MESAJ DE FELICITARE ADRESAT PRESEDINTELUI TURKMENISTANULUI, GURBANGULY BERDIMUHAMEDOW

Stimate Domnule Președinte,

Cu ocazia sărbătorii naționale a Turkmenistanului – Ziua Independenței, am onoarea să Vă adresez cele mai calde și cordiale felicitări împreună cu sincere urări de pace și prosperitate pentru toți cetățenii turkmeni.

Folosesc această ocazie pentru a remarca potențialul considerabil de cooperare între Republica Moldova și Turkmenistan, precum și interesul nostru reciproc pentru punerea în valoare a acestuia. Am convingerea că relațiile de prietenie și bună înțelegere, stabilite de-a lungul istoriei între țările noastre, constituie un temei sigur pentru aprofundarea parteneriatului în domeniile economic, social, umanitar și în alte domenii de interes reciproc.

Dorindu-Vă din toată inima multă sănătate și noi realizări în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere, iar poporului turkmen – bunăstare și pace în suflet, Vă rog să acceptați, Excelență, expresia înaltei mele considerații.

Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova