MAREA BRITANIE E BINEVENITA SA SE RAZGINDEASCA SI SA RAMINA iN UE, DAR NU MAI TREBUIE SA SPERE LA ACELEASI BENEFICII

Marea Britanie este binevenită să se răzgîndească și să rămînă în Uniunea Europeană (UE), dar nu se poate aștepta să beneficieze în continuare de același rabat bugetar sau de excepții complexe de la regulile Uniunii, a declarat miercuri coordonatorul pentru Brexit din Parlamentul European (PE), Guy Verhofstadt, transmite Reuters.

"Ieri, noul președinte francez Emmanuel Macron a vorbit despre o ușă deschisă. (A spus că) dacă Marea Britanie se răzgîndește, va găsi ușa deschisă", a amintit Verhofstadt. "Sînt de acord. Dar, ca în Alice în Țara Minunilor, nu toate ușile sînt la fel. Va fi o ușă complet nouă, spre o nouă Europă, o Europă fără rabaturi, fără excepții complexe, cu puteri reale și unitate reală", a subliniat negociatorul PE.

Guy Verhofstadt susține o integrare mult mai strînsă în cadrul UE, în care guvernele naționale să cedeze Bruxellesului mai multe prerogative, și asemenea altor mulți europeni este un vechi critic al excepției britanice, negociate în anii 80 de premierul Margaret Thatcher, prin care Marii Britanii i se rambursează circa jumătate din contribuția la bugetul UE.

Președintele francez a afirmat marți că "ușa va fi mereu deschisă" pentru ca Marea Britanie să rămînă în Uniunea Europeană "atît timp cît negocierea Brexit-ului nu a fost încheiată", adăugînd însă că, "odată pornit, este mult mai dificil să te întorci". La rîndul său, premierul britanic, Theresa May, a menționat la Paris în cursul unui briefing de presă alături de șeful statului francez că negocierile privind Brexit vor începe săptămîna viitoare.

Sursa: Agerpres