MESAJ DE FELICITARE PENTRU MEMBRII SI SIMPATIZANTII PSRM

Dragi prieteni!

Acum 21 de ani, Ministerul Justiţiei înregistra oficial o nouă formaţiune politică – Partidul Socialiştilor din Republica Moldova. Aceşti 21 de ani au fost cu bune şi rele, cu perioade de dezvoltare prielnice, dar şi cu perioade mai puţin prielnice. A fost un drum lung, care însă s-a meritat să fie parcurs, deoarece astăzi PSRM este formaţiunea care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetăţenilor.

Însă drumul nostru nici pe departe nu poate fi considerat unul încheiat. Sînt convins că PSRM nu a ajuns nici măcar la jumătatea acestui drum şi că, începînd chiar cu perioada imediat următoare, va juca un rol important în istoria RM, poate cel mai important rol pe care l-a avut vre-odată un partid din Moldova în procesul de dezvoltare a ţării.

În scurt timp, ţara va trece prin alegeri parlamentare. PSRM e pur şi simplu obligat să învingă în aceste alegeri pentru a da o nouă şansă de viitor Republicii Moldova şi eu sînt convins că anume aşa şi se va întîmpla. PSRM nu are altă alternativă decît să preia puterea şi să pună capăt dezmăţului care e în întreaga ţară de ani buni de zile. PSRM are capacitatea de a conduce eficient Republica Moldova şi de a asigura un nivel înalt de bunăstare cetăţenilor, aşa cum îl merită ei, şi împreună vom demonstra acest lucru în perioada imediat următoare.

Dragi prieteni!

Vin încă o dată cu călduroase felicitări către voi, către toţi acei în inima cărora PSRM ocupă un loc aparte. Să ne bucurăm împreună de această sărbătoare şi să fim tari, pentru că de fiecare dintre noi depinde viitorul Republicii Moldova.

Igor Dodon, Preşedinte al Republicii Moldova