Lupta cu analfa-beţii ignoranţei. Următoarele provocări

Autor: Mihai CONŢIU

„Să te ferească Dumnezeu de prost că are mintea odihnită”, spune o veche zicală! Cam de obtuzitatea unor politicieni, ceva mai îngăduitor vorbind, eufemistic adică, trebuie s-o ferească Dumnezeu pe Maia Sandu, ministrul Învăţămîntului! Încă o dată în plus, cu prilejul măsurilor de siguranţă luate împotriva copiatului la examenul de Bacalaureat, în contextul cărora Maia Sandu a dispus instalarea de camere video de supraveghere, mulţi dintre politicienii moldoveni, instinctual, fără s-o dorească, şi-au demascat alcătuirea intelectuală şi morală de tip fraudulos.

Faţă de ieşirile de tip schizoido-paranoice ale lui Dorin Chirtoacă nici nu merită să ne mînjim amintirea invocîndu-le! Comunistul Alexandr Petkov, care se pare că este un mare admirator şi suporter al fiţuicilor de copiat, stînd cot la cot cu Chirtoacă şi Ghimpu întru împlinirea unor obiective comune, a mers pînă acolo încît, solicitînd şi demisia Maiei Sandu, a mai cerut ca aceasta să vină în Parlament cu un raport privind sesiunea de bacalaureat.

În plus, Sandu ar fi trebuit să şi răspundă la întrebările „deputaţilor-academicieni-savanţi-poligloţi” legate de cota ridicată de nepromovare a examenului, „soarta pe mai departe a tinerilor care au picat la Bacalaureat”, rostul camerelor video de supraveghere şi multe alte tîmpenii care nu pot fi născocite decît de minţile odihnite şi obtuze ale unor deputaţi inutili şi oportunişti.

Ţinînd seamă de gradul de instruire şi experienţa Maiei Sandu, imaginaţi-vă, iubiţi cititori, situaţia ridicolă în care Maia Sandu ar trebui să răspundă la o întrebare pusă de incultul Mihai Ghimpu, căruia i-au trebuit 14 ani ca să termine o facultate de Drept prin corespondenţă pe vremea URSS! Sau lui Petrenko, cu agresivitatea lui de ofiţer german fascist din filmele sovietice de altădată! Ce să mai vorbim despre alţi deputaţi „şcoliţi” şi dornici de pus întrebări, care vorbesc de parcă au prune în gură şi îşi tîrîie pîrţurile prin Parlament de ochii lumii...?

Auziţi tîmpenie: Maia Sandu trebuie să le răspundă ce se va întîmpla cu „soarta pe mai departe a tinerilor care au picat la Bacalaureat”! Aţi creat, domnilor Petkov şi Petrenko, locuri de muncă pentru tineri în acei 8 ani de guvernare a PCRM? V-aţi înregistrat SRL-uri pentru rude, afaceri profitabile şi aţi cultivat dispreţul pentru tot ce ţine de moldoveni...

Haideţi să fim drepţi, deranjant şi revoltător de drepţi: De „soarta pe mai departe a tinerilor care au picat la Bacalaureat” se fac vinovaţi absolut toţi politicienii din ultimii 24 de ani, care s-au ocupat doar de propria lor soartă, de propria bunăstare, iar asta şi în contul mafiotizării şi dughenizării sistemului naţional de învăţămînt. Au făcut asta în deplină cîrdăşie cu şefii instituţiilor de învăţămînt de toate gradele şi, simultan, i-au făcut pe părinţii copiilor să socotească asta ca fiind „o normalitate a noilor schimbări democratice”. Cumpărarea notelor, examenelor şi a diplomelor de absolvire a devenit ceva „firesc” la fel ca şi procurarea hranei zilnice.

