MAREA BRITANIE: EXPLOZIE LA METROUL DIN LONDRA

Mai mulți călători au suferit arsuri la nivelul feței într-o explozie produsă vineri într-o garnitură de metrou în sud-vestul Londrei, a relatat cotidianul londonez Metro pe pagina sa de internet, informează Reuters.

Poliția a anunțat că este la curent cu un incident produs în stația Parsons Green din West London.

Mai multe ambulanțe și forțe speciale s-au deplasat la locul incidentului.

Deocamdată, nu se cunoaște natura exploziei, produsă la oră de vîrf.

În imagini postate pe Twitter se poate vedea cum o femeie primește îngrijiri medicale pe trotuar de la serviciile de urgență.

Circulația metroului a fost suspendată în zonă.

Sursa: Agerpres