MESAJUL PRESEDINTELUI DODON DUPA MEDIEREA CONSULTARILOR DINTRE PSRM SI PDM

Astăzi, Preşedintele Igor Dodon a invitat liderii fracţiunilor parlamentare la Reşedinţa de Stat pentru a media consultările comune în vederea identificării de posibile alianţe pentru crearea unei majorităţi în vederea învestirii viitorului Guvern. În mod ostentativ şi nejustificat, liderii ACUM au refuzat să participe la întrevederea mediată de către şeful Statului. După consultări, Preşedintele Igor Dodon a rostit următorul mesaj:

„Astăzi, am reușit să oferim continuitate procesului de dialog politic dintre partidele parlamentare, pentru a depăși criza postelectorală. Dialogul, de această dată, s-a desfășurat într-un format mai larg, cu participarea concomitentă a celor mai importante formațiuni parlamentare. Regret că cea de-a treia formațiune, blocul ACUM, a refuzat categoric acest dialog și a ratat oportunitatea de a face cel puțin un schimb de opinii cu privire la situația actuală din țară, pentru a clarifica poziția fiecărui partid în acest sens.

Referitor la invitarea separată a deputaților la discuții de către liderii partidelor PAS și DD, vreau sa reiterez poziția expusă anterior, inclusiv la ședința de constituire a Paramentului: Președintele nu va accepta o majoritate creată din deputați transfugi, iar negocierile cu ulterioara creare a majorității parlamentare trebuie să aibă loc între partide, fracțiuni care au acces în Parlament prin votul direct al cetățenilor. Doar așa se poate crea o guvernare cu legitimitate pe plan intern și extern.

În această perioadă critică postelectorală, fiecare săptămână, fiecare zi contează în gestionarea țării, cu problemele ei economice, sociale, administrative. Este de datoria partidelor alese să ofere, în sfîrșit, o perspectivă clară pentru Moldova: fie creează o majoritate parlamentară și un Guvern funcțional și responsabil, fie mergem în alegeri anticipate. De aceea, le-am spus partidelor: dacă insistați pe alegeri anticipate, alegeri să fie, dar să știm și noi. Spuneți-le cetățenilor ce ați decis și ce faceți. Dați claritate.

Referitor la cele expuse de conducerea Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat, am observat din partea lor un schimb de opinii echilibrat, în general, unele poziții comune pe subiecte sociale, deși nu fără invocarea anumitor divergențe pe subiecte de ordin politic. Am înțeles că ele urmează să-și consulte organele colective din partid și să decidă dacă vor continua acest dialog și cu ce perspective. Dar deja partidele în cauză o să vă anunțe dacă se vor mai întîlni, cu ce agendă de discuții și cînd.

Eu mi-am făcut misiunea și datoria ca șef de Stat, ca mediator politic și ca inițiator al acestor discuții, care erau necesare pentru a sparge blocajul postelectoral. Responsabilitatea acum trece iarăși la partidele politice și sper că ele vor ști să onoreze așteptările cetățenilor. Voi interveni, din nou, conform procedurilor constituționale, pentru consultarea fracțiunilor și desemnarea candidaturii prim-ministrului, după formarea unei majorități parlamentare legitime, sau pentru dizolvarea Parlamentului și anunțarea alegerilor parlamentare anticipate dacă blocajul politic în Parlament va dura 3 luni de zile”.