METEOROLOGII ANUNTA O CRESTERE CONSIDERABILA A TEMPERATURILOR

De mîine, vremea se încălzeşte considerabil. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, dacă astăzi mercurul din termometre a urcat pînă la 7 grade Celsius, mîine termometrele vor arăta 15 grade pe timp de zi.

Şeful Centrului de Prognoze Meteorologice, Ghennadii Roșca, a precizat pentru IPN că, pîna acum, ţara a fost sub influenţa unor mase de aer rece din Arctica, respectiv temperaturile au scăzut. Noaptea au fost temperaturi negative, iar pe timp de zi maximele ajungeau pînă la 7 grade Celsius.

Odată cu ieșirea de sub influenţa maselor de aer rece, teritoriul ţării va intra sub influenţa maselor de aer cald, deja din parea de sus a continentului. Respectiv, temperaturile vor crește. Vremea caldă se va menţine pînă pe 31 martie, după care temperaturile vor scădea din nou, din cauza unui front atmosferic care va aduce şi precipitaţii, precizează Ghennadii Roșca.

Şeful Centrului de Prognoze Meteorologice menționează că pentru această perioadă este firesc ca diferenţa dintre temperaturile de zi și noapte să fie mare. „În acest moment, ar trebui să avem tempreraturi pe timp de noapte între minus 1 și plus 2 grade, iar pe timp de zi maxime pîna la plus 10 grade Celsius”, a remarcat Ghennadii Roșca.

În următoarele zile în Republica Moldova maximele vor ajunge ziua pînă la 17 grade Celsius, iar nopatea se aşteaptă minime de 0 grade Celsius.

Sursa: IPN