Politicienilor şi şefilor de instituţii de învăţămînt, în calitate de făptaşi, li se mai adaugă Academia, scriitorii şi cîţiva şefi de gazete, care au primit sume colosale de bani din România spre a introduce „iluminismul pedagogic” în şcoli. Un astfel de sistem ticăloşit a moştenit Maia Sandu, iar cînd a început să aplice rigori pedagogice moderne, occidentale, s-au ridicat împotriva ei figuri politice sinistre, rudimentare, care i-au cerut demisia, au început să-i dea lecţii... De ce? Îi doare pentru tineri? Pe dracu! Indignarea politicenilor roşii contează pe cîştigarea de simpatii electorale, pe mita electorală emotivă indusă părinţilor şi elevilor cu BAC-ul ratat.

Vai de ţara care-şi bagă sistemul de învăţămînt în grajdul disputelor politice!

Încă este suspect de mare numărul celor admişi

Faptul că aproape 42% dintre candidaţi au picat testul de la Bacalaureat este de mirare, dar nu în sensul la care vă aşteptaţi. Miră faptul că doar atîţi au picat testul! Am vaga senzaţie că şi pe Maia Sandu o miră acest lucru. Dacă, la nivel naţional, ar fi fost posibil să se desfăşoare un examen de Bacalaureat la sînge în ceea ce priveşte corectitudinea, cred să numărul celor respinşi s-ar fi apropiat binişor de 80%.

Într-un interviu, Maia Sandu, ştiind cu cine are de-a face, a fost destul de delicată şi condescendentă atunci cînd a plasat condiţia dascălului în sine în raport cu Bacalaureatul. Eu n-o voi face şi explic şi de ce!

Nu copiii în sine sunt vinovaţi că nu învaţă şi, deci, nu ştiu carte, ci sistemul criminal creat de complicitatea dintre părinţi şi profesori. Despre o relativă vină a copiilor putem vorbi doar atunci cînd au create toate condiţiile în familie şi şcoală, iar ei, pur şi simplu, nu vor să înveţe sau sunt puşlamale din cauze determinate chiar şi genetic.

Despre acest sistem criminal am tot scris de-a lungul anilor, dar imposibilitatea demolării lui vine din aceea că este întreţinut de o circulaţie subterană imensă de bani, începînd cu clasa I-a şi finalizîndu-se cu dobîndirea unor diplome de absolvire a unei facultăţi. Este un perpetuum mobile demarat din clipa apariţiei Republicii Moldova pe harta lumii.

Avînd şi o experienţă relativ consistentă în publicistica pedagogică, pentru că am convingerea că Maia Sandu ştie despre ce este vorba, dar şi pentru că nu-mi doresc s-o văd înfrîntă de acest sistem, voi reveni permanent asupra prostituţiei şi dughenizării din sistemul naţional de învăţămînt.

Cine-i învaţă pe copii?

Cu ceva timp înainte de examenul de Bacalaureat, „Publka TV” a desfăşurat un ciclu de emisiuni didactice de simulare a testelor la diferite discipline liceale. De fiecare dată, iarăşi, mă îngrozeam cînd îi auzeam vorbind pe profesorii instructori-examinatori! Oameni buni, aceşti profesori, deşi cred că ştiu ce trebuie să spună, nu ştiu să vorbească, exprimîndu-se la fel de agramat ca un analfabet. Predaţi-le în limba rusă, fraţilor, dacă această limbă o cunoaşteţi mai bine, îmi venea să strig! Măcar să li se predea copiilor în mod corect nişte materii, dar nu într-un hibrid de limbă! Pentru că dacă nu ai proprietatea exactă a cuvintelor, nu ai proprietatea precisă a ideilor, a formulelor, a teoriilor. Este doar o aproximaţie băbească.

Faptul în sine devine cu atît mai revoltător cu cît mulţi dintre aceşti profesori sunt şi mari „activişti susţinători ai limbii române”. Admitem că pînă în 1989 au predat în limba moldovenească sau în rusă, dar, în 24 de ani, în loc să înveţe rezonabil limba în care cred că vorbesc, ei au transformat totul în lozinci politizate. Ce pretenţii mai putem avea de la aceşti copii atîta timp cît n-au de la cine învăţa?

