Mesajul Presedintelui Igor Dodon la o luna de la crearea majoritatii parlamentare si investirea noului Guvern

Astăzi se împlinește exact o lună de la crearea majorității parlamentare în urma alegerilor din 24 Februarie și instituirea unui nou Guvern în Republica Moldova. Cu acest prilej, șeful statului, Igor Dodon, a adresat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care scrie:

“Creată într-o perioadă extrem de tensionată pentru tînăra noastră democrație, confruntîndu-se cu aspirația și acțiunile ilegale ale fostei guvernări de a rămîne la putere cu orice preț, avînd ca prioritate supremă evitarea violențelor și distrugerea acestui stat, noua majoritate parlamentară acționează cu pași hotărîți pentru a readuce Republica Moldova pe făgașul democrației și dezvoltării social-economice. 
Am purces cu toată determinarea la purificarea sistemului public de funcționarii compromiși, inclusiv cei de la Curtea Constituțională, CEC, alte structuri determinante pentru buna funcționare a unui stat democratic. Avem primele rezultate în stoparea mai multor acte de corupție și de contrabandă, restabilim politica externă echilibrată construind relații corecte și pragmatice cu principalii parteneri ai țării noastre.
În același timp, reușim să combinăm activitățile de demolare a sistemului vechi cu acțiunile de edificare a statului de drept și celor menite să asigure dezvoltarea economică și socială a țării. Guvernul și majoritatea parlamentară sînt focusate pe asigurarea sustenabilității financiare a țării, au ca prioritate achitarea salariilor și plăților sociale.

Am restabilit dialogul cu partenerii de dezvoltare a țării, astfel ca Republica Moldova să poată beneficia de suportul financiar suspendat în urma acțiunilor politice iresponsabile ale fostei guvernări. Avem drept obiectiv ca ”schemele vechi” de corupție să nu facă loc altora noi, or, să nu călcăm pe grebla pe care s-a călcat de fiecare dată cînd s-au schimbat guvernările. Voi face uz de toate instrumentele legale pe care le am la dispoziție, pentru a curma din start asemenea fenomene.
E firesc ca societatea noastră să dorească ca lucrurile să se schimbe mai rapid, ca în scurt timp să scăpam de moștenirea odioasă preluată de la guvernarea precedentă, ca nivelul de trai și protecție socială să crească conform așteptărilor cetățenilor, ca fiii și fiicele neamului să poată reveni la vatră cît mai repede. Consider, însă, că în condițiile dualității guvernării timp de o săptămînă, ca rezultat al tentativei de uzurpare a puterii de către PDM, dar și a sabotajului evident manifestat de conducătorii de rang înalt proaspăt demiși, sau încă aflați în funcție, actuala coaliție guvernamentală a reușit o bună parte din acțiunile pe care ni le-am propus.

Revenirea la starea normală de lucruri într-o țară este un proces dificil, fapt demonstrat de experiența mai multor state. Am reușit multe, avem de făcut și mai multe, dar un singur lucru trebuie să fie clar pentru toți – procesul demontării oligarhiei în Republica Moldova este ireversibil. 

Astăzi, ca niciodată de la 1991 încoace, s-a reușit consolidarea societății în jurul ideii nobile de a scoate țara din ghearele mafiei și corupției, de a oferi cetățenilor încă o șansă de a crede în viitorul țării noastre.

Sîntem convinși că doar prin conjugarea eforturilor comune în beneficiul Republicii Moldova - vom reuși! Împreună cu colegii din Parlament și Guvern sîntem conștienți de acest lucru și nu vom admite ratarea acestei misiuni nobile. Moldova are viitor!”

Virginia Filip 10.07.2019 - 18:31

Mesajul este intr-adevar pozitiv si laudabil si sa speram ca Dodon nu va actiona doar ceea ce incearca bun sa se faca acum la noi in tara. Sa-i lase pe cei abilitati sa-si faca treaba, iar presedintele sa-si vada de treburile lui.