MEDICAMENT NATURAL PENTRU ULCER SI PENTRU REUMATISM: TEREBENTINA

Datorită pulberii de terebentină sau plasturilor cu terebentină groasă şi vîscoasă, orice rană se vindecă rapid. Mai mult, dacă înghițiți o bucată de terebentină sau o mestecați exact ca guma de mestecat, peste una sau două zile puteți uita de angină pectorală. Saliva de terebentină vindecă gingiile, dar mai ales ulcerele interne.

Comprese, pentru piele

Terebentina este răşina care se scurge din copacul conifer deteriorat și arată ca mierea proaspătă. Terebentina vîscoasă şi foarte lipicioasă nu se dizolvă în apă, dar este uşor solubilă în uleiul vegetal obişnuit. Coniferele deteriorate - cedru, pin, brad, zadă - cu acest suc lipicios, pe lîngă faptul că ne ajută să ne vindecăm rănile, îşi apără lemnul de penetrarea gîndacilor, ciupercilor şi a altor influenţe dăunătoare. Proprietăţile de vindecare ale răşinii sînt cunoscute de omenire de multe milenii, cel puţin din Egiptul Antic. Multe secole la rînd, aceasta a fost utilizată pe scară largă la sîngerări şi pentru vindecarea rănilor şi a diferitelor boli, precum maladii pulmonare, reumatism, tulburări digestive, infecţii urinare, arsuri, diverse boli de piele etc.

De folos în fracturi

În secolul al XVI-lea, terebentina a fost utilizată pentru tratarea ciumei, pentru că aburii de terebentină au un efect antibacterian. Locuitorii din Urali şi Siberia folosesc de secole terebentina pentru vindecarea durerilor şi pentru tratamentul rapid al rănilor, ulcerelor, furunculelor, arsurilor, tăieturilor și al mușcăturilor de şerpi. La fracturi se unge cu terebentină locul traumatizat, şi osul se sudează mai repede. În Siberia, cu terebentină se tratau durerile de dinţi, aplicînd-o la dinte sau la gingie. Vindecătorii siberieni au ştiut cum să folosească terebentina pentru a trata cataracta, cancerul şi ulcerul gastric și duodenal, cît şi pentru a consolida sistemul nervos.

Băile vă reîntineresc

Băile de terebentină sînt utilizate cu succes în produsele cosmetice, constituind un mijloc eficient de întinerire și de prevenire a îmbătrînirii premature. Intensificarea circuitului sîngelui în capilare curăţă pielea, normalizează şi îmbunătăţeşte starea acesteia. Băile de terebentină promovează normalizarea metabolismului lipidic şi, prin urmare, pot fi folosite ca mijloc de scădere în greutate durabilă şi în eliminarea celulitei. Cu o asemenea gamă largă de efecte terapeutice, aceste băi nu provoacă modificări şi perturbări patologice şi sînt absolut inofensive atunci cînd sînt utilizate corect.

Dacă suferiți de artrită, amestecați 1/2 cană cu oțet de mere, terebentină rectificată și ulei de măsline. Masați zonele afectate în fiecare seară, înainte de culcare.

După revista „Taifasuri”