Martor ocular (2)

Misterele Chişinăului şi „rezistenţa prin cultură”

(Arhivă recuperată)

 Autor: Mihai CONŢIU

 Chişinăul, vorbind despre el ca fiind, totuşi, Capitala unei ţări cu „pretenţii europene”, este expresia rurală şi promiscuă a ţăranilor cu putere de decizie de aici care nu au reuşit nici pînă acum să se urbanizeze. Cînd spun „urbanizeze”, mă refer la minţile, mentalităţile lor rurale, incapabile să se desprindă în totalitate de coada vacii de la ei din ograda sătească. Cunoscînd destule Capitale ale unor ţări, ştiu ce spun, deşi este suficient să compar Chişinăul, în dezavantajul lui, cu Bucureştiul meu iubit.

Abordez această chestiune şi la gîndul amuzant dat de vestea că acad. Mihai Cimpoi vrea să fie şi „Cetăţean de Onoare” al Chişinăului. În plan cultural, Cimpoi a tumefiat cultura moldovenească, nu română, cu sine însuşi. A făcut-o prin aceea că, ajuns la 70 de ani (mulţi înainte!), nu a creat o şcoală de literatură, de critică literară deoarece a dorit să fie un permanent „El, Supremo”. S-a temut de concurenţă, nu a dat nici o şansă înfiripării unui cît de timid proces literar şi s-a aşternut deasupra criticii literare autohtone ca o termită. Ce-a făcut Cimpoi pentru Chişinău pentru ca să-i devină „Cetăţean de Onoare”? I-a cerşit bani acestui oraş, mai ales pe vremea cînd era primar Serafim Urechean, consăteanul său de la Larga, căruia i-a fost prieten sau inamic în funcţie de conjuncturile care-l favorizau.

Un „Cetăţean de Onoare” al unui oraş trebuie să se identifice, chiar şi efectiv edilitar, cu urbea respectivă. Cimpoi nu poate fi „Cetăţean de Onoare” nici măcar în comuna sa natală atîta vreme cît nu şi-a desfiinţat WC-ul din fundul curţii, nu şi-a asfaltat curtea şi nu şi-a tras canalizare în casa părintească, căci de bani nu duce lipsă. Mihai Cimpoi şi mulţi alţi intelectuali veniţi de la ţară în Chişinău şi-au adus cu ei aici şi closetul din fundul curţii casei părinteşti rurale de unde provin. Bine, Cimpoi este un „eminescolog-intelectualizat” de pe sub „plapuma lui Eminescu”, dar cu ce a făcut el faimos Chişinăul în lume? Aceleaşi prostituate, aceleaşi preţuri de criză... Poate că Cimpoi merită titlul de „Cetăţean de Onoare” al Chişinăului în situaţia recunoaşterii faptului că alcoolizarea confraţilor de condei este o virtute.

Astfel de oameni au ruralizat Chişinăul, l-au prostituat, l-au alcoolizat şi l-au transformat într-o cloacă asemănătoare cu unele cartiere ţigăneşti din Bucureşti. N-au dat nici măcar şansa unui „Chişinău paralel”, unul doct, aristocratic şi profund intelectual. Nu există aşa ceva la dimensiunile unei caste absolut necesare unei Capitale respectabile. Din nefericire pentru unii „basarabeni suferinzi”, am reuşit să respir un „aer de autentică emulaţie” doar în casa unor etnici ruşi de aleasă ţinută intelectuală; ruşi modeşti sub aspect material, dar aristocraţi în comportament şi care nu-şi mănîncă de sub unghii pe la Piaţa Centrală.

Nu mă interesează ce, cum şi cît a făcut fostul primar Nicolae Costin deoarece nu l-am prins, dar am fost martorul ocular al înşurubării în scaunul de primar al Chişinăului pe Urechean şi Chirtoacă. Interimarii nu contează, iar asta deoarece doar aceştia sînt discutabili. Primul, Urechean, este ţăran de origine şi fost nomenclaturist sindical sovietic, iar al doilea, Chirtoacă, este tot ţăran, numai că este un neo-nomenclaturist cu „şcoală specială” făcută în România.

