerul Educației a fost în imposibilitatea de a achiziționa lucrările de reparație la școli. Precizăm că prevederile Acordului de finanțare nu au fost încălcate. Lucrările de renovare nu sînt condiționate de anumite termene fixe, anunță Ministerului Educației.

Sursa: agora.md