KARL MARX, GENIU SI DEMON

Astăzi este greu să te pronunţi în privinţa lui Marx fără să cazi în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat admiraţia şi furia tuturor, fiind în acelaşi timp eliberatorul celor asupriţi şi profetul mincinos.

În 1968 gînditorul francez Roger Garaudy considera că “Pentru prima oară în istoria gîndirii omeneşti, marxismul-filosofie, teorie economică, politică, concepţie despre lume, despre perspectivele şi speranţele de viitor ale acesteia-a pătruns în mintea şi inima acelora care au fost cîndva sclavi sau iobagi, a acelora a căror muncă li se prezenta ca o ursită şi care nu aveau dreptul să gîndească”. Marx era profetul care propovăduia o lume mai bună sub auspiciile comunismului, în fapt sub auspiciile uneri teorii a conflictului preluată din darwinismul de care filosoful era fascinat. După căderea totalitarismelor, iată ce scrie Valentin Mureşan în 1995: “România post-comunistă a oferit spectacolul arderii publice a “Capitalului” lui Marx alături de discursurile lui Ceauşescu precum şi isteria satanizării marxismului, filosoful german-considerat o minte genială pînă mai ieri-e acum doborît fără menajamente de pe soclu şi gratulat cu cele mai jignitoare epitete, de la “prost” la “imbecil” şi “criminal”. Publicul larg şi majoritatea intelectualilor văd în el autorul moral al tragicului experiment al “socialismului real”.

Prin urmare s-a trecut dintr-o extremă într-alta, fenomenul marxist primind rapid etichetări total opuse în funcţie de regimul care îl valorifică. Dacă în timpul “orînduirii socialiste” era cel mai mare gînditor al tuturor timpurilor, după ’89 trece la periferia istoriei filosofiei. De la filosofia oficială, punctul de trecere spre viitorul luminos, ideologia revoluţionară menită să schimbe în bine umanitatea, la doctrina demonizată şi trimisă la index… Nu ideile lui Marx au fost criminale, ci modul lor de întrebuinţare. Nu putem demola o filosofie care pînă la urmă aparţine unui gînditor marcant încercînd să-i demonstrăm falsitatea pentru că nu sîntem pe terenul ştiinţelor exacte.

Născut la 5 mai 1818 la Trier, în Renania Germană, Marx intră la 17 ani la Universitatea din Bonn, pentru a studia dreptul. Din cauza comportamentului său dezordonat, tatăl său îl trimite la Berlin, unde continuă în aceeaşi notă, cu prezenţă slabă la cursuri. În 1841 îşi susţine la Jena teza de doctor în filosofie cu titlul “Deosebirea dintre filosofia naturii la Democrit şi filosofia naturii la Epicur”. Nereuşind să obţină un post de conferenţiar, se apucă de gazetărie, ajungînd redactor-şef la Gazeta Renană, ziar liberal din Köln care este suprimat la scurt timp. Marx colaborează la Analele germano-franceze, care promova idei revoluţionare, motiv pentru care Marx nu se mai poate întoarce în ţară în condiţiile emiterii de către Prusia a mandatelor de arestare pentru redactori. Se împrieteneşte cu Friedrich Engels, cu care va colabora pînă la sfîrşitul vieţii. În 1847 participă la congresul Ligii Comuniste în Londra, a cărei doctrină o expun în “Manifestul Partidului Comunist” din 1848. Marx se instalează cu familia la Londra din cauza ideilor sale revoluţionare, unde va suferi numeroase lipsuri materiale şi va trăi în condiţii deplorabile, izbutind însă să realizeze principala opera, “Capitalul”, despre care recenziile vremii lipsesc aproape complet. Moare la 14 martie 1883. Alte lucrări demne de amintit ar fi:“Manuscrise economico-filosofice”, “Mizeria filosofiei”, “Contribuţii la critica economiei politice”, “Teze despre Feuerbach”.

