Moldova riscă să mai piardă un dosar la CEDO

Maxim Masiutin, conducătorul firmei „Ritlabs” S.R.L, singura companie IT din Moldova care exportă produse sub propria marcă comercială în 190 de țări ale lumii, nu vede o altă cale pentru a opri fărădelegile din partea justiției moldovenești și pentru a obține dreptate într-un dosar penal comandat.

Vă reamintim că acum cîțiva ani, compania „Ritlabs” a revendicat în instanța de judecată din SUA legalitatea deținerii mărcilor comerciale și a domeniilor, printre care și ritlabs.com, însușite de un cetățean moldovean, care la momentul desfășurării procesului de judecată, se afla în SUA, dar care a revenit în Moldova imediat cum instanța a constatat ilegalitatea acțiunilor lui și l-a obligat să achite prejudiciul cauzat SRL „Ritlabs”. Obținînd decizia instanței judecătorești americane, SRL „Ritlabs” intenționa să o execute în Moldova, prin încasarea de la făptuitor a valorii prejudiciului adjudecat, dar s-a ciocnit cu dependența justiției moldovenești de opinia personală a funcționarilor de la Ministerul Justiției.

Într-o discuție cu reporterul ziarului „Moldavschie vedomosti”, Maxim Masiutin a oferit detalii asupra cauzei.

- Legislația moldovenească spune că hotărîrile instanțelor judecătorești străine pot fi recunoscute în Moldova și executate în două cazuri: dacă există un acord în acest sens între Moldova și statul respectiv, sau în baza principiului reciprocității aplicabil între cele două state – adică, dacă ei (statele străine) recunosc hotărîrea noastră (din Moldova), atunci noi o recunoaștem pe a lor, ori dacă nu există hotărîri de-ale noastre pe care ei le-au respins, noi, o să recunoaștem hotărîrea lor.

Între Moldova și Statele Unite al Americii nu există acord privind recunoașterea reciprocă a hotărîrilor judecătorești, dar sistemul judiciar american este constituit astfel încît nu are asemenea acorduri cu nici un stat din lume, dar admite recunoașterea hotărîrilor judecătorești străine prin aplicarea principiului reciprocității, dacă partea interesată va dovedi în instanță că, actul judecătoresc este veridic, nu conține falsificări și că pîrîtul în cadrul examinării cauzei date, a fost legal citat. Adică, pentru ca cetățenii Republicii Moldova să execute pe teritoriul SUA o hotărîre judecătorească pronunțată în Moldova, este suficient să se adreseze în instanța judecătorească din SUA cu o cerere în acest sens, prin intermediul unui avocat.

De regulă, dacă nu există falsificări în act judecătoresc al altui stat, atunci partea americană recunoaște acest act.

În Moldova legislația prezumă aplicarea aceleiași practici: prezinți hotărîrea judecătorească străină în instanță moldovenească cu solicitarea să fie eliberat un titlu executoriu pentru a fi prezentat unui executor judecătoresc din Moldova. Magistrații din Moldova, ca și colegii lor străini, în astfel de cazuri, nu intră în esența cazului și nu examinează litigiul în fond încă o dată, ci îl împuternicesc pe executorul judecătoresc să execute hotărîrea instanței judecătorești străine.

Exact la fel, în ordinea stabilită de lege, am procedat noi, adresîndu-ne în instanța moldovenească cu o cerere de recunoaștere și încuviințare a executării hotărîrii judecătorești din SUA. Judecătorul a solicitat opinia Ministerului Justiției în acest sens, care a prezentat două referințe asupra cererii noastre: de la ministrul Oleg Efrim și de la viceministrul Vladimir Grosu. În referințe se spunea că Ministerul Justiției al Republicii Moldova nu recunoaște hotărîrile instanței de judecată americane, pentru că SUA nu respectă principiul reciprocității în raport cu hotărîrile instanțelor moldovenești. În aceeași referință exista o explicație, potrivit căreia concluzia ministrului moldovean a fost condiționată de returnarea unei hotărîri de judecată moldovenești, expediate anterior prin poșta diplomatică. Dar ministrul a omis să precizeze că returnînd acea hotărîre, partea americană a invocat calea eronată de adresare cu asemenea cereri pe cale diplomatică, atunci cînd este suficient ca cetățeanul interesat să se adreseze direct în instanța judecătorească din SUA, citînd nota diplomatică a Departamentului de Stat al SUA din 03 februarie 1976, care spune că nu se poate face uz de poșta diplomatică pentru recunoașterea hotărîrilor judecătorești. Nota diplomatica mai spune că hotărîrile judecătorești nu pot fi executate prin intermediul Departamentului de Stat, dar returnarea actelor nu înseamnă refuzul de a le aproba, pentru aceasta este necesară adresarea directă către instanța de judecată, cu angajarea unui avocat. Reclamanții moldoveni, probabil au încercat calea diplomatică de recunoaștere a hotărîrii, cu scop de a evita cheltuieli pentru serviciile avocaților americani. Dar această intenție de economisire, manifestată de unele persoane și orgoliul lezat al înalților funcționari de la Ministerul Justiției nu constituie dovada neaplicării principiului reciprocității de către SUA față de RM.

