Negocieri tot pe stil vechi

Autor: Mihai CONŢIU

În ziua de 6 ianuarie, am citit, pe site-ul postului de radio Europa Liberă, un interviu acordat de Mihai Ghimpu. Constat, a mia oară, cît de nociv este acest politician semidoct la care sînt extrem de vizibile accesele de paranoia sau megalomanie. Fireşte că nu doar eu constat aşa ceva, ci şi observatori credibili şi echidistanţi plasaţi cu mult dincolo de graniţele ţării. Cum reuşeşte acest om cu capul în nori să-i prostească pe toţi, inclusiv pe europeni.

Aici, pentru localnicii neinstruiţi sau lihniţi de foame ori sete, Ghimpu poate să pară un personaj pitoresc, de-al locului şi acceptabil pentru că, într-o mare măsură, se pierde într-un decor social alcătuit după chipul şi asemănarea lui. În funcţie de gradul de cultură generală naţională, la nivelul întregii populaţii, apar şi politicieni pe măsură. Moldova îl are pe Ghimpu, iar marea majoritate a celor care-l cunosc nu ştie cît atentează şi afectează el igiena socială.

Avînd în faţă acest personaj, anturajul lui şi conjunctura în care s-a format, am senzaţia că, în Moldova, prostia este moft şi necesitate. Aici nimeni nu doreşte să-şi crească, să educe sau să instruiască în universităţi un copil, arătîndu-i exemplele umane nocive identificabile în profilul moral şi psihologic ale tuturor celor care participă la viaţa publică.

Nimeni n-o face pentru că toţi sînt legaţi între ei. Din aceste „raţiuni”, chiar şi cei cu pretenţii intelectuale îl iau în serios pe Ghimpu, chiar dacă, în sinea lor, îl dispreţuiesc, legitimîndu-l public prin aceasta, iar asta deoarece vor să cîştige ceva din conjunctura politică în care „liberalul” de la Coloniţa a ajuns printr-un hazard al sorţii.

Minte scurtă, cur viclean, caracter de moldovean

În ultimii cinci ani, Ghimpu a învăţat de minune să „sufere din cauza nedreptăţilor sau sărăciei în care trăieşte poporul, să-şi declare pătimaş dorinţa şi responsabilităţile pe care le are în lupta sa pentru cei care l-au ales” şi multe alte năzbîtii din acelaşi limbaj de lemn. Din aceeaşi minciună de 2000 de ani. A învăţat bine că toate aceste lozinci mincinoase prind de minune în rîndul unui electorat debusolat şi neinformat. „Plînge” de mila celor năpăstuiţi, în timp ce el trăieşte ca un baron.

În spatele acestor patetisme greţoase, însă, nu se află nimic altceva decît pofta lui nesăţioasă faţă de funcţii înalte în stat, trai îmbelşugat şi preamărirea propriei persoane. În schimbul acestora, Ghimpu este incapabil să ofere proiecte economice şi politice de ţară, idei reformatoare originale, capacităţi de a dialoga raţional cu partenerii de negocieri de pe poziţiile politice concrete pe care le-a obţinut în alegeri etc. În provincialismul lui politic, el nu pricepe că, în interes naţional, interesele statului sînt mai presus decît cele personale, ale lui şi ale partidului.

Nu poate oferi nimic pentru că asta ar presupune că are IDEI, capacităţi de analiză şi sinteză, cultură politică, instinct şi educaţie europeană şi patriotism. I s-a spus că dă bine să peroreze într-una despre necesitatea integrării Moldovei în UE şi NATO, însă subminează constant integrarea europeană prin sfidarea normelor şi principiilor ce le presupune un astfel de proces, iar invocarea necesităţii aderării la NATO nu poate fi nimic altceva decît o mai veche datorie a lui faţă de ruşi. „Proiectul” lui de unire a Moldovei cu România l-a amînat pentru o altă ocazie…

Pentru ca să vedeţi că intertitlul de mai sus nu este răutăcios sau tendenţios, vă voi oferi cîteva perle din „gîndirea politică” a lui Ghimpu, extrase din interviul pe care la dat Europei Libere (dacă, între timp, nu l-a cerut înapoi! Interviul dat, căci la cît se spune că e zgîrcit…).

Parcă vrînd să se răzbune pe moldovenii care nu l-au ales să conducă singur ţara, Ghimpu a spus: „Cetăţenii cum au votat, aşa să trăiască!” Aici Ghimpu deja se crede Dumnezeu, e grav!Cu alte cuvinte, deşi totuşi a ajuns în Parlament, cu salariu mare şi îndemnizaţii grase plătite de popor, Ghimpu, în subtext, le spune moldovenilor că nu va face nimic pentru ei, blestemîndu-i înainte de vreme. De parcă el ar fi putut oferi măcar o singură garanţie a bunăstării…!

Ca şi în rîndurile trecute, la formarea Guvernelor AIE 1 şi AIE 2, formarea Guvernului şi constituirea majorităţii parlamentare au întîrziat din cauză că Ghimpu, deşi minoritar ca număr de deputaţi, a vrut cele mai înalte funcţii în stat, ceea ce a şi obţinut în cadrul AIE 1. Tot din cauza lui şi poftelor sale se întîrzie şi acum formarea Guvernului şi a majorităţii parlamentare.

