KLAUS IOHANNIS A REITERAT SPRIJINUL ROMANIEI PENTRU PARCURSUL EUROPEAN AL R. MOLDOVA

Preşedintele României Klaus Iohannis a dat asigurări că ţara sa va face tot ce este posibil pentru a sprijini Republica Moldova pe drumul său european şi democratic. Declaraţia a fost făcută pe 24 februarie la Chişinău în cadrul unei conferinţă de presă susţinută împreună cu preşedintele R. Moldova Nicolae Timofti.

Klaus Iohannis a declarat că ”România rămîne angajată pentru dezvoltarea dialogului politic şi a cooperării cu Republica Moldova” şi a îndemnat autorităţile de la Chişinău să continue reformele. Potrivit oficialului, România şi partenerii europeni au aşteptări şi speranţe mari privind Republica Moldova, în consens cu votul pro-european exprimat în luna noiembrie 2014.

”Voi avea o întrevedere cu Premierul Chiril Gaburici în cadrul căreia voi transmite aceleaşi mesaje de susţinere a eforturilor autorităţilor de la Chişinău în direcţia consolidării concrete a parcursului pro-european şi aprofundării reformelor. Responsabilitatea asigurării acestei direcţii revine tuturor forţelor care au dat votul pentru învestirea Guvernului”, a afirmat Iohannis. Şeful statului vecin şi-a mai exprimat îngrijorarea ”faţă de implicaţiile pe care evoluţiile din Ucraina le pot avea în ceea ce priveşte stabilitatea Republicii Moldova”.

Preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti a afirmat că vizita omologului său român consolidează relaţia specială între cele două state şi asigură continuitatea proiectelor comune. Potrivit lui Timofti, discuţiile cu Iohannis s-au referit la relaţiile bilaterale, integrarea europeană a Republicii Moldova şi situaţia regională. ”Îmi doresc ca în Republica Moldova să vină mai multe investiţii româneşti. Am convenit asupra intensificării schimburilor culturale şi educaţionale”, a precizat Timofti. Preşedintele a dat asigurări că Republica Moldova rămîne ferm angajată pe calea integrării europene. ”În particular, asta înseamnă implementare reformelor prevăzute de Acordul de Asociere, cu accentul pe justiţie, lupta împotriva corupţiei şi dezvoltarea economică”, a conchis Timofti.

Klaus Iohannis a sosit pe 24 februarie într-o vizită de două zile în Republica Moldova. Acesta mai are programate întrevederi cu Premierul Chiril Gaburici, speakerul Andrian Candu şi liderii PLDM, PDM şi PL.