Autor: Mihai CONŢIU

1. Găgăuzii noştri sau găgăuzii lor

Fac ei ce fac şi politrucii ăştia din conducerea Găgăuziei care-i manipulează cu impertinenţă pe bieţii găgăuzi emit nişte pretenţii sau iau nişte măsuri de-ţi ia piuitul!

Aici chiar că las la o parte atitudinea mojică şi antinaţională pe care liderii găgăuzi o au faţă de statul Republica Moldova, faţă de etnia lor pe care o manipulează şi o ţin în ignoranţă, îndepărtînd-o de valorile civilizatorii europene, în favoarea obscurantismului şi înapoierii din Uniunea Vamală, iar asta în timp ce feciorii lor studiază sau trăiesc în Occident şi ei au reşedinţe de lux acolo, faţă de faptul că se îndreaptă spre o Rusie care nu le oferă nimic, dar nu spre binevoitoarea Turcie de care sînt legaţi ancestral etc.!

Ultima năzdrăvănie de care aflăm este aceea că Ivan Burgudji, preşedintele Comisiei juridice a Adunării Populare a Găgăuziei, a propus centrului electoral de la Comrat ca să-i testeze pe candidaţii la funcţia de Başcan spre a vedea dacă ştiu limba găgăuză. Bey Burgudji şi-a argumentat propunerea prin faptul că o astfel de condiţie este prevăzută în Legea lor cu privire la alegerile Başcanului Găgăuziei, încreţindu-şi fruntea şi colţul buzelor a mirare că acestei instituţii electorale nu i-a trecut prin cap o astfel de idee genial-local-autonomă.

Pe de altă parte, deşi Bey Burgudji a recunoscut că legea nu prevede prin nici vreo coadă de frază procedura de testare, insistă ca legea să fie respectată (care?), propunînd ca testul de cunoaştere a limbii găgăuze să fie efectuat de centrul Marunevici. Mă gîndesc cu duioşie la cît s-ar fi amuzat regretatul meu fost prieten Todor Angheli! De ce?

Simplu! Lăsînd deoparte incoerenţele legislative, pînă aici toate ar fi bune şi frumoase, dar se pune întrebarea: De ce, bre, Bey Burgudji, başbuzuc rătăcitor, aceeaşi lege nu prevede ca Başcanul să cunoască, în mod obligatoriu, şi limba oficială a statului care-l încălzeşte la sîn, limba acestui popor ospitalier, care le-a permis strămoşilor tuturor başcanilor să-şi aştearnă tabăra aici, să nu mai umble bezmetici prin lume, că aici trăiau mai bine? Ai cui găgăuzi sînteţi, adică ai cărui stat? Nu cetăţean al Republicii Moldova scrie în paşapoartele voastre?

2. Sînt român de meserie, dar bunicul meu nu ştie

După atîta amar de ani petrecuţi în Republica Moldova, nu contenesc a mă mira, a mă grimasa sau a mă „revolta comic” cînd văd permanent tot felul de bezmetici, protestatari de ocazie, fraieri programaţi ori brute născute din brute sau devenite pe parcurs.

Ultima drăcovenie de care aflu se numeşte Vitalie Creţu, unul care zice că este o victimă din 7 aprilie 2009 Apar şi aici victime după 7 aprilie ca ciupercile după ploaie, la fel cum au apărut sutele de mii de revoluţionari băşiţi în România după lovitura de stat din Decembrie 1989! Orice ratat se transformă în victimă şi revoluţionar doar ca să-şi justifice aerul care-l respiră. Călugăriţi-vă, neică, sau puneţi-vă capăt zilelor!

Pe acest Vitalie Creţu nu-l cunosc şi nu am nimic cu el personal. Îi analizez doar faptele şi pretenţiile, mai cu seamă că acestea vizează statul român. Prin urmare, entitatea Creţu a recurs la o formă de protest pe care el o crede deşteaptă nevoie-mare sau originală în faţa Ambasadei României din Chişinău.

Desprins parcă dintr-o imagine demnă de peisajul luxuriant al Grădinii Zoologice, Creţu şi-a pus lanţuri la mîini şi la picioare de necaz că „nu are posibilitatea să se dezvolte în Republica Moldova.” „Să se dezvolte” cum? Probabil că nici el nu ştie! Pe mai departe, motivînd că „nu are posibilitatea să se dezvolte în Republica Moldova”, Creţu cu pricină crede că va creşte în dimensiuni dacă „i se redă cetăţenia română”. Chiar şi aşa „nedezvoltat” cum spune că este, el vrea ca cetăţenia română să i se aducă la nas fără ca el să mişte un deget, adică să facă o cerere legală în acest sens, aşa cum se întîmplă peste tot în lumea asta mare, largă, lungă şi rotundă.

