MESAJ DE FELICITARE ADRESAT PRESEDINTELUI FEDERATIEI RUSE, VLADIMIR PUTIN, CU PRILEJUL ZILEI RUSIEI

Stimate Domnule Președinte,

Cu ocazia sărbătorii naționale a Federației Ruse – Ziua Rusiei, am onoarea să Vă adresez cele mai cordiale felicitări, însoțite de urări de bine, pace și prosperitate poporului rus.

În această zi, îmi face o deosebită plăcere să menționez dezvoltarea ascendentă a dialogului constructiv moldo-rus la cel mai înalt nivel, intensificarea relațiilor culturale și umanitare închegate de-a lungul secolelor, revigorarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă.

Am toată certitudinea că tradiționala cooperare plenitudinară dintre țările noastre se va intensifica  încontinuu în beneficiul popoarelor moldovenesc și rus prietene.

Urîndu-Vă din adîncul inimii succes și noi realizări întru binele Rusiei, iar tuturor  cetățenilor ei – fericire și bunăstare, Vă rog să agreați, Stimate Domnule Președinte, expresia distinselor mele sentimente.

Igor Dodon, Preşedinte аl Republicii Moldova