FOTO: Alfred Bulai afirmă că „snobismul este legat de educaţie“

Se poartă snobismul. Nevoia de educaţie

Din punct de vedere istoric, snobismul apare ca fenomen social în special în perioadele de după unele rupturi de anvergură din punct de vedere social şi politic. Sigur că tendinţe similare se pot observa şi într-o societate relativ echilibrată, doar că nu sînt la fel de frapante.

În România, consideră sociologii, chiar dacă nu se poate vorbi despre o tendinţă de răspîndire a snobismului, cu siguranţă nu se poate vorbi nici despre una de scădere. Mai ales pe termen scurt. Alfred Bulai afirmă că „de obicei, mutaţiile valorice nu au loc peste noapte. Ca dovadă că în plină criză, în cazul unei anumite categorii de persoane cu venituri obţinute rapid, consumul ostentativ nu a scăzut. Snobismul este legat de educaţie“.

Potrivit specialistului, pentru ca acest comportament să fie mai puţin întîlnit „trebuie să existe o anumită stabilitate în societate, trebuie promovate o serie de modele. Pe termen scurt, nu se produc aceste schimbări“. Totodată, oamenii ar trebui să aibă un nivel de educaţie mai ridicat. Iar acest lucru, evident, ar trebui să fie direcţionat de la individ şi familie spre societate, şi nu invers.

Scurtă istorie a snobismului de tip românesc

Cuvîntul „snob“ este de origine britanică, dar etimologia sa este controversată. Dicţionarul de limbă engleză „Oxford“ scrie că „snab“, cu „a“, apare într-un document scoţian din 1781, însemnînd atunci „ucenic cizmar“. Este neclar cum s-a ajuns de la această semnificaţie la cea folosită astăzi. Explicaţia cea mai frecventă, dar care nu este unanim acceptată, se referă la un jargon al studenţilor de la colegiul britanic „Eton“ şi de la Universitatea Cambridge, pe atunci în majoritate aristocraţi, prin care aceştia desemnau un coleg de origine burgheză, care se dădea mare şi încerca să pară şi el aristocrat. La acel moment, cuvîntul „snobs“ era opus lui „nobs“, desemnîndu-i pe copiii din „nobility“ (n.r. – „nobilime“).

Ironia şi pamfletul

În România, s-a scris puţin spre deloc despre snobism, ca subiect de sine stătător. O excepţie notabilă este lucrarea „O mică istorie a snobismului în România“, scrisă de Ion Cepleanu şi apărută în 2001. Autorul studiază istoric snobismul, integrîndu-l în trei perioade distincte: înainte de 1945, în perioada comunistă şi după 1989. Snobismul este o temă fundamentală, desigur, a operelor lui Caragiale, fie că se referă la personaje care imită marea burghezie, fie la cultura unei ţări străine. Unele dintre personajele sale sînt fictive (Nae Caţavencu, Conu Leonida), altele reale (Barbu Delavrancea la Berlin, francofil dispreţuind tot ce este german).

Modelul „şeful de partid“

Înainte de valul de francofilie descris de I.L. Caragiale, existase un snobism filoelen datorat prezenţei şi influenţei fanarioţilor, snobism care mai apare încă la unele dintre personajele sale, precum şi în multe dintre patronimele şi prenumele acestora. O formă mai rară de snobism literar apare la oraş, în jurul romanului „Maitreyi“ de Mircea Eliade: moda este, un timp, să fii indianist.

În perioada comunistă, snobismul ia forme noi, semnalate, mai timid desigur, în spectacolele lui Toma Caragiu. Snobul comunist nu mai este atras de Occident, nici de naţionalism, nici de civilizaţia indiană. El se mîndreşte cu origini sociale sănătoase (adică din proletariat), este iniţial cel mai bun cunoscător al Uniunii Sovietice, face eforturi pentru a cunoaşte şi pentru a folosi limba şi literatura rusă. Ulterior (după 1960), snobul român se mîndreşte cu relaţiile sale în sferele conducătoare ale Partidului şi cu privilegiile la care are acces (case de odihnă, bilete de concediu, posibilitatea de a călători peste hotare, acces la valută sau la medici de la spitalul „Elias“ ş.a.m.d.).

Snobul comunist se recunoaşte prin folosirea limbajului proletcultist, prin preferinţa sa pentru realismul socialist în artă, iar în Moldova sovietică – prin folosirea unei „limbi moldoveneşti“ formate dintr-un amestec între limba rusă şi graiul moldovenesc al limbii române.

Snobisme moderne de limbaj

Imediat după 1989, snobismul dezbracă formele din anii comunismului şi revine la cele anterioare, la care se adaugă altele noi. Cel mai des întîlnite forme de snobism modern sînt cel lingvistic şi cel social. Cel de-al doilea a fost descris anterior: se manifestă prin etalarea avuţiilor materiale şi a poziţiei sociale. Snobismul numit de Ion Cepleanu „lingvistic“ este caracterizat de „jargoanele voluntar complexificate pînă a deveni ininteligibile, limbajele agramate care nu mai integrează cuvintele noi sau străine, ci le împrumută în felul limbilor tribale fără tradiţie scrisă“. Autorul dă şi un exemplu fictiv, din domeniul comercial:

„În curînd va avea loc festivalul România Fashion şi Fitness Week, organizat de divizia de fashion din Holding Collections. Veţi găsi, în Magazinul online de confecţii, cele mai noi tendinţe în fitness, Haine fashion, Produse Noi cu look Fashion şi Style. În plus, mai multe informaţii puteţi obţine de pe site-ul nostru, consultînd rubricile: «Zona Beauty»,«Lifestyle şi Artă»,«People» şi «Celebrităţi»“. (sfîrşit)

Mihai MINCAN

Nota Redacţiei: Acest text a fost publicat iniţial în „Weekend Adevărul.ro“. Supratitlul ne aparţine.