Ambii, dacă-i întrebi, spun că sînt săraci lipiţi sau, cel mult, au un confort material mediu, dar dacă te uiţi la chiloţii lor, constaţi că lenjeria lor intimă are un preţ echivalent cu salariul pe cîteva luni al unui medic sau profesor, metaforic şi nu prea vorbind.

Aceşti oameni, deopotrivă cu inşi ca Cimpoi, n-au nimic în comun cu ideea de „progres edilitar” al Capitalei. Pentru ei, Primăria este un pretext de înavuţire şi exhibare a unei false personalităţi. Un primar autentic, înainte de toate, are viziuni edilitare de perspectivă, trainice. Sarcinile obligatorii, de rutină, ca, de exemplu, achiziţionarea unor troleibuze, salubrizarea oraşului sau susţinerea financiară a unor manifestări culturale, nu sînt merite deosebite cu care primarul trebuie să se împăuneze electoral.

Urechean şi Chirtoacă, obişnuiţi fiind cu closetele din fundul curţii lor de la ţară, privesc Chişinăul din perspectiva „normalităţii” acelui WC. Înţeleg faptul că, de exemplu, Chirtoacă repară atît de puţine străzi pentru că doar atît ştie să numere unchiul său Mihai Ghimpu, dar de ce nu este şi primar în toată puterea cuvîntului şi nu iese din „tiparele edilitare” ale lui Urechean? Întrebare este retorică, căci am răspuns deja!

De pildă, dincolo de tutelajul Ministerului Culturii, un primar autentic ar fi extrem de îngrijorat, spre exemplu, de faptul că Muzeul de Arte Plastice se prăbuşeşte pe zi ce trece. Nu-s bani? Păi luaţi-i de la cei care-şi multiplică tarabele sau gheretele prin preajma acestei clădiri monumentale din strada 31 August! Luaţi-i de la Anatol Stati, din impozitele palatului său megaloman din strada Mateevici, clădire în care se lucrează, în care sînt spaţii închiriate, dar care, probabil, nu este înregistrată deoarece, chipurile, nu-i terminată, adică are un perete exterior netencuit pînă la capăt! Pe cine a susţinut în campania electorală de nu are nimeni curajul să-i ceară socoteală, să-şi plătească dările bugetare către stat?

Chişinăul va continua să fie un uriaş closet din cauza unui primar ţărănoi cum este Chirtoacă atîta vreme cît va mai exista păduchelniţa numită Piaţa Centrală. Am mai scris despre asta şi nu mă sperie variaţia la aceeaşi temă. Piaţa Centrală este ruşinea şi puroiul acestui oraş. Piaţa Centrală este expresia mafiotă a unui oraş interlop. Nici un primar nu a avut curajul s-o măture de pe faţa pămîntului deoarece, sînt sigur, ar fi fost împuşcat la comandă. Cu alte cuvinte, n-am avut niciodată un primar care să fie şi un bărbat puternic, neînfricat, dar mai ales necorupt. Aici, în Piaţa Centrală, se învîrt sute şi sute de milioane de euro. De aici se scurg şi bani în campaniile electorale ale partidelor care-i garantează existenţa.

Piaţa Centrală este şi funcţionează după chipul şi asemănarea „culturală” a unor ţărani semi-urbanizaţi ca Chirtoacă, Urechean, Ghimpu, Cimpoi etc. Mergînd acolo, inclusiv pe lîngă trotuarele pline cu tarabe şi prin pieţele adiacente unde se vînd de toate, atunci cînd toate acestea funcţionează, dar şi înainte sau după deschidere, mizeria care te inundă îţi reconfirmă senzaţia că trăim la margine de lume, nicidecum într-o Capitală cu pretenţii europene şi, mai ales, culturale. Vedeţi de ce pute Dorin Chirtoacă chiar şi atunci cînd foloseşte cel mai scump deodorant?

Ei, Urechean şi Chirtoacă, în calitate de primari, au transformat Chişinăul într-o groapă de gunoi care, în final, este proiecţia intelectului şi capacităţilor lor. Pentru aşa ceva, astfel de oameni ar trebui judecaţi şi condamnaţi! (va urma)