MERGEM LA VOT, SĂ NU-I DEA ŢĂRII „LA BOT” DODON, USATÎI ŞI COMUNIŞTII!

Despre onestitatea concurenţilor electorali

Autor: Mihai CONŢIU

Igor Dodon sau Renato Usatîi nu mă miră atîta timp cît se ştie cît de înverşunaţi anti-europeni sînt, cît de dornici sînt să tîrască Moldova în mocirla, sărăcia şi lipsa de perspective din Uniunea Vamală, dar de-a dreptul bizari mi se par acei concurenţi electorali care, pretinzînd că sînt pro-europeni, atacă furibund tocmai acel partid care este sprijinit masiv de către Partidul Popular European, iar aici este vorba despre PLDM.

Aceşti politicieni ştiu prea bine că Partidul Popular European domină Parlamentul European şi este garanţia aderării Moldovei la UE. Atacînd PLDM, care este membru al Partidului Popular European, ei devin adversarii majorităţii din Parlamentul European. Aici putem avea de-a face cu ignoranţă, confuzie dorită prin omisiune sau rea-voinţă, dar şi cu toate la un loc. Una-i să fii în opoziţie parlamentară în ţara ta, alta-i atunci cînd ei, nişte obscuri politicieni, se plasează în opoziţie faţă de majoritatea Parlamentului European şi, implicit, faţă de interesul naţional al ţării, care este integrarea în UE. Repet: Ustîi, Dodon şi comuniştii nu trebuie să ne mire!

În cadrul acestui context, să ne referim, de pildă, doar la minusculele formaţiuni politice Partidul Liberal, Partidul Liberal Reformator sau Mişcarea „Antimafie”. Teoretic şi practic, liderii lor se declară pro-europeni şi pro NATO, dar nu se observă că adversarii lor electorali ar fi Dodon, Usatîi sau comuniştii, ci PLDM şi, în mod special, Vlad Filat. La fel, teoretic şi practic, aceste partide n-au nici o şansă să acceadă în Parlament, darămite la guvernare, ci doar, poate printr-o minune, PL să cîştige cîteva fotolii de deputat.

Atunci care-i sensul confruntării lor dure doar cu PLDM, care, se ştie prea bine, a fost artizanul diplomatic al tuturor reuşitelor înregistrate de Moldova pe parcursul pro-european, dar este şi garanţia integrării în UE, cu drepturi depline, tocmai în virtutea apartenenţei la Partidul Popular European? Asta înseamnă că nu sînt oneşti atunci cînd spun că le pasă de viitorul european al ţării, că şi-l doresc, dar şi că pot fi nişte diversionişti politici de genul lui Dodon sau Usatîi, numai că „din interior”.

La fel ca şi în stilul populist al lui Usatîi, Sergiu Mocanu, liderul Mişcării „Antimafie”, vrea să ajungă la guvernare cu doar două voturi ca să-l bage în puşcărie pe Filat. Păi dacă, prin absurd, l-ar băga la puşcărie pe Filat, care-i miza politică a popularilor europeni, înseamnă că Mocanu, neavînd relaţii nici măcar la nivel de şofer cu cineva din UE, coalizează cu Usatîi, Dodon şi comuniştii lui ca să îmbrîncească Moldova în temniţa sărăciei din Uniunea Vamală.

Pe Ghimpu nu l-a dat niciodată afară din casă inteligenţa sau flerul politic. Ţinînd seamă de ameninţările care planează asupra Moldovei, de situaţia din Ucraina, „ghiaurul politic” de Ghimpu şi-ar fi găsit nişte slogane electorale mai inteligente, nu din cele provocatoare, gen integrarea în NATO. Credeţi că el nu ştie cu-i folosesc acestea? Ştie, căci nu-i chiar atît de fraier încît să le permită buzunarelor să-l certe că sînt goale! Ghimpu mai are şi tupeul să le vorbească moldovenilor despre şansa integrării europene, iar asta în contextul în care, începînd cu 2010, n-a catadicsit să declanşeze o campanie naţională susţinută de informare în masă şi la obiect a oamenilor despre avantajele apartenenţei la UE. A avut tot timpul, a avut oameni în teritoriu, iar de lipsa banilor nu se poate plînge atîta timp cît îl mai are şi pe Şalaru alături ca să-i cînte un cîntec de leagăn.

PLR este în aceeaşi cofă, aşa că nu merită să mai insistăm.

Din nefericire pentru moldoveni, PLDM este singurul partid care are un mesaj naţional clar pro-european. Spunem asta în contextul în care partenerii de-ai săi de la guvernare, pro-europeni în declaraţii conjuncturale, pe fondul ofertei de sute de mii de locuri de muncă, la Chişinău sînt pentru integrarea în UE, iar prin raioanele „convenabil electoral” sînt în favoarea integrării Uniunii Vamale. La o astfel de lipsă de onestitate, nu mai putem vorbi despre bărbaţi politici.

Pe mai departe, demn de remarcat este faptul că Vlad Filat este singurul lider de partid care s-a pronunţat ferm în favoarea depolitizării instituţiilor statului. Aici fireşte că este vorba despre MAI, Procuratură, CNA, CNI, Ministerul Justiţiei, CSM, SIS etc. Vor fi de acord viitorii săi parteneri de coaliţie de guvernare pro-europeană? Greu de crezut, căci astfel probabil nici nu ar mai participa la alegeri parlamentare dacă nu ar privi hulpavi tocmai spre aceste instituţii! Cu toate acestea, Filat a înţeles primul şi a cerut acest lucru deoarece ştie că este condiţia fundamentală a integrării ţării în UE. Vom vedea, după alegeri, o Moldovă exemplară, cu o instituţie ca Direcţia Naţională Anticorupţie din România, pentru care funcţia celui corupt nu contează, indiferent dacă este prim-ministru sau preşedinte de ţară? Greu de crezut!

Pînă una, alta, Duminică, trebuie să ieşim cu toţii la vot, ca să nu-i dea ţării „la bot” Dodon, Usatîi şi comuniştii! Speranţa salvării Moldovei, repet, sînt tinerii şi moldovenii conştienţi din diaspora şi din ţară. Vom asista, Duminică, la un miracol ca şi cel din România de la alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie? Vom vedea!