Marea Britanie. Boris Johnson a fost ales liderul conservatorilor si va deveni prim-ministru

Boris Johnson a obţinut 92.153 de voturi, în timp ce contracandidatul său Jeremy Hunt a obţinut 46.656 de voturi, în cadrul scrutinului la care au participat membri ai Partidului Conservator (centru-dreapta), aflat la guvernare în Marea Britanie. Boris Johnson va ţine primul discurs în calitate de prim-ministru Miercuri, la Palatul Buckingham. Johnson a fost felicitat de Theresa May, pe Twitter: ”Felicitări lui Boris Johnson pentru că a fost ales liderul Partidului Conservator - trebuie să lucrăm împreună pentru a livra un acord Brexit pentru toată Marea Britanie şi pentru a-l ţine departe de Guvern pe Jeremy Corbyn. Vei avea parte de tot sprijinul meu”.

Boris Johnson îşi va începe oficial mandatul de prim-ministru Miercuri, după demisia Theresei May în contextul crizei Brexit. După anunţarea victoriei în faţa lui Jeremy Hunt în scrutinul intern al Partidului Conservator, Boris Johnson a mulţumit pentru susţinere. ”Vă mulţumesc tuturor pentru incredibila onoare pe care mi-aţi făcut-o. Timpul campaniei s-a sfîrşit şi a venit timpul să muncim pentru a ne uni ţara şi partidul, pentru a livra Brexitul şi a-l învinge pe Corbyn. Voi munci din răsputeri pentru a vă răsplăti încrederea”, a transmis Johnson pe Twitter.

Boris Johnson a obţinut susţinerea partidului său, însă nu a cîştigat susţinerea întregii ţări, a declarat Marţi liderul opoziţiei britanice Jeremy Corbyn, în contextul în care acesta a fost ales la şefia Partidului Conservator şi implicit premierul Marii Britanii, relatează site-ul postului CNN. Corbyn s-a declarat împotriva ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord, despre care Boris Johnson a afirmat că este un scenariu pe care îl ia în considerare.

Johnson a anunţat anterior că doreşte să încheie un acord cu Uniunea Europeană, dar este pregătit să părăsească Blocul comunitar la data de 31 Octombrie şi fără un acord.

Consiliul European a decis amînarea ieşirii Marii Britanii din UE pînă pe 31 Octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

Cine este Boris Johnson

Alexander Boris de Pfeffel Johnson, născut în ziua de 19 Iunie 1964, în New York, SUA, este un politician și jurnalist britanic, membru al Partidului Conservator. Începînd cu luna Mai 2015 este membru al Parlamentului pentru circumscripția Uxbridge și South Ruislip. Din 2008 pînă în 2016 a fost primarul Londrei. A fost unul dintre liderii campaniei favorabile ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

S-a născut pe 19 iunie 1964 în New York într-o familie de clasa de mijloc superioară, obținînd dubla cetățenie britanică și americană. Străbunicul său paternal, Ali Kemal, era un jurnalist turc, care pentru scurt timp a fost ministrul Afacerilor Interne al marelui vizir Damat Ferid Pașa. În copilărie, familia lui s-a mutat de mai multe ori, odată cu schimbarea locului de muncă al tatălui său, Stanley Johnson, în diferite localități din Statele Unite și din Regatul Unit.

În Aprilie 1973, s-a stabilit în Uccle, Belgia, după ce tatăl a obținut un loc de muncă la Comisia Europeană. Acolo el a învățat să vorbească franceză și a frecventat Școala Europeană, unde a întîlnit-o pe viitoarea sa soție Marina Wheeler. În 1975, mama sa a fost spitalizată din cauza depresiei. El și frații săi au fost trimiși într-un internat în East Sussex. Doi ani mai tîrziu, el a obținut o bursă la școala de elită Eton College, unde l-a întîlnit pe viitorul prim-ministru David Cameron.

