MAIA SANDU, INTREVEDERE CU PRESEDINTELE REPUBLICII LITUANIA, GITANAS NAUSEDA

În cadrul vizitei sale oficiale la Vilnius, Prim-ministrul Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Republicii Lituania, Gitanas Nauseda. Oficialii au discutat despre perspectivele cooperării moldo-lituaniene pe multiple planuri, evoluțiile politicii interne din ambele țări, implementarea agendei de reforme în Republica Moldova, fiind abordate inclusiv problemele regionale de securitate.

Premierul Maia Sandu a adresat sincere felicitări Președintelui Gitanas Nauseda cu ocazia cîștigării alegerilor prezidențiale și a preluării acestei funcții de mare responsabilitate. Totodată, Șefa Guvernului a apreciat înalt sprijinul politic acordat de Lituania parcursului european al țării noastre și asistența valoroasă oferită în procesul de realizare a reformelor sectoriale în Republica Moldova.

De asemenea, Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de Lituania în perioada crizei politice de la Chișinău și pentru susținerea multidimensională oferită Republicii Moldova atît în procesele de integrare europeană, cît și în cadrul Parteneriatului Estic. Premierul moldovean a accentuat că unica soluție de dezvoltare a țării noastre este integrarea în Uniunea Europeană în vederea asigurării democrației, respectării drepturilor omului și a unui nivel de trai înalt pentru cetățenii țării noastre și realizării reformelor în domenii-cheie, precum sectorul justiției și combaterea corupției.

La rîndul său, Președintele Gitanas Nauseda a reiterat importanța menținerii dinamicii intense a relațiilor Republicii Moldova cu instituțiile și statele membre ale UE în vederea continuării agendei de reforme. Oficialul a mai subliniat interesul de a împărtăși experiența Lituaniei cu autoritățile țării noastre în realizarea reformelor pentru beneficiul cetățenilor.

În cadrul vizitei, Premierul Maia Sandu a mai avut astăzi o întrevedere cu Linas Linkevicius, Ministrul de Externe al Republicii Lituania. Oficialii au examinat posibilitatea reluării activității Comisiei mixte moldo-lituaniene pentru integrare europeană în cadrul căreia să fie discutate chestiunile care vizează atît integrarea europeană, cît și cooperarea economică.

În această ordine de idei, oficialii au exprimat interes pentru consolidarea cooperării moldo-lituaniene în domeniul promovării şi protejării reciproce a investiţiilor, în domeniul luptei împotriva criminalităţii, în domeniul standardizării, precum și pe dimensiunea combaterii ameninţărilor hibride, fiind propus în acest sens, organizarea unui eveniment al Parteneriatului Estic (PaE) dedicat tematicii securității cibernetice, în toamna anului 2019.

Sursa: gov.md