Autor: Mihai CONŢIU

Probabil că sînt printre singurii publicişti care au scris cel mai mult despre cele chiar invocate în titlul şi subtitlul acestui articol. De-a lungul timpului, am demonstrat, cu probe indiscutabile, că liderii de opinie cei mai aprigi susţinători ai unirii Moldovei cu România sînt nişte mari impostori naţionali. „Afacerea unirii celor două ţări”, în fond, a fost… o afacere profitabilă doar pentru ei, personal, pentru propriul buzunar.

Toţi au ştiut de la bun început că această unire este imposibilă, dar cu toate acestea au continuat să-i smintească pe unii moldoveni cu un vis irealizabil. Aveau nevoie de aderenţi, de susţinători captivi şi fanatizaţi tocmai spre a-şi îndeplinii scopurile – accederea în Parlament şi îmbogăţirea prin atragerea de ajutoare din România, majoritatea lor fiind deturnată în propriul folos. Abia aştept timpurile cînd DNA din România îşi va extinde cercetările şi în dosarele finanţărilor româneşti în Republica Moldova. Fireşte că mă refer la finanţatorii români, dar şi la beneficiarii moldoveni cu cetăţenie română. Atunci să vedeţi cît de „român unionist onest” este inclusiv Eugen Tomac, creaţia „feciorelnic-politică” a lui Traian Băsescu!

Un general informează sau dezinformează?

Aşa mărunţică, sfîşiată, săracă şi contradictorie cum este Republica Moldova, are generali, ca număr, la fel de mult ca şi moldovencele din cluburi aflate în căutare de soţi milionari. La cît de mulţi sînt, cineva este tentat să creadă că această ţară are o armată cu care poate pune la punct pînă şi o putere nucleară. Se vede treaba că gradul de general nu mai este cîştigat pe cîmpurile de bătălie pentru fapte eroice ori altele de altă natură ieşite cu totul şi cu totul din comun, ci prin saune…!

Pe generalul moldovean Ion Costaş nu-l cunosc. El, însă, mi-a creat premisele de a nu-l respecta. În urmă cu mai mulţi ani, fără să mă cunoască, aliindu-se sau lăsîndu-se atras în atacurile declanşate de „Literatura şi Arta” împotriva mea şi a ziarului „Moldova Suverană”, ditamai generalul „informat” Costaş a scris în gazeta de familie a lui Nicolae Dabija că sînt agent KGB din Novosibirsk. Am rîs săptămîni în şir de gradele lui… de cunoştinţe! Dar să lăsăm asta!

Nu cu mult timp în urmă, generalul Costaş, într-un interviu, dă un termen de 10 ani pentru unirea Moldovei cu România. Fiecare cu termenul lui! Printre altele, Costaş afirmă faptul că „Bucureştiul trebuie să renunţe la relaţiile cu actuala clasă politică de la Chişinău, prin reprezentanţii ei de la guvernare: Filat, Plahotniuc şi Voronin.”

De acord, dar cu cine să discute Bucureştiul, la fel ca şi Occidentul, dacă nu cu cei aleşi de popor? Apropo, Filat are foarte bune relaţii cu Bucureştiul, numai uitatul general Costaş, astăzi propagandist, nu ştie!

Costaş mai spune că „Plahotniuc este creaţia Bucureştiului, că „Bucureştiul l-a făcut pe acesta miliardar, că s-a greşit cu Ghimpu şi nepotul lui, care a făcut o groapă de gunoi din Chişinău, că toţi aceştia trebuie să dispară, iar asta deoarece cu ei s-a făcut numai rău.” În partea cu Ghimpu şi nepotul lui, generalul are dreptate.

Tot Costaş mai afirmă că ar deţine date potrivit cărora circa 35-40% dintre moldoveni şi-ar dori Unirea cu România, printre aceştia numărîndu-se inclusiv etnici ruşi şi ucraineni. Aici generalul exagerează ca un soldat aflat în permisie de pe front, căci nu are nici o logică afirmaţia sa.

Dacă ar fi aşa, atunci cum se explică următoarele realităţi: a) procentul relativ anemic al acelor moldoveni favorabili integrării europene, dar care nu doresc şi unirea cu România; b) numărul în permanentă creştere al moldovenilor care-i simpatizează şi îi susţin cu votul lor pe inamicii de moarte ai integrării europene – Igor Dodon şi Renato Usatîi; c) numărul apreciabil al votanţilor PCRM, partid care nu-i ostil integrării europene, dar care pledează pentru integritatea statului Republica Moldova; d) ostilitatea şi chiar agresivitatea faţă de România a celor care conduc destinele găgăuzilor etc.?