Toţi aceşti profesori, în ultimii 24 de ani de „luptă pentru drepturile limbii române”, drepturi care, de fapt, n-au fost răpite sau interzise de nimeni, nici nu aveau nevoie de stadii de perfecţionare în România, ci doar de un manual de gramatică elementară, un DEX şi un dicţionar de sinonime şi antonime.

Ce va fi?

Pentru a doua sesiune de examene de absolvire a Bacalaureatului, care va avea loc în perioada 15 – 20 Iulie, pe Maia Sandu o aşteaptă noi provocări şi presiuni de tot felul. I se va sugera să fie mai indulgentă, mai aproape de filosofia vieţii noastre copleşite de ticăloşia îngăduinţei generale.

Reamintim că rata de promovare a fost de 58,2%; doar patru elevi au avut note de 10 la toate examenele; 212 elevi au primit note de 9 şi mai mari; circa 2000 de elevi au avut media examenului de 8 şi mai mare; 410 absolvenţi nu au obţinut nici un punct, fie că nu s-au prezentat la examene; nota medie a examenelor este de 6,07. Aproape 700 de tineri din cei care au încercat să fraudeze examenul vor susţine Bacalaureatul anul viitor. Vă daţi seama în ce situaţie dezastruoasă se află sistemul naţional de învăţămînt dacă nota medie a examenelor este de 6,07? Cine ar mai vrea „să ne integreze” în afară de Uniunea Eurasiatică?

Problema cea mai mare o reprezintă cei peste 11.000 de elevi care n-au trecut examenul. Asta am vrut să spun cînd am pomenit despre provocările şi presiunile care o aşteaptă pe Maia Sandu.

Toţi cei peste 11.000 de elevi care n-au trecut examenul înseamnă tot atîţi tineri neînmatriculaţi la facultăţi. În această perioadă, toate universităţile sunt ca nişte vînători braconieri de studenţi care trebuie să fie înmatriculaţi în anul I cu orice preţ. Nu contează că nu ştiu nici un pic de carte, bani pentru plata „studiilor” să aibă! Din direcţia aceasta, aşadar, cred că vor veni presiuni pe toate căile, vor fi activate toate relaţiile politice ale universităţilor spre a o obliga pe Maia Sandu să facă un pas înapoi, să fie mai concesivă.

Nu am de unde să ştiu dacă Maia Sandu înţelege întreaga ticăloşenie a viesparului în care s-a pomenit. Cu acest examen de bacalaureat, le-a stricat socotelile financiare la prea mulţi. Dacă se vrea cu adevărat reformarea reală a sistemului de învăţămînt, atunci Maia Sandu va trebui să aibă parte de un sprijin politic mai mult decît îndîrjit. Spun asta şi în contextul în care şi în Parlament sunt deputaţi legaţi de universităţi de a căror profitabilitate sunt cointeresaţi.

Acum, mai mult decît în prima sesiune, Maia Sandu trebuie să întreprindă acţiuni  de creştere a măsurilor de siguranţă împotriva copiatului la următorul examen de Bacalaureat. Revin şi afirm că astfel de măsuri de siguranţă trebuie luate la nivelul întregii ţări, nu doar la Chişinău, iar asta pentru că nu o dată au fost cazuri cînd un absolvent de liceu de nota 10 din satul X era/este de nivelul unuia de nota 2 de la Chişinău.

Este de mirare şi chiar suspect faptul că nu se vorbeşte nimic despre vreo anchetă de depistare şi pedepsire penală a celor care au plasat în internet rezultatele testelor de la bacalaureat!

