Limitele si nelimitările Puterii dictatoriale din Republica Moldova (2)

Parlamentul care a abrogat democraţia, oferindu-i lui Plahotniuc întregul control asupra ţării

Autor: Mihai CONŢIU

Absolut nici o dictatură din lumea aceasta nu s-a putut instaura fără complici, fără trădători ai intereselor democratice, politice şi economice ale ţării. Aceşti complici sunt atît de orbiţi de avantajele şi puterile care le sunt promise de către cel desemnat să devină dictator încît nu-s capabili să anticipeze riscurile viitoare la care se expun. După un timp, cînd dictatorul îşi consolidează puterea absolută, iar asta, de regulă, prin subordonarea fidelă şi necondiţionată a serviciilor secrete, Poliţiei, Armatei, Justiţiei şi a instrumentelor propagandistice mediatice, complicii cu care a plecat la drum sunt înlăturaţi unul cîte unul. Exemplele sunt multe şi nu credem că e cazul să ne ostenim a le mai arăta.

Necesitatea dictatorilor de a-şi înlătura complicii din prima fază a devenirii lor şi înlocuirea lor permanentă cu alţi oportunişti este dictată de instinctul lor de conservare. Acest instinct este dat de aceea că vor să scape de martorii ascensiunii lor frauduloase. Ei cred că prin aducerea de noi slujbaşi în subordinea lor se legitimează altfel, că induc ideea colectivă precum că dictatura lor este firească şi că este o consecinţă a voinţei populare unanime.

O scurtă incursiune în „scutecele dictaturii lui Plahotniuc”

Cu mici excepţii indispensabile, încă necesare sau afective, şi dictatura lui Vladimir Plahotniuc se încadrează în rigorile/deprinderile arătate mai sus. Neoficial, Plahotniuc  „a privatizat” PDM începînd cu alegerile parlamentare din Noiembrie 2010, adus fiind de Marian Lupu în calitate de sponsor. La rîndu-i, Marian Lupu a fost adus la şefia acestui partid de către veşnicul oportunist politic Dumitru Diacov, care era înspăimîntat de perspectiva unui deces politic prematur, mai ales că la alegerile din Aprilie 2009 PDM condus de el nu intrase în Parlament. Deşi Lupu era preşedinte al PDM, devenise imediat clar că şeful suprem al partidului este şi va fi Plahotniuc.

După formarea coaliţiei de guvernare intitulată AIE2, neoficial, Plahotniuc a devenit stăpînul a peste jumătate de ţară. În acest context este vorba despre aceea că a luat sub control personal cele mai importante/decisive şi decizionale instituţii ale statului. Fiind un jucător de slabă anvergură, Vlad Filat n-a înţeles importanţa partajării Procuraturii, CC şi a CNA (ca să vorbim doar despre aceste), crezînd că dacă are Poliţia, Vama şi Fiscul (ca să vorbim doar despre aceste) va fi un jucător politic de neînlăturat. În negocierile de partajare politică a instituţiilor statului de atunci, Filat a demonstrat că are instincte de mic infractor, nu de mafiot veritabil. Doar micii infractori sunt tentaţi să creadă că stăpînesc totul dacă au Poliţia în subordine şi se pot înavuţi dacă pot conduce Vama şi Fiscul.

Parlamentul moldovenesc „preş şi iobag” al lui Plahotniuc

Chiar şi după înlăturarea lui abuzivă din funcţia de premier, Filat a continuat să fie principalul obstacol în calea lui Plahotniuc de a-şi instaura dictatura asupra întregii ţări. Dar, cum am mai spus, fiind un jucător şi un strateg politic mediocru, Filat a ratat două momente cruciale prin care îl putea anihila sau tempera pe Plahotniuc. Primul a fost atunci cînd, în 2013, putea declanşa alegeri anticipate, iar al doilea a fost în 2015 cînd, fără să detaliez, ar fi putut denunţa o tentativă de lovitură de stat. Filat a avut lumea la picioare, dar propria-i trufie l-a transformat în tălpile picioarelor lumii!

Oricît vi s-ar părea de absurd, dictatura absolută a lui Plahotniuc asupra Republicii Moldova a fost „legiferată” de Parlament pe data de 15 Octombrie 2015, cînd 79 de deputaţi au votat retragerea imunităţii parlamentare a lui Vlad Filat, la solicitarea ex-procurorului general Corneliu Gurin, în vederea arestării acestuia şi a trimiterii în judecată.

