Citiţi, băieţi, citiţi!

Autor: Nicolae MANOLESCU

Înlocuind lectura, internetul le furnizează tinerilor informaţii rapide şi insuficiente, care sînt superficiale şi nu sînt asimilate complet. Studiile arată că femeile citesc mai mult decît bărbaţii. Am mai scris despre toate acestea, dar toate acestea îmi stau la suflet. Aşa că le voi relua cît voi trăi. Chiar dacă rezolvarea este, sînt tot mai convins, în mîna lui Dumnezeu.

Recent, un Raport Pisa ne informa că principala cauză a abandonului şcolar este precaritatea lecturii. (Nu, fireşte, doar a cărţilor de literatură). Raportul mai stabileşte faptul că numărul elevilor de liceu care abandonează este o dată şi jumătate mai mare în cazul băieţilor decît în cazul fetelor, iar numărul băieţilor care citesc este o dată şi jumătate mai mic decît al fetelor care citesc. Comentînd Raportul, eseistul francez Alain Finkielkraut dă o explicaţie simplă şi plauzibilă. El pleacă de la ideea că, înlocuind lectura, internetul le furnizează tinerilor informaţii rapide şi insuficiente, care, neprelucrate pe îndelete, nu sînt asimilate complet. Lectura, în schimb, mai lentă şi mai puţin succintă, îi permite cititorului să înţeleagă textul, să se impregneze de el şi să-l asimileze.

Femeile citesc mai mult

Daţi-mi voie să apelez la o analogie. Aţi băgat de seamă cum mănîncă un cîine? Aruncă mîncarea direct în stomac, folosindu-se puţin de colţi, şi este pe cît de bulimic, pe atît de rapid în digerarea hranei. De aceea, cîinii mănîncă tot timpul şi par tot timpul nemîncaţi. Gîndiţi-vă acum la un şarpe boa: el înghite încet şi treptat animalul pe care îl prinde, luîndu-şi timp berechet ca să-l digere, şi apoi somnolează zile în şir, fără a mai avea nevoie să caute altă pradă. Internauţii sînt cîini, cititorii de cărţi, şerpi boa. N-am un răspuns limpede la întrebarea de ce băieţii preferă internetul cîinesc, iar fetele – cititul boa. Poate pentru că băieţii sînt mai grăbiţi să utilizeze tehnologii noi. Sau poate fiindcă au mai puţină răbdare decît fetele.

Mitul homeric ni-l arată pe Ulise colindînd lumea în căutare de experienţe noi, şi pe Penelopa, stînd acasă şi ţesînd răbdătoare pînza aşteptării (nu intru în detalii: cine sînt Ulise şi Penelopa pot afla şi internauţii). Iată că dintotdeauna femeile au trecut în ochii lumii ca mai predispuse la răbdare şi, prin urmare, la lectură. Lectură care, vorba unui alt eseist francez, este o operaţie prin excelenţă lentă. Năbădăioşii băieţi pun, ei, ghiozdanul în cui cu prima ocazie, fiindcă au plictisul uşor. Viaţa îi atrage mult mai mult decît cartea.

Lectura trebuie întreţinută

Problema noastră, a dascălilor, ar fi să-i facem să înţeleagă că viaţa fără carte e foarte săracă. Omul însuşi e cu atît mai bogat intelectual şi sufleteşte cu cît posedă un vocabular mai bogat şi mai variat, care nu-i poate veni din navigarea pe internet, ci numai din cititul cărţilor.

Odată adulţi, necitiţii noştri cei din toate domeniile sînt fericiţi, în ignoranţa lor cronică, să învîrtească pe limbă circa 500 de cuvinte mici şi înguste (e numărul propus de analişti ai fenomenului), aşa cum învîrtesc cheia de la automobil pe degete, în ideea că gestul îi face dezirabili în ochii fetelor (mai în glumă, mai în serios, le-aş spune băieţilor de băieţi că vocabularul e acela care îi ajută să găsească june care să-i iubească pe ei, nu automobilul lor, către care cheile le atrag irezistibil exclusiv pe junele corupte).

Între a fi şi a avea

Deosebirea dintre automobil şi cultură constă în aceea că automobilul ţine de verbul a avea, iar cultura – de verbul a fi. Unul implică posesia, cealaltă, fiinţa. Om întreg eşti, nu prin ce posezi, ci prin ce eşti. Acest lucru trebuie lămurit copiilor pe care îi educăm. Mai ales dat fiind faptul că interesul pentru lectură se formează în şcoală. Cîţi mai citesc după? Am explicat altă dată de ce pun preţ pe formarea gustului cu pricina: fiindcă nu e un gust natural, înnăscut, transmis prin ADN, ca gustul pentru frumuseţea unei flori. Gustul pentru citit, pentru carte, pentru literatură e unul cultivat şi întreţinut, cu grijă, toată viaţa. De aceea şi are un preţ atît de mare. Citiţi, băieţi, citiţi! N-o să aflaţi pe internet cine a spus asta, mă rog, într-o formă un pic diferită. Dacă v-am făcut curioşi, citiţi şi veţi afla.

Nicolae Manolescu este un critic şi istoric literar român, cronicar literar şi profesor universitar, membru titular al Academiei Române. Ambasador al României la UNESCO şi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (pentru al doilea mandat). Manolescu este considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanţi critici literari români din ultimele decenii.

Una dintre cărţile sale fundamentale este „Istoria critică a literaturii române”, apărută în 2008 într-o ediţie definitivă. Este, de asemenea, directorul revistei „România literară”. În luna decembrie 2011, Senatul Universităţii din Bucureşti l-a declarat „Profesor emerit”. Administraţia prezidenţială l-a decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincţie a statului român.