MAI REAL CA NICIODATA: RAZBOIUL SUA-COREEA DE NORD PE CALE SA IZBUCNEASCA?

Un război devastator, declanșat de una dintre două puteri nucleare, Statele Unite și Coreea de Nord, ar putea începe de la un minut la altul, avertizează Royal United Services Institute (RUSI), într-un raport la care se referă The Independent, potrivit Sputnik France.

"Războiul este acum o posibilitate reală. Avînd în vedere progresul rapid al Coreei de Nord în programele antirachetă și nucleare, timpul nu este pe partea diplomației", se arată în raport.

Potrivit experților, Coreea de Nord ar efectua o invazie la scară largă, iar războiul n-ar fi „nici chirurgical, nici scurt”.

În așteptarea atacului din partea uneia dintre cele două țări, Regatul Unit ar avea doar cîteva ore "cel mult" pentru a decide cum să reacționeze.

După cum a relatat Malcolm Chalmers, autorul raportului, Donald Trump este cel mai probabil să declanșeze războiul.

Phenianul a declarat recent că a finalizat pregătirile pentru o lovitură împotriva insulei Guam, în Oceanul Pacific, unde se află Baza Forțelor Aeriene Andersen și Baza Navală Apra Harbor.

Autoritățile americane, la rîndul lor, au răspuns cu o demonstrație de putere. Bombardierele americane au zburat peste o parte a coastei de est a Coreei de Nord pentru a arăta că Washingtonul are "multe opțiuni militare", a declarat Pentagonul.

Sursa: sputnik.md