În contextul unirii celor două state, cel imaginat de Costaş, acesta mai este convins că, în viitor, se poate pune în discuţie chiar şi varianta unui schimb de teritorii, dacă războiul din Ucraina se termină cu bine: ”Totuşi s-ar putea realiza un schimb de teritorii, dacă ar binevoi Ucraina să ia Transnistria şi să ne dea Sudul Basarabiei, Bugeacul şi Bucovina. Ar fi o variantă şi exemple din acestea sînt o sumedenie, schimburi de populaţie sau de teritorii realizate cu bunăvoinţă.”

Diversiune, provocare sau rupere totală de realitate? Probabil că din fiecare cîte ceva! În istoria României, singurul schimb simultan de teritoriu şi de populaţie a fost atunci cînd Cadrilaterul (Sudul Dobrogei) a fost atribuit Bulgariei prin Tratatul de la Craiova din anul 1940. Interesantă este formula lui Costaş prin care, vorbind despre teritoriile istorice româneşti aflate în componenţa Ucrainei, spune că acestea ar putea fi retrocedate României „dacă războiul din Ucraina se termină cu bine”! Dacă se va termina bine pentru cine – pentru Ucraina sau pentru Rusia?

În contextul crizei din Ucraina, sigur că sîntem de partea acestei ţări, dar nu putem să nu constatăm faptul că pentru a lua de la ucraineni un teritoriu care, pe drept, ţi-a aparţinut trebuie să procedezi ca şi Rusia, adică pe calea armelor. În această privinţă, ucrainenii sînt la fel ca şi ruşii. Ucrainenii nu vor recunoaşte niciodată că, în virtutea dreptului internaţional şi cel istoric, Sudul Basarabiei şi Bucovina nu au aparţinut niciodată Ucrainei, că au fost răpite României şi le-au fost dăruite prin diktat de ruşi, de Stalin. Cele afirmate de Costaş se potrivesc de minune cu diversiunile relativ recente ale ruşilor, care, argumentîndu-şi sau justificîndu-şi colateral şi astfel agresiunea din Ucraina, spun că şi România ar putea să aibă pretenţii asupra acestor teritorii româneşti. Problema, însă, este aceea că, trăind şi la început de secol XXI, România este parte a civilizaţiei UE şi membră a NATO, asta însemnînd automat că respectă toate tratatele internaţionale cu privire la delimitările de frontiere între state.

Ce au făcut moldovenii unionişti pentru a face credibilă unirea celor două state?

Răspunsul este simplu: nimic! Tocmai ei sînt cei care au scindat populaţia Moldovei, transformînd ideea unirii într-un adevărat război politic şi social, fără ca să ţină seamă de sensibilităţile etnice de aici, de nostalgiile sovietice etc. Unionismul a devenit o profesie profitabilă şi o rampă de lansare în viaţa publică a unor politicieni, jurnalişti, scriitori etc. În acelaşi timp, acţiunile lor unioniste pe care şi le-au asumat nu au fost de natură să facă populară această opţiune, ci au servit de minune, în exclusivitate, intereselor Rusiei în acest teritoriu. Ca un exemplu, nu doar eu, ci şi politicieni şi analişti români serioşi nu cred nici o iotă în aşa-zisul unionism de paradă al Vitaliei Pavlicenco.

Dacă toţi aceşti aşa-zişi unionişti ar fi crezut în această idee, atunci ei, aici, în teritoriu, ar fi trebuit să plece de jos, de la „opinca moldoveanului”, ca să-l facă, să-i zicem şi aşa, compatibil cu românul din România. Unionismul promovat de ei l-au transformat mai mult într-o sperietoare. Dacă acum, mîine s-ar uni cele două state, am constata că unioniştii moldoveni duc în virtuala Românie Mare o categorie de „români de mîna a doua” şi poate că chiar asta au şi dorit, căci faptele sînt prea evidente.

Voi recurge la exemple extrem de simple spre a vă demonstra că am dreptate. Dacă aşa-zişii unionişti moldoveni ar fi fost oneşti în „crezul lor”, atunci, voluntar sau chiar şi cu fondurile pe care le-au tot încasat din România tocmai în acest scop, ar fi trebuit să facă „iluminism românesc” în întregul teritoriu. Ce înseamnă asta?

N-o să vă ostenesc cu prea multe date, dar totuşi o să vă ofer cîteva! Şcoala, profesorii, absolvenţii şi gradul de cunoaştere a limbii române se află la acelaşi nivel de la începutul anilor ’90. În paralel, au fost şi sînt tineri bursieri absolvenţi ai şcolilor din România. Unii au rămas acolo, alţii au plecat în Occident, iar o parte dintre cei care au revenit în Moldova nu s-au dedicat unor acţiuni de „iluminism românesc”. ci s-au re-rusificat, au devenit potrivnici României sau pledează demagogic în favoarea unirii, în timp ce prin acţiunile lor sînt anti-români, aşa cum o să vă demonstrez că este şi Dorin Chirtoacă. Prin urmare, notăm o primă inegalitate frustrantă sau generatoare de atitudini inevitabile de superioritate a unor români faţă de moldoveni.