Cu toate acestea, în public, el spune că nu vrea neapărat funcţii, ci „pîrghii”. În interviul despre care este vorba, însă, Ghimpu s-a bîlbîit şi contrazis, căci a afirmat: „Cum adică poate fi învinuit Ghimpu că noi vrem funcţii?” „Eu nu am venit în politică pentru ca să fiu la guvernare, nu m-am văzut niciodată boier, ministru, preşedinte, prim-ministru. Nu acesta este scopul vieţii mele.” „Ghimpu vrea funcţii, dar Ghimpu nu deţine funcţii”.„Dar de ce atît de mult vor ei ca Ghimpu să nu deţină funcţii? Cui nu-i place Ghimpu să fie într-o funcţie de stat?”

Este memorabilă întrebarea retorică pe care şi-o pune în final. Înţelegeţi cu toţii din aceasta ce bună impresia are despre el, cît de necesar şi de neînlocuit se crede el într-o funcţie înaltă în stat. Omul acesta este cu atît mai periculos cu cît nu are absolut nici un fel de îndoieli cu privire la sine, aşa cum îi stă bine unui intelectual şi politician rutinat, dar prezent într-un context politic ca cel în care se află Moldova.

Se vrea preşedintele ţării înainte de expirarea mandatului d-lui Timofti

În mănunchiul de pretenţii pe care le are, Ghimpu nu-l uită nici pe Dorin Chirtoacă, nepotul său, pe care probabil îl vede veşnic primar. În acest context, avansînd ideea restructurării unor ministere, el vrea ca Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale să fie dat la primării. V-aţi prins de ce? Pentru că acolo vin investiţii financiare europene şi americane uriaşe şi din care se poate fura la greu!

În cadrul negocierilor pentru formarea Guvernului şi majorităţii parlamentare, Ghimpu a venit cu o formulă de tot rîsul, căreia el îi spune că ar fi „europeană”. Potrivit „gîndurii lui politice europene”, funcţiile în stat nu trebuie distribuite partidelor conform principiului proporţionalităţii, adică în funcţie de numărul de deputaţi cu care fiecare partid a intrat în Parlament, PL fiind pe ultimul loc. Conform „principiului european” al lui Ghimpu, funcţiile trebuie să fie alese în ordine succesivă, începînd cu primul partid, PLDM, al doilea, PD, şi PL. Este de reţinut faptul că el se referă la funcţiile de prim-ministru, şef al Parlamentului şi preşedintele ţării, iar mai apoi la cele ministeriale, care ar trebui alese pe rînd şi să revină în mod egal fiecărui partid în parte.

Dacă ar fi să ne luăm după practica europeană, atunci Dodon ar fi trebuit să aibă dreptul să facă prima tentativă de formare a Guvernului!

Problema constă în aceea că Ghimpu are pretenţii de la încă neformata coaliţie de guvernare să i se ofere funcţia de preşedinte al ţării sau cea de prim-ministru lui Dorin Chirtoacă, dar şi patru ministere, din care unul să fie din cele de forţă. Vorbeşte despre inexistente principii europene, dar nu face nici o referire la cele autentice, căci, potrivit acestora, unele ar trebui depolitizate şi nedisputate de partide, aici fiind vorba despre SIS, MAI, Procuratura, CNA, CNI, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, Justiţia, conducerile instanţelor de judecată, Banca Naţională, Fiscul…!

Ca să vedeţi, iarăşi, că Ghimpu pune mai presus de interesele europene ale ţării propriile-i ambiţii personale şi de partid, iată ce a mai declarat: „Conform regulilor, cînd îţi asumi actul guvernării, aceasta înseamnă şi pîrghii. Pîrghii înseamnă funcţii”. „Funcţia de preşedinte, de prim-ministru şi de spicher se alege de către Parlament. „Formula europeană: unu-unu-unu. Ne-am luat ale noastre cîte revin, patru (ministere; nota aut.), gata, mai mult nu vrem nimic.” „Nu am discutat nici un minister. Noi nu am hotărît încă formula. Dar formula cuprinde şi aceste trei funcţii în stat.” „Da, una din cele trei funcţii să aparţină PL”.

Observaţi că Ghimpu ar vrea ca preşedintele ţării să fie demis ori de cîte ori se face o remaniere guvernamentală! Aţi înţeles, aşadar, că Ghimpu ţine morţiş să fie preşedintele ţării înainte de termen, că nu este dispus să respecte absolut nici un principiu european în interesul naţional al ţării, că vrea mai multe funcţii decît i se cuvin, că cere imposibilul şi că, efectiv, şantajează PLDM şi PD! Asta înseamnă că dacă lui Ghimpu nu i se oferă funcţia de preşedinte al ţării, de prim-ministru sau de preşedinte de Parlament, preferă să rămînă în Opoziţie. Prin urmare, Ghimpu este cel care provoacă formarea unui Guvern minoritar sprijinit de PCRM în schimbul unor instituţii de control! Şi acest lucru ar trebui să fie posibil. Vladimir Voronin a fost sprijinit în 2005. Acum şi el ar trebui să facă acelaşi lucru.

Ca să închei, vă mai ofer un ultim debit verbal paranoico-megalomanic al al lui Moş Căciulă: „Dar, din păcate, vedeţi că totul se reduce la faptul că Ghimpu vrea funcţii. Din punct de vedere (sic!), îmi cer scuze de modestie, eu într-adevăr ar trebui să fiu primul care să merit funcţii!” Fără alte cuvinte!