Părinţii, profesorii şi politicienii – inamicii reformei şi ai copiilor

Chestiunea, în primul rînd, ţine de morală, dar mai curînd de absenţa oricărei urme de moralitate la toţi cei implicaţi. Furtul de orice natură nu a devenit doar un sport naţional, ci o Religie, care înseamnă modul deja natural prin care moldoveanul înţelege că doar aşa se poate trăi.

Spuneam ceva mai sus că şefii instituţiilor de învăţămînt şi protectorii lor politici i-au făcut pe părinţii copiilor să socotească asta ca fiind „o normalitate a noilor schimbări democratice.” Mulţi dintre părinţii acestor copii muncesc pe rupte în Europa şi Rusia şi pentru ca să le plătească studiile şi obţinerea unei diplome. Fiecare vrea ca odrasla lui să aibă o diplomă universitară, motiv pentru care plăteşte atît cît i se cere.

După absolvirea şcolii dorite şi obţinerea diplomei, cei mai mulţi dintre aceşti tineri ajung să lucreze alături de părinţii lor în agricultură sau pe şantierele de construcţii din străinătate, fetele lucrează ca menajere pentru bătrînii Europei, iar unele se prostituează, alţii ajung salahori deznădăjduiţi în Republica Moldova, se alcoolizează prematur etc. Cea mai răspîndită meserie în Moldova e cea de alcoolic şi politicienii noştri iubitori de popor ştiu asta!  Politicienii, statul şi „patronii” acestor instituţii de învăţămînt au grijă să le ofere tuturor copiilor „şansa” absolvirii oricărui liceu sau universitate, dar la ieşirea de pe „poarta absolvirii” nu-i aşteaptă cu absolut nici un loc de muncă. Atunci la ce bun atîtea şi atîtea tipuri de specialităţi universitare sau gimnaziale dacă ţara nu are locuri de muncă pentru aşa ceva? Doar pentru mafia rectorilor?

Acum înţelegeţi de ce nu se insistă pe reforma calităţii învăţămîntului? Toţi ştiu că frecventarea cursurilor unei şcoli sau universităţi este doar o afacere bănoasă, extrem de profitabilă, că vînd elevilor şi studenţilor doar iluzii şi mulţumirea posedării unei diplome mult rîvnite. La ce bun să se mai insiste asupra calităţii învăţămîntului atîta timp cît se ştie că viitorii absolvenţi nu au unde să aplice cunoştinţele de specialitate pentru care plătesc?

Că învăţămîntul este o afacere extrem de profitabilă, că are şi protecţie politică, o dovedeşte faptul că aproape toţi directorii acestor instituţii sunt nemuritori în funcţie. Ei rămîn pe post indiferent de tot mai proastele rezultate înregistrate de la un an la altul. De ce? De ce şi acum, cînd nota medie a examenelor este de 6,07, nu se pune problema înlocuirii lor cu cadre tinere şi cu studii făcute în condiţii moderne şi chiar în Occident?

Un simplu contract

Ca o variantă optimă, la îndemînă şi eficientă de îmbunătăţire a calităţii învăţămîntului, la nivel de licee şi gimnazii, s-ar putea apela la întocmirea unui Contract individual cu trei părţi semnatare – directorul sau dirigintele, părintele şi elevul. În acest Contract fiecare parte ar putea să-şi asume obligaţiile ce-i revin. Astfel, directorul/dirigintele se obligă să-i asigure condiţii de studiu elevului potrivit normelor în vigoare, securitatea personală în incinta şcolii, identificare de abilităţi extraşcolare ale elevului, asistenţa pedagogică suplimentară a elevului în cazul în care acesta dă dovadă de capacităţi extraordinare la anumite materii etc.

În continuare, elevul s-ar obliga prin Contract să vină la cursuri şi alte activităţi în conformitate cu programa şcolară, să aibă o atitudine decentă faţă de profesori şi colegi, să nu absenteze nemotivat de la cursuri, să nu fumeze sau să consume băuturi alcoolice şi droguri, să vină la cursuri îmbrăcat într-o ţinută decentă etc.