Baricadele politice din interiorul Bisericii Ortodoxe reprezentate de Mitropolia Moldovei şi cea a Basarabiei. Cea din urmă nu a reuşit să fie o pildă pentru cea dintîi, care-i subordonată Patriarhiei Moscovei, fie şi prin aceea că pare să fie la fel de coruptă.

La nivelul tuturor instituţiilor, deşi se foloseşte limba română, care chiar dacă denumită moldovenească în Constituţie nu schimbă datele problemei, există o serie întreagă de componente adiţionale incompatibile cu cele din România. Astfel, deşi s-ar fi putut, de-a lungul anilor, să se facă o reformă care n-ar fi deranjat pe nimeni, există o serie copleşitoare de terminologii, documente sau formulare standardizate, denumiri tehnice profesionale, juridice chiar şi altele care funcţionează în „calapoade moldoveneşti” arhaice sau de extracţie rusă. Aici este vorba despre Şcoală, Medicină, Justiţie, Administraţie Publică, Primării, Protecţia Socială, Armată, Poliţie, Procuratură şi restul celelalte. Nimeni – politicieni, scriitori, jurnalişti şi alţi lideri de opinie nu s-au gîndit sau nu au dorit ca în toţi aceşti ani să corecteze aceste lucruri în „cadre tipizate” româneşti. În cazul unirii celor două ţări, vă daţi seama că aceste lucruri s-ar face cu forţa şi ar stîrni nemulţumiri în masă?

Exemple sînt cu nemiluita, iar pentru detalierea lor ar fi nevoie de volume întregi. Cert este faptul că propagandiştii moldoveni ai unirii celor două state nu au reuşit nici măcar să contureze, în timp, o amintire comună ademenitoare a moldovenilor şi românilor. Bucuriile şi lacrimile lor sînt provocate de amintiri şi cauze diametral opuse, chiar antagonice.

De ce Chirtoacă nu este favorabil unirii celor două ţări?

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, ne-a tot asurzit de cînd este în această funcţie cu lozincile lui pro-româneşti, unioniste, însă în fapte procedează taman pe dos. Aici este vorba despre lucruri care stau efectiv în puterea sa şi nu le face. Dacă este un pro-român pînă-n pînzele albe, atunci, aşa cum vă spuneam în cu totul alt context, de ce Primăria şi subdiviziunile pe care le conduce nu şi-au deschis cont la filiala de la Chişinău a Băncii Comerciale Române?

Dacă Chirtoacă este un pro-român înverşunat, în contextul în care, repet, ne referim strict la cele care stau efectiv în puterea sa, ne poate spune cîte mărci comerciale, firme sau alte organizaţii din România a invitat la Chişinău, să intre şi să se afirme pe piaţa de aici, cărora să le fi oferit şi spaţii în condiţii legale? Niciuna!!! Dar cîte spaţii i-a oferit lui Valeriu Munteanu, deputatul liberal, ca să-şi comercializeze carnea de pasăre?

Vă mai reamintesc şi povestea cu „troleibuzele europene” cumpărate din Belarus, în condiţiile în care România produce troleibuze poate cu mult mai bune, dar sigur mai ieftine. A invitat Chirtoacă vreo firmă serioasă românească de transport ca să reglementeze mai bine acest sector în Chişinău? Niciodată!!! Pentru el, Iurie Topală cu microbuzele sale este mai sigur!

Dacă Chirtoacă este un pro-român autentic, atunci de ce nu a standardizat după model românesc tot ceea ce ţine de întreaga birocraţie din Primărie? De ce nu a micşorat schema de salarizare a unor birocraţi inutili şi nu a angajat români pregătiţi în funcţii de conducere sau consilieri cu putere decizională în Direcţiile din Primărie, măcar la cele de Învăţămînt şi Cultură, dacă nu şi la cele „strategice”, la cele din care nu trebuie să se fure? Nu numai procurorul general trebuie să fie din Europa, dar şi factorii administrativi de decizie din Primărie!

Sînt mult prea numeroase exemplele pe care le-am putea da, însă este real faptul că lui Chirtoacă îi sînt mai convenabili partenerii ruşi, iar aici mă refer strict la produsele şi producţiile de pe piaţa din Chişinău, în care cele româneşti au o prezenţă anemică, iar cele ruseşti predomină ca dintotdeauna.

Un ultim exemplu, dar care nu are legătură cu Chirtoacă, este cel al fostului ministru al Sănătăţii Andrei Usatîi, care nu a permis intrarea pe piaţa din Moldova a reţelei de medicamente naturiste româneşti „Plafar”, iar asta în condiţiile în care farmaciile „Plafar” au succes şi la Bruxelles, şi la Paris…! Usatîi le-a preferat pe cele Altai. Vrei să ai, ia medicamente din Altai!

…Şi să dea mînă cu mînă, fariseii să rămînă…!