În imagine: Vedere din faţă a conacului.

Vizitînd de atîtea ori conacul boierilor Ralli din satul Dolna (Străşeni) şi muzeul „A.S. Puşkin” din Chişinău şi ascultînd istoriile la un loc, am început, imaginar, să devin părtaşă la cele întîmplate pe acest meleag în urmă cu vreo 220 de ani şi, numaidecît, să las şi eu o vorbă despre una, despre alta. Fiind curioasă foc de felul meu, am şi citit despe toţi eroii din frumoasa legendă „Dolna, Puşkin şi Ralli”, ca să ştiu mai bine, cine, cînd şi cum a fost. Bine şi frumos pînă aici, dar la un moment dat mi-a crăpat răbdarea, pentru că se aduc laude, aproape în exclusivitate, bărbaţilor, şi prea puţine femeilor. Deşi fac parte din a doua categorie, m-am aşezat şi toate păsurile am înşirat. Şi din nou prin intermediul ziarului “Moldova Suverană” transmit cele aflate şi meditate tuturor cititorilor, şi, în primul rind femeilor de pe meleagul nostrum drag, dar nu numai din obligaţii didactice, chiar dacă sînt din afara entomologiei mele dragi.

De la început vă rog să vă aşezaţi comod în jilţ, că povestea boieroaicei Ralli o veţi asculta mult timp. Anume cucoanei Smaranda Ralli dedic păsurile ce urmează, pentru că are o istorie frumoasă. Aşadar, în legenda „Dolna, Puşkin şi Ralli” am găsit cucoana tristă, pentru că c-am de tînără a trecut la odihna veşnică, sau după o viaţă zbuciumată cu chinuri trupeşti, dar poate şi cu cele sufleteşti. Dar pentru că ea nu le mai poate povesti, voi încerca eu să-i tălmăcesc amintirile şi durerile, fiindcă sigur le-a avut.

Aşadar, cuconiţa Smărăndiţa, a fost o domnişoară frumoasă şi obligatoriu sănătoasă din familia boierilor Arbore, care altfel nu o lua de nevastă Zamfirachi, flăcăul altui boier cu numele Ralli. Dorim să credem că i s-a cerut mîna fetei pentru a fi nevastă pe la 18 ani, dar posibil şi mai devreme, pentru că a fost răpusă de povara femeii veşnică născătoare – mai îdevreme decît ar fi meritat, pe la 40 de ani. Necazul s-a întîmplat după naşterea a celui de-al 10 fiu, trecut prin cronicile timpului de atunci şi de azi. Ultimul chiar şi-a urmat mama, iar penultimul copil sau Elena, avea numai doi ani. Măcar pentru o clipă să ne imaginăm înmormîntarea femeii, comparativ tinere, cu sicriul înconjurat de atîţea copii, cei mai mari în picioare, iar Elena în braţele unui bade – Gheorghe sau Ioan. Cu siguranţă că nu a fost numai o mamă boierioacă şi cucoană onorabilă, dar şi o mare doamnă, pentru că soţul ei a mai trăit după aceia încă 16 ani, dar i-a rămas fidel numai ei, nemaicăutînd altă mamă la copii sau femeie lui, chiar dacă avea numai 48 de ani. Văduvia boierului Ralli este accentuat de purtătoarele de cuvînt, drept că fără detalii, dar „…a rămas văduv de tînăr cu mulţi copii mici şi nu s-a mai recăsătorit”. Acesta a fost şi punctul sensibil de la care ne-a venit idea să aflăm mai multe despre aceşti soţi.

Pentru a nuanţa acest mesaj, adaug dorinţa mea de-a crede că Smaranda şi Zamfirachi s-au căsătorit din dragoste, de aceea boierul a păstrat amintirea curată nevestei sale, fără a o umbri cu alte întîmplări lumeşti.

Trist adevăr, dar frumoasă poveste de dragoste. Am încercat a aduna copiii Smarandei şi ai lui Zamfirachi Ralli încă o dată lîngă ei, măcar pe hîrtie pentru veşnica lor pomenire, în special ale celor a căror nume au rămas în istorie: Teodor (1795?-179?), Gheorghe (1797-1835), Ecaterina (1798-1869), Ioan (1799-1858), Mariola (1802-1830,), Mihail (1807-1861), Manole (1808, fără menţiunea decesului), Constantin (1811-1856), Elena (1813-1875), Dumitru (1815 – mort după mama lui).

Din acest pomelnic, am calculat cu aproximaţie anul de naştere al Smarandei, pentru că cel al decesului se cunoaşte (1815): adică, dacă primul copil Teodor (fără indicarea anului de naştere, probabil, din cauza morţii lui încă din faşă), s-a născut înaintea fratelui său Gheorghe (1797-1835), presupunem cu 2 ani înaintea acestuia, reiese că prima naştere a avut loc în 1795, după o sarcină concepută în 1794. Din acest calcul tata pruncului avea 28 de ani, iar mama lui, probabil a avut 19 ani (vîrstă potrivită pentru naştere). Astfel, Smaranda Arbore s-ar fi născut prin anii 1776 sau 1777 şi a fost cu cca 9 ani mai mică decît soţul ei.