Funcționarii noștri, nu se știe de ce, s-au supărat pe legislația americană: „odată ce ați refuzat să recunoașteți hotărîrea noastră, pe care noi am dorit s-o recunoaștem la voi gratis, fără angajarea avocaților americani, atunci nici noi, ca să ne răfuim, nu vom recunoaște hotărîrile voastre”. Acesta a fost principiul de care s-au ghidat cei de la Ministerul nostru.

Concluziile scrise ale specialiștilor din SUA în acest domeniu nu au fost în măsură să influențeze hotărîrea instanței moldovenești. Judecătorul a menționat în hotărîrea de respingere a cererii SRL „Ritlabs” că Ministrul justiției este adevărul în ultima instanță și punct. Chiar dacă nici o opinie nu are forță probatorie prestabilită pentru instanța judecătorească, cel puțin conform Legii.

Am pierdut dosarul la judecătoria sectorului Ciocana al capitalei. Curtea de Apel a trimis dosarul la judecătoria aceluiași sector pentru reexaminare. L-am pierdut din nou. În ultimă instanță și Curtea de Apel ne-a respins cererea, luînd ca bază aceleași afirmații netemeinice ale funcționarilor ministeriali.

După ce am parcurs toate cercurile justiției moldovenești și nu am obținut să ni se facă dreptate, în luna august a anului trecut, am depus o cerere la CEDO. Recent, am primit o scrisoare de răspuns, prin care am fost informați că dosarul nostru a fost acceptat pentru examinare, cererea nr. 39835/15: Ritlabs S.R.L. c/Moldova. Vom aștepta ca judecătorii de la Strasbourg s-o examineze.

Țara noastră beneficiază de asistență financiară enormă din partea guvernului american pentru perfecționarea sistemului judecătoresc, dar funcționează pe stil vechi: cum a spus ministrul – așa se hotărăște, iar judecătorii, fiindu-i subordonați, nu ies din cuvîntul superiorului său, indiferent de prevederile legislației moldovenești, americane, dreptului internațional etc.

Fărădelegile procurorilor și ale judecătorilor

- Pe parcursul ultimilor luni, procurori și judecători comit fărădelegi în raport cu mine și cu compania pe care o conduc.

Istoria se aseamănă mai mult cu un serial, uneori chiar viața bate filmul. Procurorul Dumitru Raileanu m-a acuzat pe mine și pe companionul meu că nu am fi depus la contul întreprinderii pe care am fondat-o în anul 1998, la înregistrarea ei, cîte 1620 lei cu titlu de fond social.

În opinia procurorului, dacă nu am depus fondul social, rezultă că nu aveam dreptul nici să prmim dividende din activitate, astfel încît d-lui a calificat primirea dividendelor drept escrocherie. Totul era să fie bine, în viziunea procurorul, dacă cei 1620 lei ar fi fost achitați în anul 1998. Opinia procurorului nu s-a schimbat însă nici atunci cînd a văzut dovada achitării sumei date – certificate bancare, chitanțe, certificate de la Camera Înregistrării de Stat, totul era nimic pe lîngă simpla părere a reprezentantului organului de drept.