 

Principiile filosofice

Iniţial Marx a fost influenţat de Hegel, de care însă se va dezice. Hegel considera istoria drept o succesiune de evenimente cu sens, care se înşiruie în conformitate cu dialectica internă. Spiritul lumii sau spiritul absolut intervine în istorie şi prin ea îşi realizează devenirea şi dobîndirea conştiinţei de sine. Realitatea nu este de neînteles, cum era pentru Kant care susţinea imposibilitatea cunoaşterii esenţelor, ci dimpotrivă, în acord perfect cu raţiunea. Pentru Marx însă subiectul istoriei sînt oamenii, nu realitatea divină care pentru el este un misticism. Realitatea concretă trebuie să primeze şi pornind de aici trebuie să se elaboreze o filosofie a existenţei umane care recunoaşte rădăcina omului în om. Departe de idealismul Hegelian, pentru Marx, adeptul pragmatismului, omul îşi demonstrează puterea şi realitatea în convieţuirea cu alţii. Existenţa socială determină conştiinţa umană şi nu invers. Societatea nu înseamnă în primul rand conştiinţă colectivă, ci muncă colectivă, omul fiind mai înainte de toate un animal economic care îşi dezvoltă gîndirea pe baza forţelor de producţie şi relaţiilor economice. Există desigur şi o suprastructură ideologică ce cuprinde ideile, statul, familia, morala, religia, dar legile istoriei nu sînt aici, ci în baza economică, o bază în care funcţionează dialectica relaţiilor prin conflictul dintre clasele sociale. Se întrevede aici şi marea înrîurire a darwinismului:omul este un animal, luptă pentru supravieţuire, supravieţuieşte cel mai adaptabil, progresul se realizează doar pe calea conflictului.

Teoria lui Marx nu rămîne doar în stadiul de teorie, pentru că Marx aspiră să schimbe lumea. El observă că omul s-a îndepărtat de sine, s-a alienat, dar motivează devalorizarea sa doar prin prisma economică: omul este separate de produsul muncii sale, care devine marfă în capitalism şi îl face pe om dependent de sistem. Munca salariată este şi ea doar un mijloc de supravieţuire, forţa de muncă fiind comercializată şi omul ajungînd el însuşi marfă. Banii, “tîrfa universală”, îl înstrăinează şi pe om de om, ei sînt adevăratul spirit universal. “Puterea divină a banilor rezidă în esenţa lor, ca esenţă generică înstrăinată, care alienează şi se alienează, a omului”. Dar proletariatul poate schimba această condiţie odată ce devine constient de ea. Capitalismul însemna pentru Marx sărăcirea şi asuprirea muncitorilor, care de fapt îi îmbogăţesc pe cei bogaţi prin munca lor. Dar odată cu instaurarea “orînduirii socialiste” situaţia se va schimba pentru că mijloacele de producţie vor deveni proprietate comună. Egalitarismul s-a realizat însă în sărăcie…pentru că imperiul necesităţii nu a dispărut nicidecum, iar ştim cît de umană a devenit societatea în comunism…Lenin considera doctrina ca fiind succesoarea legitimă a concepţiilor celor mai importante ale omenirii veacului al XIX-lea:filosofia germană, economia politică engleză şi socialismul francez, care se încheagă împreună în materialismul dialectic/istoric.

Marx a vrut să-l elibereze pe om de condiţia sa, dorind fericirea pentru cei mulţi, asemenea unui Prometeu. Viziunea sa revoluţionară a dorit nu să schimbe o stare socială sau un regim, ci politica însăşi, să schimbe temeliile lumii din care trebuie să dispară religia, statul, clasele, omul depinzînd doar de el însuşi şi de legile sociale pe care le va conştientiza. Paradoxal, partidele şi statele socialiste care se revendică de la doctrina marxistă au produs un stat omnipotent care a urmărit totala absorbţie a societăţii civile. După cum îl descrie şi Orwell, este sistemul capabil să transforme oamenii în roboţi lipsiţi de doza minimală de conştiinţă. Este Marx autorul moral al experimentului înfiorător numit comunism? În aceeaşi măsură în care Nietzsche este vinovat de genocidul nazist. Dintr-un punct de vedere am putea spune că ideile sale pericuoloase i-au făcut pe mulţi să creadă că fenomenele sociale sînt perfect determinabile prin prisma profeţiilor istorice. Prin faptul că i-a negat omului orice altă dimensiune în afara celei economice. Prin faptul că introduce concepţia darwinistă în prim-plan, susţinînd conflictul ca singura cale de dezvoltare. Prin faptul că absolutizează planul cezarului şi nu atribuie omului niciun fel de aspiraţii morale sau spirituale. Prin faptul că sistemul său a fost izvor de argumentare şi credinţă oarbă pentru dictatori. Cu toate acestea, Marx a rămas un om al ideii. A căutat un adevăr în onestitate intelectuală, după cum opinează Karl Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universităţile occidentale este văzut ca unul dintre marii cugetători ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din moştenirea noastră culturală. Poate chiar şi-a dorit fericirea semenilor, doar că utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reuşit decît să transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

Irina-Maria MANEA (historia.ro)