Carl Gustaf Emil Mannerheim, omul care a condus armata finlandeză în faţa trupelor invadatoare sovietice, a fost ofiţer în armata imperială rusă ajungînd chiar să lupte în Primul Război Mondial pe frontul din România.

Mannerheim s-a născut în Askainen, în Finlanda, la data de 4 Iunie 1867. După ce absolveşte Liceul Privat din Helsinki, este admis la Şcoala de Cavalerie "Nicolae" din Sankt Petersburg. Promovează în 1889 şi este avansat la gradul de „cornet”, fiind detaşat în Polonia la un regiment de dragoni. În Ianuarie 1891, Mannerheim a fost transferat să lucreze în Garda de Cavaleri a Majestăţii Sale Maria Feodorovna în Sankt Petersburg. A luptat în războiul ruso-japonez şi a fost avansat la gradul de colonel pentru curajul în bătălia de la Mukden.

În Primul Război Mondial, Mannerheim a fost comandant de cavalerie pe frontul Austro-Ungar şi Român. Mannerheim a comandat pe frontul românesc o unitate de luptă ruso-română localizată pe Carpaţi şi acolo, în Toamna anului 1917, s-a conturat decizia de a servi armata ţării sale în situaţii critice. După ce dovedeşte competenţă în timpul luptelor împotriva forţelor Austro-Ungare, va fi onorat cu una din cele mai înalte distincţii ale Rusiei Imperiale, Crucea Sfîntului Gheorghe.

În Aprilie 1917 Mannerheim a fost avansat la gradul de general locotenent. A căzut în dizgraţia noului Guvern care îl privea ca pe unul din ofiţerii ce nu a susţinut revoluţia. Acesta este momentul în care Mannerheim devine anticomunist convins. În Ianuarie 1918, Senatul noii Finlande independente îl însărcinează pe Mannerheim cu comanda armatei Finlandei, care era compusă din cîteva sute de membrii ai Gărzii Albe.

Demisionează după cîteva luni şi pleacă în Suedia nemulţumit de aproprierea Finlandei faţă de Germania. Se reîntoarce şi participă la primele alegeri prezidenţiale din Finlanda pe care le pierde. Hotărăşte să se retragă din viaţa publică. După ce Pehr Evind Svinhufvud a fost ales preşedinte în 1931, el l-a însărcinat pe Mannerheim cu conducerea Consiliului Apărării Finlandei. În acelaşi timp, Mannerheim a primit promisiunea scrisă ca în eventualitatea unui rîzboi să devină conducător al Finlandei.

În 1933, Mannerheim a primit titlul de Mareşal. Mannerheim a susţinut industria militară a Finlandei şi a încercat să înfiinţeze o uniune militară cu Suedia. Cînd negocierile cu Uniunea Sovietică au eşuat în 1939, Mannerheim acceptă din nou poziţia de conducător al armatei Finlandei în caz de război. În timpul războiului de iarnă şi războiului de continuare, Mannerheim a menţinut relaţiile cu Germania Nazistă cît de formale posibil şi s-a opus cu succes propunerii lor pentru un tratat de alianţă. Mannerheim de asemenea s-a opus cu stricteţe ca trupele lui să participe la Asediul Leningradului.

În 1944 devine preşedinte şi acceptă condiţiile de pace impuse Finlandei de URSS. Au fost dure, totuşi nu la fel de dure ca acelea impuse statelor ce urmau să sfîrşească după Cortina de Fier. În ciuda concesiilor teritoriale masive Finlanda îşi păstra independenţa, sistemul politic pluripartit şi economia de piaţă. Cu toate acestea, Finlanda a fost nevoită să achite reparaţii de război masive şi să lupte în războiul din Laponia împotriva trupelor germane din Nordul ţării. Mannerheim demisionează din funcţia de preşedinte pe 4 Martie 1946 din motive de sănătate. Mannerheim a murit pe 28 Ianuarie, 1951 la spitalul din Lausanne, Elveţia, în urma unei crize de ulcer duodenal.

Sursa: Historia.ro