În acea zi, Parlamentul, neoficial, dar practic, a abrogat democraţia în Republica Moldova şi i-a oferit lui Plahotniuc puterea absolută în ţară. Acum mai dau cîte o declaraţie anemică şi făţarnică despre „o lovitură de stat”. După acea zi, orice minte trează a putut constata că „aleşii poporului” sunt nişte amatori, nişte salariaţi mediocrii ai Parlamentului, nicidecum nişte politicieni vizionari, responsabili şi puşi în slujba interesului naţional al ţării pe care o reprezintă. Aici nu-i vorba despre faptul că Filat n-ar avea destule culpe ce i-ar putea fi incriminate, ci despre faptul că cei 79 de deputaţi nu intră în pămînt de ruşine de propria lor incompetenţă şi nu au dispărut benevol din viaţa politică naţională din următoarele motive:

  1.  Votul lor împotriva lui Filat a fost generat de ura personală faţă de aroganţa acestuia, numai că o astfel de răzbunare meschină este inadmisibilă în marea politică a ţării.
  2.  Au votat ridicarea imunităţii parlamentare a lui Vlad Filat pentru alte culpe decît cele pentru care a fost condamnat. Asta se numeşte incompetenţă, rea-voinţă sau acţiune survenită în urma unor şantaje!
  3. Nu s-au gîndit că printr-un astfel de precedent periculos, la rîndu-le, vor împărtăşi, în viitor, aceeaşi soartă cu a lui Filat. Unii!!!
  4. Au votat conştienţi că Plahotniuc va rămîne fără absolut nici un oponent politic parlamentar real şi puternic, dîndu-i astfel undă verde pentru instaurarea dictaturii personale. Totodată, cei 79 de deputaţi, spre a se autojustifica meschin şi fariseic, cu excepţia socialiştilor, au crezut că noul şi vechiul lor stăpîn, Plahotniuc, o să reuşească, de unul singur, să-i anihileze ascensiunea lui Igor Dodon, numai că realităţile de astăzi le contrazice „convingerea” lor de atunci.

Practic, nu doar teoretic, pînă în 15 Octombrie 2015, Plahotniuc avea doi adversari politici de forţă – pe Filat, în segmentul de Dreapta sau Centru-dreapta, şi pe Igor Dodon, pe Stînga politică. Pentru el, atunci era primejdios ca singurii actori politici importanţi pe scena politică să rămînă Filat şi Dodon. Decapitîndu-l pe Filat cu mai multă uşurinţă, acum a ajuns să se războiască doar cu Igor Dodon, ca Preşedinte al ţării, dar şi cu PSRM, în Parlament, printr-o luptă necinstită, avînd de partea lui deputaţi mercenari cumpăraţi cam de peste tot.

Să-i oferim posibilitatea să demonstreze că nu are nici o vină în cazul BEM”, a spus Mihai Ghimpu cînd a susţinut punerea la vot a ridicării imunităţii lui Filat. Acum, după ce chiar procurorii şi instanţele de judecată care l-au condamnat la puşcărie n-au putut să probeze că Filat ar fi implicat în devalizarea BEM, ne întrebăm cum liberalii arestaţi vor putea să-şi demonstreze nevinovăţia în faţa capetelor de acuzare, căci au posibilitatea? Aceeaşi „posibilitate” o poate avea şi Ghimpu, care, printr-un simplu proces penal, poate rămîne şi fără afacerile profitabile care-i pot permite să-şi cumpere şi un avion.

Prin coruptibila formulă parlamentară din 15 Octombrie 2015, Plahotniuc şi-a instaurat propria dictatură spre a deveni singura opţiune mincinos proeuropeană pentru moldoveni prin demonizarea lui Dodon ca prorus, periculos pentru ţară etc. Chestii de propagandă la comandă! Tocmai aceasta a şi fost esenţa înlăturării lui Filat, căci numai astfel a putut Plahotniuc să-i izoleze politic pe Dodon şi socialişti, lipsindu-i astfel de opţiuni politice democratice, de posibile alianţe sau de confruntări politice din care el să lipsească sau să nu aibă un rol decisiv.

Pînă îi va condamna dispariţia, Occidentul discută cu dictatorul „legiferat” de către mercenarii din Parlament. Mai are rost să ne întrebăm de ce aceiaşi salariaţi parlamentari incompetenţi nu au procedat cu Filat la fel cum o face Occidentul cu dictatorul provizoriu Plahotniuc? Ar fi fost în interesul naţional al ţării, al moldovenilor! Aici nu mai vorbim şi despre Filat, pe care l-a durut în fund de moldoveni, de cei care l-au ales, căci el n-ar fi trebuit să fie decît un pion sacrificabil pentru mai tîrziu.

Dictatorii se cred nemuritori, numai că dictaturile nu sunt veşnice. Acesta este şi motivul pentru care Plahotniuc nu pricepe că va fi condamnat la dispariţie nu de către cei care au „comandat asasinarea sa”, ci de către cei „care îl rabdă ca partener dictator de discuţii sau negocieri”! Dictatorii „oficiali” au pierit cum bine ştiţi, dar cei neoficiali…?

 

 

Socialmai mult
20.11.17 - 18:30
20.11.17 - 18:20
20.11.17 - 18:17
20.11.17 - 18:15
20.11.17 - 18:04
20.11.17 - 15:23
20.11.17 - 15:21
20.11.17 - 15:19
19.11.17 - 21:57
19.11.17 - 18:47
19.11.17 - 14:33
18.11.17 - 15:00
17.11.17 - 14:31
17.11.17 - 14:30
17.11.17 - 13:22
17.11.17 - 12:10
16.11.17 - 16:22
16.11.17 - 16:21
16.11.17 - 16:10
16.11.17 - 16:08