Înainte de a scrie ce am scris în acest text, trebuie să explic că de departe nu sînt tipul de om care-şi face idoli pînă la fanatism din artişti, actori, scriitori, politicieni şi alte tipuri de personaje publice. Poate să-mi placă ce face cineva, cum se manifestă, cum abordează anumite teme, să-i apreciez talentul şi prestanţa, dar numai într-o anumită măsură de adecvaţie şi ochi critic. Tocmai de aceea, veştile cu privire la decesul unui artist sau altul, de regulă, le trec cu o relativă uşurinţă. Pot, dacă-i cazul, constata cu amărăciune că a plecat în nefiinţă un cineva remarcabil, pot să-mi apară în suflet nişte regrete şi compasiuni, şi cam atît. Pentru că eu sînt ferm convinsă că toată dragostea şi afecţiunea trebuie să fie în cea mai mare măsură pentru cei scumpi de alături, şi mai puţin pentru „stelele” de pe ecrane, iar singurul tribut plătit acestora pentru măiestrie trebuie să fie biletul cumpărat pentru spectacol, aplauzele şi buchetul de flori la final.

Dar şi convingerile mele au şovăit puţin la finele săptămînii trecute, cînd practic în aceeaşi zi s-a aflat de decesul a doi mari, foarte mari artişti – mai întîi marele bariton rus Dmitri Hvorostovski, şi în seară – despre moartea fenomenalei Stela Popescu din România. S-ar părea că ce poate fi comun între aceşti mari artişti? Nimic – nici ca gen de artă, nici ca naţionalitate, nici ca vîrstă, nici în sensul circumstanţelor de deces. Şi cred că deja nici nu mai contează. Tragedia s-a consumat, s-a produs, însă ceva ar fi de spus.

Pentru mine ambii regretaţi artişti sînt un exemplu, cum trebuie să fie de fapt un mare artist. Şi chiar dacă au profesat în domenii de artă diametral opuse, absolut diferite, au reuşit cu mare succes să le facă îndrăgite de toţi. Oameni, care n-au idee de nuanţe şi detalii ale muzicii de operă, care n-au habar de vibrato, intonare, oberton şi impedanţă, şi aceia au înţeles că Hvorostovski reprezintă arta autentică, curată, înaltă, cultura de mare valoare şi calitate, dar în acelaşi timp accesibilă, care rămîne tot mai puţină. Totodată, prin maniera sa de a fi, de a se purta, de a comunica cu presa, de a proceda în situaţii dificile artistul a mai demonstrat că este şi un mare om, şi deloc nu un personaj monden cu apucături ieftine de mare vedetă. După părerea mea, anume Hvorostovski a arătat cum trebuie să fie un valoros şi veritabil artist, iar felul cum a ştiut să ţină lovitura în ultimii doi ani de cînd cancerul i-a rînjit hidos în faţă este de-asupra oricărei aprecieri – pînă la ultima şansă, pînă la ultima răsuflare, dar cu o enormă demnitate şi prezenţă de spirit.

Stela Popescu, dimpotrivă, a făcut mai mult comedie şi divertisment. Dar cum le-a făcut?! Cu dedicare, talent, şi cu un simţ aparte, cu o intuiţie deosebită, probabil, în stare să facă din bîlci o mare artă. O artistă, care prin tot ce ne-a prezentat, a convins că atributele unei adevărate vedete sînt munca, disciplina, setea de viaţă, dorul de scenă, dragostea de public şi nici într-un caz scandalurile urîte, larg mediatizate, ţinute în fundul gol, beţii şi eşaloane de amanţi. Cel mai bine a caracterizat-o pe regretata artistă Andrei Pleşu. În editorialul intitulat “Vot pentru doamna Stela Popescu”, scriitorul a felicitat-o că a rămas o artistă toată viața și a preferat să stea departe de lumea politică cînd mulți colegi de scenă s-au aventurat într-o lume care nu le era dedicată. „E limpede că își iubește meseria mai mult decît iubește orice altceva, e limpede că nu simte nevoia să-și asume un rol în spectacolul strident, de proastă calitate, al pieții publice, e limpede că are bun gust, bună-cuviință, demnitate și limpezime morală. La cît este de populară și de șarmantă, ar fi putut culege mai multe voturi decît toți sforarii de partid la un loc. Dar preferă să rămînă acolo unde îi este locul, să rămînă ea însăși, fără concesii de conjunctură, fără afilieri meschine”, a scris Pleșu. Mai bine nici că se putea. Chiar dacă aceste omagii sînt deja la timpul trecut.

Doi mari artişti au părăsit această lume, doi mari artişti dragi sufletului meu au plecat şi au lăsat spaţiul spiritual mai sărac. Din păcate, rar de tot pot afirma acest fapt.

Lilia GRUBÎI