Tot printr-un astfel de Contract, părintele, în acord comun cu directorul/dirigintele, se poate obliga la plata unei amenzi convenţionale, în contul fondului şcolii, pentru fiecare oră de absenţă nemotivată de la şcoală, dar şi pentru alte abateri grave faţă de disciplina şcolară. Totodată, părintele trebuie să garanteze că îi asigură copilului toate condiţiile de învăţare a temelor pentru acasă şi pentru studiu suplimentar, dar şi că îi va supraveghea cu stricteţe această activitate şcolară obligatorie de la domiciliu.

Nu neapărat în acest context, Ministerul Educaţiei trebuie să ia serios în calcul introducerea unei ţinute decente obligatorii pentru elevi.

Un program naţional pe termen lung

Ar fi bine ca la nivelul Ministerului Educaţiei (Învăţămîntului), prin atragerea unei asistenţe europene de profil, să fie demarat un „Program naţional, pe termen nelimitat, de informare şi responsabilizare a părinţilor”, iar asta în paralel cu reformele propriu zise din interiorul sistemului.

„Programul naţional, pe termen nelimitat, de informare şi responsabilizare a părinţilor” ar trebui să cuprindă următoarele elemente, iar asta dacă se doreşte cu adevărat purificarea şi elevarea sistemului de învăţămînt:

- Întocmirea unei hărţi statistice cu numărul tuturor absolvenţilor facultăţilor din R. Moldova începînd cu anul 1994.

- Aproximativ cîţi dintre aceştia lucrează în ţară ca specialişti în domeniul pentru care s-au pregătit la universitate?

- Identificarea, atît cît este posibil, a absolvenţilor de licee/gimnazii de specialitate şi facultăţi din ţară care, în ţară sau în străinătate, nu lucrează în domeniile pentru care şi-au plătit studiile.

- Cîţi au studiat în străinătate şi cîţi au revenit şi muncesc în ţară?

- Configurarea unei hărţi statistice cu liceele/gimnaziile de specialitate, universităţile şi toate facultăţile din cadrul acestora de pe întreg teritoriul ţării.

- Revizuirea „argumentelor universitare şi gimnaziale de specialitate” în contextul realismului existenţei, funcţionării fiecărei facultăţi sau gimnaziu de specialitate – numărul facultăţilor de acelaşi profil din universităţi; numărul elevilor şi studenţilor înmatriculaţi, iar asta în raport cu necesităţile din industria naţională, sistemul bancar, cel juridic, tehnic, de relaţii economice, medicină, agricultură, panificaţie, comerţ, arte, jurnalism, ştiinţele exacte, filologie, pedagogie etc., etc., luîndu-se în calcul, fireşte, şi numărul suplimentar rezonabil de candidaţi care doresc, pur şi simplu, să urmeze cursurile unei facultăţi din raţiuni ce ţin de performanţele intelectuale personale spre care tind.

- În virtutea acestor criterii şi a altora, se impune evaluarea corectă a calităţii profesionale a profesorilor, a organizării universităţilor şi liceelor/gimnaziilor de specialitate, a rostului existenţei acestora în exces.

Mă opresc aici. Dezvoltarea acestui program mai impune şi alte elemente indispensabile şi, aşa cum spuneam, ţinînd seamă de amploarea lui, presupune atragerea unei asistenţe europene.

Acest program este necesar pentru ca părinţii să ştie care este starea de drept şi de fapt din învăţămînt, ce perspective au copiii lor şi cît de mult merită să le plătească studiile la o facultate lipsită de sens, de conţinut şi şanse cît de cît reale. Acest program este necesar pentru că trebuie să fie o dezmeticire şi pentru vînzătorii de iluzii, pentru fabricanţii de diplome inutile. Vom reveni la această temă, mai ales că sunt multe de discutat pe marginea modului de admitere la licee, gimnazii şi şcoli în contextul dughenizării învăţămîntului despre care am vorbit.