În anul 1973, a fost admis cu o bursă la Balliol College, Universitatea Oxford, unde a studiat literatura clasică și a fost ales membru clubului de elită Bullingdon. Acolo a întîlnit-o pe aristocrata Allegra Mostyn-Owen, cu care s-a însurat în 1987, la vîrsta de 23 de ani.

După absolvirea studiilor, a găsit un loc de muncă la societatea de consultanță L.E.K. Consulting, dar a demisionat din plictiseală, după numai o săptămînă, și a devenit jurnalist stagiar la jurnalul The Times. A fost concediat după ce a falsificat un citat. Cu toate acestea, a fost angajat de jurnalul The Daily Telegraph, pe post de corespondent la Bruxelles, devenind notoriu pentru atacurile împotriva instituțiilor europene.

În anul 1993, a divorțat de Allegra Mostyn-Owen și s-a recăsătorit cu o prietenă din copilărie, Marina Wheeler. S-au mutat în Islington, Londra, unde a devenit editorialist politic. A fost candidat pentru Partidul Conservator la alegerile generale parlamentare din 1997 în circumscripția Clwyd South, bastion al Partidului Laburist, și a eșuat în mod previzibil. Apoi a fost implicat într-un scandal după ce au apărut înregistrări audio în care un prieten de la Oxford, Darius Guppy, condamnat pentru fraudă, i-a cerut adresa unui jurnalist pentru ca acesta să fie bătut. În paralel, a devenit editorialist pentru magazinul The Spectator. În Aprilie, a început să apară în emisiunea Have I Got News for You, dobîndind notorietate în rîndul publicului larg.

În 1999, a devenit redactor șef magazinului The Spectator, după ce i-a promis proprietarului Conrad Black că renunță la activitatea politică. Totuși, și-a încălcat promisiunea în 2001, cîștigînd circumscripția Henley-on-Thames. În Mai 2004, a fost numit ministrul Artelor în Guvernul fantomă condus de liderul conservator Michael Howard. A fost obiectul unui scandal în același an după ce The Spectator a publicat un editorial nesemnat, acuzînd orașul Liverpool „că se complăcea în statutul de victimă”, cu privire executarea lui Kenneth Bingley și tragedia de pe Hillsborough

A fost forțat de Michael Howard să merge în Liverpool să-si ceară scuze. Cîteva luni mai tîrziu și-a pierdut funcția de ministru-fantomă după ce a mințit despre o aventură cu jurnalista Petronella Wyatt. A fost ales din nou în 2005, fiind numit ministrul-fantomă pentru Învățămînt Superior de noul lider conservator, David Cameron. S-a îndepărtat din poziția de redactor șef al magazinului The Spectator curînd după aceea.

În Mai 2008, a întrat în cursa electorală pentru Primăria Londrei împotriva primarului în exercițiu Ken Livingstone. A obținut 53.2% din voturi, față de 46.8% pentru acesta. Pe urmă a renunțat la mandatul său de deputat din Henley, dar și-a păstrat rubrica în Telegraph, pentru care este plătit cu £250.000 pe an. Decizia s-a dovedit a fi controversată, cu atît mai mult cu cît el a calificat această sumă drept „o bagatelă”. În cursul mandatului său a interzis consumul de alcool în transportul public. A introdus un sistem de închiriat biciclete poreclit „Boris bikes”. A comandat și dezvoltarea unor noi autobuze de transport local, New Routemaster, pentru centrul Londrei. A fost reales în 2012, din nou împotrivă lui Ken Livingstone, cîștigînd cu 51.53% din voturi.

La alegerile generale din 2015 a cîștigat circumscripția Uxbridge și South Ruislip, un fief conservator. După ce prim-ministrul David Cameron a convocat un referendum privind apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană, s-a pronunțat pentru ieșirea din UE, devenind purtătorul de cuvînt al taberei „Leave”. După ce 51,9% din britanicii au votat pentru „Brexit”, el a fost considerat mare favorit pentru poziția de prim-ministru. Totuși, a fost devansat de fostul său coleg Michael Gove, care a creat surpriză, anunțîndu-și candidatura.] Prim urmare, atunci el a anunțat ca nu va candida.