Pretenţia lui de „nedezvoltat” şi-o motivează prin aceea că „bunicii lui au fost cetăţeni români şi nu au renunţat niciodată la cetăţenia română,” argument irefutabil prin care „demonstrează” că lui „trebuie să-i fie recunoscută această calitate”. Păi, bunicii lui au rămas fără cetăţenie română, dîndu-li-se în schimb cea sovietică. Pe care au acceptat-o! N-au refuzat-o!

Ţinînd, totuşi, seamă de faptul că legea e lege, că se pare că nu va reuşi prin metoda aleasă, cu lanţuri legate de picioare şi mîini, îl sfătuim să încerce şi cu o lesă!

3. "Şomeri” de lux

După ce alegerile parlamentare din noiembrie 2014 s-au pus cu burta în sus în aşteptarea celor locale, unor foşti deputaţi nu le-a fost scris să-şi mai facă cuibar de clocit în fotoliile Parlamentului. Obsevîndu-i, de-a lungul timpului, pe mulţi „foşti”, am băgat de seamă că este imposibil să le scoţi din cap ideea că nu sînt eterni, de neînlocuit, aşa cum îl vedem, acum, comportîndu-se şi pe Iurie Leancă.

Cam toţi se plîng că sînt şomeri, omiţînd să specifice că sînt şomeri de lux, că nu au probleme să-şi plătească întreţinerea apartamentelor sau vilelor de lux, că n-au bani de benzină pentru limuzinele cu care circulă şi tot aşa.

Fostul deputat liberal-democrat, Veaceslav Ioniţă, acum şomer de lux, a declarat, pentru Tribuna.md: „Sînt într-un fel de semi-ocupare. Am avut o pauză extrem de utilă, iar acum îi ajut pe colegii de la IDIŞ „Viitorul” că lansează câteva proiecte. Îi ajut cu ce pot, dar nu cred că mă voi angaja acolo. Între funcţia de deputat şi o viaţă publică mai departe, cred că e bine să-mi iau câteva luni de pauză.”

Are şi cu ce să stea în pauză – numai la vedere, în 2013, avea o „amărîtă” de maşină Mazda de 240.000 de lei, un salariu de deputat în totalul de 172.992, 83 lei, un salariu de 287.809,20 lei, are cote de participare la trei societăţi comerciale, în anii precedenţi nu a cîştigat cu mult prea puţin, iar acum… Bietul de el!

Tot un biet şomer de lux este şi fostul deputat liberal-reformator, Anatol Arhire, care, potrivit aceleiaşi surse, a spus că, deocamdată, „este în „judeţul” Ungheni, în căutarea unui loc de muncă”. „Sărmanul” şomer Arhire nu are decît o casă la ţară, în raionul, nu judeţul, Ungheni, un apartament, în Ungheni, în valoare declarată de 340.000 de lei, o „prăpădită” de maşină de doar 304.000 de lei, iar acum umblă din uşă în uşă după un serviciu. „Problema” lui sete că toată viaţa a deţinut funcţii de conducere, că are capacităţi şi speră să nu rămână fără un loc de muncă, mai ales că are numai cinci copii de întreţinut, iar soţia i s-a întors bolnavă de la munca peste hotare.

Şi fostul deputat democrat Iurie Bolboceanu îşi caută un loc de muncă după 12 ani de deputăţie. Despre averile lui nu se ştie cine ştie ce. Sigur este că, pe vremea guvernării comuniste, şi-a cumpărat un apartament, la jumătate de preţ, în „blocul deputaţilor”, pe care, ulterior, prin 2011, l-a vîndut „ca să şi-l repare pe cel în care locuieşte aici”. Mamă, mamă, dar chiar aşa a fost de deteriorat? De ce n-o fi rămas în acela, că era mai de lux? Ce, nu vă mai amintiţi cine-i Bolboceanu? Este cel care a fugit repede din partid în perioada în care se cumpărau deputaţi ca să nu se voteze Acordul de Asociere cu UE!

Sărmani şomeri şi nerecunoscător popor, care nu-i capabil să vadă ce bărbaţi de stat şi de seamă neluaţi acum în seamă avem!