MAE rus: Riscurile militare in regiunea Marii Negre sunt in crestere

Riscurile în domeniul militar în regiunea Mării Negre sunt în creştere, susţine Colegiul Ministerului de Externe al Rusiei, citat de agenţia de presă RIA Novosti, potrivit Agerpres. Şedinţa Colegiului MAE de la Moscova de Vineri a fost prezidată de şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi a fost consacrată problemelor de dezvoltare multilaterală în regiunea Mării Negre, conform agenţiei de presă menţionate. „Colegiul semnalează o deteriorare gravă a situaţiei din regiunea Mării Negre în ultimii ani, creşterea riscurilor în sfera militară, inclusiv în legătură cu acţiunile Statelor Unite şi ale aliaţilor lor din cadrul NATO, fragmentarea regiunii şi persistenţa unor tendinţe negative în relaţiile dintre ţările riverane”, se menţionează într-un comunicat postat pe site-ul MAE rus.

Potrivit textului, „a fost subliniată importanţa menţinerii stabilităţii şi securităţii în regiunea Mării Negre exclusiv de către statele riverane, inclusiv pe calea aprofundării încrederii şi angajarea formatelor existente de interacţiune în sfera militaro-politică”.

De asemenea, colegiul MAE rus atrage atenţia asupra necesităţii de a extinde cooperarea multilaterală şi bilaterală în domeniile mediului, transportului, energiei, culturii, turismului şi altor domenii pentru a depăşi problemele existente şi pentru a asigura dezvoltarea socio-economică progresivă a regiunii Marii Negre, în interesul popoarelor sale. În plus, reuniunea a examinat posibilităţile de utilizare mai eficientă a potenţialului formatelor de interacţiune multilaterală existente în regiune, în primul rînd Organizaţia pentru Cooperare Economică a Marii Negre (OCEMN).

Colegiul a atras atenţia şi asupra oportunităţii intensificării cooperării comune dintre Rusia şi ţările de la Marea Neagră, în special cu Turcia, şi pe alte platforme şi cooperarea cu alţi parteneri, inclusiv cu UE, în măsura în care aceasta va corespunde intereselor Federaţiei Ruse, conform RIA Novosti.