LIDERII DE LA CHISINAU COMENTEAZA DECIZIA SUA IN PRIVINTA LUI VLAD PLAHOTNIUC

„Sancțiunile împotriva oligarhului care a fugit din țară sînt un semnal bun și așteptat de la partenerii occidentali, pentru care le sîntem recunoscători. Am apelat în mod repetat la ei, inclusiv direct în Statele Unite, cu o astfel de solicitare”. Comentînd pentru agenția rusă TASS declarația secretarului de stat american, Michael Pompeo, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a spus că „pentru a obține rezultatul, a fost nevoie de muncă atentă, uneori invizibilă, în special din partea agențiilor de aplicare a legii, care au furnizat argumentele necesare pentru acest lucru”.

Igor Dodon a mulțumit partenerilor Republicii Moldova pentru decizia de a impune sancțiuni fostului lider al PDM. El a amintit că această problemă a fost discutată în detaliu după ședința Consiliului Suprem de Securitate de la sfîrșitul anului trecut. Șeful statului a mai subliniat că această decizie va fi un stimulent suplimentar pentru consolidarea luptei împotriva corupției și a moștenirii regimului oligarhic pe care actuala conducere a țării a început-o. „Aceasta nu este o sarcină ușoară, dar fără soluționarea ei, țara noastră nu are viitor și sîntem obligați să o rezolvăm”, a spus Igor Dodon.

Pe Facebook, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a mulțumit Guvernului SUA că a dat curs solicitării de a-l pedepsi pe fostul lider al PDM, făcînd astfel dreptate cetățenilor Republicii Moldova. 

Liderul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Nastase, s-a întrebat pe Facebook „cine credea anul trecut, pe vremea asta, că va ajunge aici? Dar în 2016, pe vremea asta?”.

Fostul oficial moldovean Vladimir Plahotniuc a fost desemnat public pentru implicare în acte semnificative de corupție și are stabilită interdicția de a obține vize de intrare în SUA. Informația se conține în într-o Declarație a Secretarului de Stat Michael Pompeo, remisă luni seara, 13 ianuarie. Alături de Vlad Palhotniuc are interdicția de a intra în SUA soția acestuia Oxana Childescu, fiul său Timofei Plahotniuc și copilul său minor.

Sursa: IPN