MAI MULTE PROIECTE DIN PACHETUL DE INITIATIVE SOCIALE ALE SEFULUI STATULUI AU FOST VOTATE DE PARLAMENT

Parlamentul a adoptat, în cadrul ședinței plenare, proiectele de lege care fac parte din pachetul de inițiative sociale ale Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, și au menirea să sporească gradul de protecție socială a pensionarilor și persoanelor cu cele mai mici venituri.

Cu 76 de voturi, deputații au adoptat, în ambele lecturi, proiectul de lege privind modificarea articolului 151 din Legea cu privire la ajutorul social, care prevede extinderea numărului de potențiali beneficiari ai ajutorului acordat de stat pentru perioada rece a anului cu circa 50 mii de persoane. În acest sens, va fi majorat multiplicatorul pentru venitul lunar minim garantat de la 1,95 la 2,2, care este utilizat pentru stabilirea dreptului la obținerea acestui ajutor.

De asemenea, a fost votat proiectul de lege, înaintat de șeful statului, cu privire la acordarea îndemnizației în cazul decesului unuia dintre soț, care are drept scop garantarea de către stat a unui termen de minimum 5 ani pentru primirea pensiei pentru limita de vîrstă. Astfel, în cazul decesului prematur al beneficiarului de acest tip de pensie, soțul sau soția va primi indemnizația lunară în mărimea pensiei pentru limită de vîrstă, pînă la expirarea perioadei de 5 ani de la data obținerii dreptului de pensie de către beneficiarul de pensie. Proiectul a fost votat în două lecturi cu voturile a 76 de deputați.

O altă inițiativă legislativă, care de asemenea a fost înaintată de șeful statului și a fost susținută de deputați, se referă la majorarea cu 25 puncte procentuale a pensiei de urmaș pentru copiii cu vîrsta de pînă la 18 ani. Totodată, în cazul copiilor care învață la liceu aceasta va fi plătită pînă la finalizarea studiilor liceale, chiar dacă vor depăși vîrsta de 18 ani. ”Proiectul în cauză urmărește scopul sporirii gradului de protecție socială a copiilor care și-au pierdut unul sau ambii părinți. Or, potrivit Constituției Republicii Moldova, toate preocupările privind întreținerea, instruirea și educația copiilor orfani și a celor lipsiți de ocrotirea părinților revin statului și societății”, susține autorul inițiativei. Proiectul a fost votat în două lecturi.

Deputații au mai votat un proiect menit să sporească gradul de protecție socială a persoanelor cu dizabilități. Acesta propune ca asiguratorul încadrat într-un grad de dizabilitate severă cauzată de o afecțiune generală să beneficieze de o pensie de dizabilitate în raport cu stagiul de cotizare efectiv realizat, dar nu mai puțin de doi ani. Totodată, se instituie cuantumul alocației persoanelor cu dizabilități severe pînă la vîrsta de 23 de ani să fie de 100% din cuantumul pensiei minime stabilit anual de către Guvern. Proiectul a fost votat în prima lectură, pentru lectura a doua fiind comasat cu cel al Guvernului.

Direcţia comunicare şi relaţii publice a Parlamentului RM