MAI MULT DE 125 DE ANI NU PUTEM TRAI

Mai mulţi oameni ar putea atinge vîrste impresionante, dar nu mai mult de 125 de ani, arată un nou studiu, spulberînd speranţa că omul ar putea trăi 200 de ani.

„Progresele împotriva bolilor infecţioase şi cronice pot creşte speranţa medie de viaţă, dar nu şi durata de viaţă maximă”, a declarat autorul studiului Jan Vijg, genetician şi preşedinte la Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York.

În cadrul studiului, s-a observat că speranţa medie de viaţă a crescut substanţial începînd cu secolul XIX, datorită îmbunătăţirii dietei, sănătăţii publice şi a altor aspecte. De exemplu, copiii născuţi azi în SUA pot trăi pînă la 79 ani, în timp ce speranţa medie de viaţă pentru cei născuţi în 1900 era de numai 47 de ani. S-a mai observat că, începînd cu 1970, vîrsta maximă a celor mai longevivi oameni din lume a crescut. Franţuzoaica Jeanne Calment (foto), care a murit în 1997, a fost persoana cea mai longevivă din toate timpurile: 122 ani.

Echipa lui Vijg a urmărit mortalitatea în mai multe baze de date din 40 de ţări. Cercetătorii au descoperit că procentul de longevivi a crescut vertiginos din 1900 încoace. Cu toate acestea, persoanele care au împlinit 100 de ani nu au mai trăit mult după aniversare, indiferent în ce an s-au născut. Vîrsta la care a avut loc decesul a crescut puţin între anii 1970 şi începutul anilor 1990, dar a stagnat de atunci. „Această descoperire indică o rată mai mare a mortalităţii tardive, dar şi o posibilă limitare a duratei de viaţă umană”, a declarat Vijg. Echipa lui crede că durata medie de viaţă maximă umană este de 115 de ani şi că limita absolută a duratei de viaţă umană va fi de 125 de ani. Probabilitatea ca o persoană să ajungă la vîrsta de 125 de ani, la nivel mondial, într-un anumit an, este mai mică de 1:10.000.

„Demografii şi biologii au susţinut că omul va trăi din ce în ce mai mult. Dar datele noastre sugerează cu tărie că limita a fost deja atinsă şi că acest lucru s-a întîmplat în anii 1990. Poate că resursele cheltuite azi ar trebui să se axeze pe prelungirea nu a duratei de viaţă, ci a anilor sănătoşi”, a adăugat cercetătorul.

Sursa: webmd.com

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:42
03.04.24 - 13:44
01.04.24 - 12:39
01.04.24 - 12:46
05.04.24 - 19:01
05.04.24 - 17:10
07.04.24 - 00:04
05.04.24 - 17:10
06.04.24 - 13:48
07.04.24 - 00:09
05.04.24 - 17:07
09.04.24 - 12:16
09.04.24 - 12:15
06.04.24 - 13:46