MAI MULTE SISTEME DE IRIGARE REABILITATE IN CADRUL PROGRAMULUI COMPACT

Prim-ministrul Chiril Gaburici a prezidat şedinţa Consiliului de Observatori al Fondului Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova), în cadrul căreia a fost prezentat progresul Programului Compact al Guvernului SUA.

Potrivit informaţiei, dacă mersul lucrărilor de construcţie va continua în acelaşi ritm sporit, atunci cel puţin trei sisteme de irigare noi reabilitate vor fi date în exploatare mai devreme cu două luni.

Directorul executiv al FPM Moldova, Valentina Badrajan, a subliniat că toate companiile de construcţie vor finaliza lucrările de reabilitare a sistemelor de irigare Puhăceni şi Roşcani, raionul Anenii Noi, şi Jora de Jos, raionul Orhei, în lunile mai-iunie, deşi anterior se preconiza încheierea lucrărilor în luna iulie. În prezent, lucrările de reabilitare a opt sisteme de irigare derulează într-un ritm avansat, iar micile întîrzieri cauzate de condiţiile climaterice au fost depăşite. Sistemele de irigare Coşniţa, Blindeşti, Grozeşti, Leova, şi Chircani-Zîrneşti vor fi date în exploatare în luna august curent. Totodată, Valentina Badrajan a precizat că fermierii din localităţile Criuleni şi Lopatna pot beneficia deja de sistemele de irigare date în exploatare la finele anului trecut.

Pentru a asigura funcţionarea sistemelor de irigare reabilitate, Programul Compact prevede, în următoarele luni, procurarea utilajului de întreţinere a noilor sisteme de irigare. De asemenea, urmează a fi instruiţi angajaţii Asociaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigare, care vor gestiona sistemele de irigare reconstruite.

Totodată, a fost extinsă lungimea traseului reconstruit Sărăteni-Soroca de la 92,5 km la 95,5 km de drumuri naţionale şi 32,2 km de drumuri locale. Pînă în luna septembrie 2015 vor fi înlăturate carenţele comise în timpul lucrărilor de reconstrucţie.

La finalul şedinţei, Consiliul de Observatori a aprobat raportul privind acţiunile întreprinse de FPM Moldova pentru excluderea cazurilor de fraudă şi corupţie pe parcursul derulării Programului Compact.

Prim-ministrul Chiril Gaburici a apreciat rezultatele înregistrate în procesul de implementare a Programului Compact şi profesionalismul echipei FPM Moldova. ”Ne dorim aprofundarea colaborării cu Guvernul SUA prin intermediul Programului Compact. Guvernul Republicii Moldova va depune eforturi susţinute pentru a cîştiga încrederea partenerilor străini”, a menţionat Premierul.