Din cei 10 copii ai familiei Ralli, merită amintiţi patru dintre ei, şi anume: Ecaterina, Ioan, Mihial şi Constantin, iar motivul este următorul:

Ecaterina, al III-ea copil din familia Ralli şi cea mai longevivă dintre toţi (71 de ani). L-a cunoscut pe A.S. Puşkin şi a discutat cu el în casa părintească din Chişinău. Tot ea, deja pe rol de mătuşă, a ţinut vie amintirea poetului care le-a vizitat casa şi peste cca 50 de ani a repovestit-o celui mai cărturar nepot din familia Ralli – Zamfir C. Arbore. Nepotul, deja şi el de cca 80 de ani, revenind într-o vizită prea tîrzie în Basarabia, s-a simţit într-un fel obligat să lase într-un memoriu amintirea mătuşii despre Puşkin. L-a întocmit şi l-a predat spre tipărire, după care a ajuns în arhivele Imperiului Rus, fiind cercetat de istorici. Astfel a fost confirmată, într-un fel, vizita lui Puşkin la vila din Chişinău şi la casele de la ţară. Acest fecior Zamfir, din tata Constantin Ralli-Arbore şi bunica Smaranda Ralli, merită lăudat, fiindcă a lăsat şi el opere demne de-a fi expuse în conacul bunicului şi al unchiului lui Ioan de pe linia tatei, din satul Dolna.

Ioan, al IV-lea fecior din familia Ralli şi cel mai înţelept, care a fost de un leat cu poetul şi într-o minte cu el. Ambii tineri fiind sănătoşi, mergeau împreună la balurile boiereşti din capitala Basarabiei şi credeau că mai aveau distracţii comune. Anume acest Ioan sau Vanika, cum îl numea Puşkin, merită laude şi un loc în istorie alături de A.S. Puşkin, chiar dacă nu a avut har poetic, fiind militar, dascăl, politician şi agronom. Despre Ioan Ralli vom mai scrie.

Mihail, al VI-lea copil din familia Ralli, în anii 1823-1835, la vîrsta de numai 16 ani, împreună cu fratele mai mare Ioan, au depus cerere de-a se înrola în armata Imperiului Rus şi au luptat în răzbiul ruso-turc din anii 1828-1829. În anul 1835 fraţii demisionează din armată pe motive familiale, care constau în rămînerea moşiilor părinteşti fără stăpîn şi administrare în urma decesului celui mai mare frate din familie, Gheorghe, în anul 1835, care probabil stăpînea cele menţionate anterior. Menţionăm că şi boierul Ralli decedase în 1831, după înmormîntarea a altor doi copii ai săi: Maria (1830) şi Manole (perioada decesului este orientativă), care, probabil, a afectat grav sănătatea omului.

Constantin, al VIII-lea copil din familia Ralli, bun părinte şi bun gospodar, pe al cărui creştet s-a lăsat niţel şi mîna lui Puşkin, fiind pe atunci în curtea lui taică-său un puşti de vreo 10-11 ani. Constantin (secretar provincial, ocupînd postul de membru al comitetului de construcţie al oraşului) a avut şi el un fiu, pentru care merită lăudat, entru că după 17 ani de la moartea tatălui său, a botezat fiul în numele lui, adică a bunicului pruncului – Zamfir (1848-1933).

După cum observăm familia boierului Ralli a trăit şi bucurii, dar şi multe necazuri. Cucoana, dacă se încadrează în acest statut femeia botezată Smaranda şi măritată cu Ralli, a născut 10 copii şi a murit la mai puţin de 40 de ani. Presupunem că a ştiut de moartea ei numai cel dintîi fecior – Teodor, soţul ei, cuconul Ralli, care şi-a înmormîntat soţia tînără şi 4 copii, doi prunci şi doi maturi – feciorul Manole şi o fiica Maria sau Mariola. Nu credem că boierul a avut linişte sufletească şi pentru Ioan şi Mihail, căpitani în armata Imperiului Rus şi participanţi la războiul ruso-turc din 1828-1829.

Această informaţie şi cea care va urma despre Ioan Z. Ralli – prietenul lui A.S. Puşkin – face parte din mesajele pentru cei care doresc şi pe care îi îndemnăm mult să viziteze conacul familiei Ralli din Dolna. Şi pentru ca vizitatorii să ştie mai multe despre familie şi, în special, despre mama prietenului basarabean al lui Al. Puşkin – Smaranda Ralli. Pentru ca atunci cînd vor pleca de la conac să ia cu ei nu numai impresiile despre poet, dar şi despre gazdele care au dat cele necesare musafirului ­– ospitalitate, casă şi masă. Fără supărare, dar de cîte ori am fost cu studenţii la conac, la întoarcere mai făceau explicaţii suplimentare, pentru că legenda vizitei lui Al. Puşkin are multe aspecte istorice, cum ar fi exponatele muzeale de pe timpuri adunate din diverse colţuri ale lumii, din care motiv mulţi pleacă cu ideea că au vizitat chiar casa lui Puşkin! Reamintim însă că Puşkin a fost numai musafir pe acolo. În acest context, poate se va găsi vreun binefăcător care să pună în curtea conacului măcar o piatră cioplită cu numele lui Ioan Ralli, cel care s-a îngrijit de averea tătîne-său şi omul care l-a adus pe Puşkin la ei. Căci e cam straniu – musafirul este prezent, iar gazda ba! Cu tot respectful faţă de marele poet rus A.S. Puşkin a cărui operă place şi mie, şi omul nostru are meritele lui, pentru care mă daore inima, căci Smaranda Ralli, mama lui, pe timpul sovietic nu avea statutul de cucoană sau boieroacă, ci de mamă eroină.

Asea M. TIMUŞ, dr. conf. univ.