MESAJ DE FELICITARE ADRESAT PRESEDINTELUI REPUBLICII AZERBAIDJAN, ILHAM ALIYEV

Cu ocazia sărbătorii naționale a Azerbaidjanului - Ziua Republicii, Vă rog să acceptați sincere și cordiale felicitări, însoțite de urări de bine, pace și prosperitate poporului azer.

Această sărbătoare semnificativă îmi oferă plăcutul prilej de a consemna succesele remarcabile înregistrate de țara Dumneavoastră și consolidarea prestigiului Republicii Azerbaidjan pe arena internațională.

Am convingerea că dezvoltarea dialogului constructiv între statele noastre și realizarea consecventă a proiectelor comune vor îmbogăți relațiile bilaterale și vor deschide noi perspective pentru extinderea cooperării moldo-azere reciproc avantajoase.

Urîndu-Vă multă sănătate, energie inepuizabilă și noi realizări în numele prosperității poporului Azerbaidjanului, Vă rog să agreați, Stimate Domnule Președinte, expresia înaltei mele considerații.

Igor Dodon, Preşedinte al R. Moldova