A doua zi după Sfîntul Vasile pe stil vechi am strîns Pomul de Crăciun. Jucăriile, ghirlandele şi alte accesorii, strînse cu acurateţe, şi-au găsit locul în cutii ce au fost dosite prin dulapuri. Bradul, fiind artificial, de asemenea a fost împachetat frumos şi pitit într-o debara pînă la anu’. Trebuie să spun că ceremonia „strînsului bradului” este una dintre cele mai neplăcute pentru mine. Chiar mai mult – aşa cum nu suport să particip la pompe funebre, la fel urăsc să strîng bradul. Mi se par într-un fel asemănătoare aceste procese. Pentru că şi „strîngerea bradului” parcă ar fi o mică înmormîntare a spiritului de sărbătoare, a aşteptărilor de minuni şi feeriei. Încă bine că avem brad artificial, dar mai înainte era chiar o tragedie personală a mea să văd cum se tăvălesc la gunoişti, ici-colo cu rămăşiţe de luciuri în crengi, „regii sărbătorilor” de altădată. Care au adunat oameni în jur, dornici să-şi descopere sub poalele Pomului de Crăciun multaşteptatele cadouri, care au adunat copii pregătiţi să cînte, să danseze şi să recite versuri. Arbori, care au fost piesa centrală poate a celor mai importante sărbători din an, acum stau aruncaţi la gunoi – poate îi ia cineva pentru foc, iar înainte de asta să fie pişaţi de toţi cîinii vagabonzi din mahala.

Aş mai dezvolta aici subiectul, făcînd o paralelă dintre aceşti brazi şi oameni. Pentru că şi mulţi oameni au aceeaşi soartă – mai ieri parcă împăraţi ai zilei şi situaţiei, dar după un timp îţi vine să le plîngi de milă în ce hal ajung. Aproape ca şi brazii folosiţi pişaţi de maidanezi. Dar nu mă adîncesc prea mult în context că ar fi vorba de o abordare mult mai profundă, pe care o las pentru altă dată.

Las deoparte abaterile lirice, de vreme ce în acest text aş vrea să mă refer la altceva. După sărbătorile pe vechi, am făcut şi o evaluare cu ochi raţional prin gospodărie. În urma căreia am descoperit – o pungă cu fructe rămase încă de la „Anu’ Nou” care nu s-au mîncat şi unele au început să se strice, două pachete de şerveţele cu ornament de Revelion, nişte conserve, o traistă cu cozonac de la Crăciunul pe vechi şi poate încă ceva care nu mi s-a aruncat în ochi. Dar şi asta nu e tot, pentru că un sertar de la congelator se închide cu greu după ce am băgat în el pachete cu sarmale, pîrjoale, friptură, o bucată de găină umplută, o ruladă şi nişte cîrnaţi – toate aceste produse au rămas de pe la mese de sărbătoare, care au fost de prisos, şi le-am băgat la gheaţă cu gîndul că las-că odată, la o foame, cînd nu voi avea nimic pregătit, îmi vor prinde bine.

Acum stau şi mă gîndesc ce-a fost de capul meu cînd am cumpărat şi am pregătit atîtea chestii pentru aceste sărbători de parcă aşteptam în musafirie un batalion de înfometaţi din Africa Centrală. Pentru ce mi-a trebuit vraful de şerveţele cu imprimeu de Moş Crăciun? Ce să fac acum cu ele - să le pun la masa de sărbătoare de Paşti? Ori să le iau la picnic pe 1 mai? Pentru ce mi-a trebuit o roabă de fructe exotice, ca să hrănesc acum cu poamele atinse de stricăciune găinile? Şi ca mine au fost o sumedenie de clienţi. Vă mai amintiţi ce se făcea în marketuri la finele lui decembrie? Pot să jur că mulţi au dat la animalele de pe lîngă casă mandarine şi salate.

De unde vine această atitudine hulpavă: să încărcăm cu tonele, să avem mult, să fie din belşug, justificată cu scuze de tipul „că o dată în an e Anu’ Nou”, „că nu sîntem mai păcătoşi ca alţii” etc. etc. Să se tragă oare încă de pe vremea deficitului sovietic? Nu prea cred. Majoritatea din cei care încarcă cărucioare în magazine şi pe urmă aruncă sînt dintr-acei care nici închipuire n-au cum a fost 25-30 de ani în urmă.

Google cel atotştiutor indică că fenomenul are şi o denumire concretă: oniomanie – tendinţă patologică de a face cumpărături excesive.Şi iatăaiciam căzut pe gînduri. Nu e de bine dacă e vorba de ceva care se termină cu „manie”. Nu accept nici un fel de manie. Nu vreau, mi-e frică, îmi place să ţin totul sub control, să fiu rezonabilă şi înţeleaptă. De aceea, am şters lacrimile nostalgice, am strîns bradul în debara, iar alături în cutie am pus şerveţelele cu Moş Crăciun (las-că mi-or prinde bine la anul), am curăţit toate locurile de depozitare a produselor alimentare şi, după ce le-am organizat o nuntă găinilor, mi-am promis solemn mie însămi ca în anul care a început să mă vindec în primul rînd de oniomanie. Abia de aştept Paştele, să văd primele rezultate. Iar prima testare va fi cu şerveţelele cu imprimeu de Iepuraş şi ouă roşii.

Lilia GRUBÎI