În pofida acestui fapt, procurorii s-au pus cu mult zel pe „cercetarea” acestei cauze. La 14 septembrie, de ziua mea de naștere, polițiștii au venit cu percheziții la domiciliul meu și cel al companionului, dar și la oficiul companiei. Dispozitive hard-disk, destinate pentru stocarea informatei, au fost extrase din toate computerele firmei, făcîndu-le inutilizabile. Experților din MAI li s-a dat indicație să caute, în hard-diskuri ridicate, toată informația legată de fondul social, chiar dacă am prezentat aceste acte poliției în repetate rînduri, or, cel puțin se putea cere dosarul SRL „Ritlabs” de la Camera Înregistrării de Stat. Deși au trecut aproape 6 luni din momentul ridicării hard-disk-urilor, experții din MAI încă nu a finalizat „expertiza”. În plus, procurorii puteau obține aceste date de la bancă sau pe altă cale, mai simplă. Legea spune că percheziția urmează să fie efectuată doar în cazul în care toate celelalte măsuri de obținere a informațiilor respective au fost epuizate. Dar necătînd la buchia legii procurorul Ion Roșca a decis efectuarea perchezițiilor, iar procurorul Dumitru Raileanu – blocarea conturilor companiei, ceea ce dovedește faptul aplicării presiunilor asupra noastră.

Activitatea firmei a fost blocată definitiv în luna decembrie, cînd în urma sechestrării conturilor întreprinderii am fost puși în imposibilitate de a achita impozitele la stat și salariile angajaților.

S-a ajuns pînă la aceea că la 29 decembrie anul trecut, procurorul Dumitru Raileanu mi-a aplicat interdicția de plecare din țară. În ziua următoare, am depus o plîngere la Judecătoria sectorului Buiucani, prin care solicitam anularea acestei măsuri. În conformitate cu articolul 178 (3) din Codul de Procedură Penală, durata unor astfel de măsuri preventive nu poate depăși 30 de zile.

Examinarea plîngerii i-a fost transmisă judecătorului Mihail Diaconu, care a stabilit data examinării plîngerii la 8 februarie 2016, adică peste 40 de zile din data depunerii. Și aceasta chiar dacă termenul limită de aplicare a măsurii pe care o contest, conform legislației procesual penale, nu poate depăși 30 de zile. Adică, peste 40 de zile instanța de judecată urma să decidă asupra legalității interdicției de plecare peste hotarele țării, în timp ce interdicția propriu-zisă are o durată de numai 30 de zile. Despre ce fel de posibilitate reală de a-mi restabili drepturile și libertățile garantate prin Constituție, ca și oricărui cetățean, se mai poate vorbi în cazul de față?! Justiția întîrziată din Moldova reprezintă, în realitate, un refuz al justiției. Stabilind un astfel de termen de 40 de zile, judecătorul Mihail Diaconu de fapt m-a privat de dreptul de a ataca măsura de reprimare care durează 30 de zile. Chiar și la 8 februarie 2016, plîngerea nu a fost examinată, judecătorul se află în concediu.

Țin să adaug că judecătorul Mihail Diaconu a comis, de asemenea, încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de articolul nr. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care obligă instanța de judecată să respecte termenele rezonabile de examinare a cauzelor, în funcție de caracterul cauzelor examinate. Curtea Europeană deja a acceptat să examineze o cerere de-a noastră, urmează altele cîteva, referitoare la toate cazurile de violare a drepturilor, descrise mai sus.

La 26 ianuarie a.c. am trimis la Consiliul Superior al Magistraturii o plîngere prin care solicităm sancționarea judecătorului Mihail Diaconu pentru faptul că a stabilit data examinării plîngerii după ce această măsură a expirat.

De asemenea, am depus o cerere către Procurorul General, prin care ne plîngeam pe judecătorul Ghenadie Pavliuc de la Judecătoria sectorului Buiucani, cerînd ca acesta să fie sancționat penal pentru emiterea cu bună-știință a unei încheieri vădit ilegale prin care conturile bancare ale firmei noastre au fost blocate, în pofida faptului că întreprinderea nu are nici un statut procedural pe dosarul dat. Este vorba despre articolul 307 din Codul Penal care prevede că emiterea de către judecător cu bună-știință a unei hotărîri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii se pedepseşte cu amendă în sumă de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Noi am menționat în cererea noastră că procurorul Dumitru Raileanu și judecătorul Ghenadie Pavliuc știau de la bun început că acțiunile lor sînt ilegale. În primul rînd, conform legii, sechestrarea bunurilor unei persoane juridice care nu este parte într-un proces penal, este inadmisibil. În al doilea rînd, legea spune că nu se admite aplicarea sechestrului pe bunurile întreprinderilor, instituțiilor, organizațiilor, cu excepția cazurilor în care bunurile în participație pot fi separate din patrimoniul colectiv fără a prejudicia activitatea economică.

Blocarea conturilor deja a fost declarată ilegală de către Curtea de Apel Chișinău. Așteptăm decizia pe marginea plîngerii depuse Procurorului General.