MESAJUL DE FELICITARE AL PREMIERULUI CHICU, ADRESAT SERVICIULUI DE PROTECTIE SI PAZA DE STAT

Stimate Doamne și stimați Domni ofițeri,

Serviciul de Protecție și Pază de Stat, în cadrul căruia serviți, împlinește azi 28 de ani. Au fost 28 de ani în care predecesorii Dvs, și evident Dvs, ați dedicat deplin timpul și energia pentru a servi alți oameni.

Pe durata la toți cei 28 de ani, echipa SPPS a învățat și a perfecționat practicile de protecție și pază. Rezultatele participării Dvs la diverse competiții cel mai bine demonstrează profesionalismul Serviciului și, fără îndoială, predecesorii Dvs sînt mîndri de construcția pe care au fondat-o acum 28 de ani.

Prima persoană protejată a fost primul Președinte al Republicii Moldova, domnul Mircea Snegur, iar circumstanțele în care a activat primul Președinte au fost pline de incertitudine și nesiguranță. Cu toate acestea, SPPS a reușit să facă față celor mai complicate situații într-o manieră extrem de destoinică și profesionistă.

Misiunea Dvs este una complicată și presupune devotament absolut. Dvs ați acceptat această misiune, fapt care demonstrează curaj și onoare. Iar modul în care Dvs zilnic vă îndepliniți misiunea probează profesionalism și devotament.

Motto-ul „Onoare și Devotament” vorbește de la sine și, cu toate că este scurt, e plin de sens și valoare.

Stimați ofițeri ai SPPS,

Vă felicit cu aniversarea Serviciului în care serviți și vă doresc sănătate, liniște, prosperitate și bunăstare.

Cu respect,

Ion Chicu

Prim-ministrul Republicii Moldova