La o fabrica de armament din Rusia s-a produs o explozie devastatoare

Trei persoane au fost ucise, şase rănite şi alte cinci sunt date dispărute după o explozie la o fabrică de armament din Dzerjinsk, la aproximativ 350 de kilometri Est de Moscova, au declarat Vineri serviciile locale de urgenţă, relatează AFP. ”Am descoperit trei corpuri. Vom lucra cu serviciile de investigaţii pentru a le identifica”, a declarat directorul din Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă din regiunea Nijni Novgorod, Valeri Sinkov, citat de agenţiile de presă ruse. „Cinci persoane sunt date dispărute”, a precizat la rîndul său directorul general al uzinei, Mihail Lebedev, citat de agenţia TASS, precizînd că 43 de persoane se aflau la faţa locului în momentul exploziei. Cel puţin şase persoane au fost rănite, între care o femeie arsă în proporţie de 80% şi care a fost transferată într-un centru de arşi din Nijni Novgorod.

Fabrica în care a avut loc explozia produce echipamente de armament, explozivi industriali şi substanţe chimice. Deflagraţia s-a produs într-o clădire utilizată pentru reciclarea muniţiilor. Fabrica are o unitate pentru reciclarea muniţiei şi combustibilului toxic, proiect susţinut la lansarea sa în 2008 de către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), potrivit site-ului fabricii.