JUSTIN CAPRA, UNUL DINTRE MARII INVENTATORI AI ULTIMULUI SECOL

A murit un om al viitorului

Pe Justin Capră am avut onoarea să-l cunosc întîmplător, în Bucureşti, pe strada Dionisie Lupu, prin anii 1984, prin intermediul unui prieten comun. Am rămas efectiv încremenit cînd am văzut la volanul cărei maşini se afla! Chiar l-am întrebat dacă nu se teme că i-o poate fura copiii dacă o lasă nesupravegheată, în stradă. Am aflat atunci că acea maşină era creată de el şi că era cea mai mică din lume. Era un autoturism miniatural, de culoare roşie, cu două locuri, decapotabil, despre care mi-a spus, din cîte îmi amintesc, că are o greutate de 170 de kilograme, atinge o viteză de vreo 90 de kilometri la oră şi că nu consuma decît circa o jumătate de litru de benzină la suta de kilometri. Ulterior, aveam să aflu mult mai multe despre acest geniu al invenţiilor româneşti.

Îmi amintesc bine că, în relativ scurtul dialog pe care l-am avut, m-am mirat teribil că statul român comunist de atunci nu şi-a asumat iniţiativa de a produce astfel de maşini la scară industrială. Încă de pe atunci, Justin Capră mi-a spus ceea ce am văzut că a mai declarat mai apoi şi altora. „Eu sînt conştient că maşinile mele nu se pot fabrica la scară largă. Vă daţi seama ce s-ar întîmpla dacă maşinile ar merge cu 0,5 litri de combustibil la suta de kilometri? S-ar închide fabrici, oamenii ar deveni şomeri şi ar ajunge pe stradă, petroliştii ar intra în panică. Timpul invenţiilor mele nu este acum. Dar va veni...“, iar această convingere şi-a reafirmat-o şi la Ploieşti, în 2012, la ultima sa expoziţie din oraş.

Justin Capră a încetat din viaţă luni, 19 ianuarie, la vîrsta de 82 de ani, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti. Dacă ar fi trăit în SUA, Germania, Japonia sau Franţa, Justin Capră ar fi beneficiat de cele mai moderne laboratoare, ar fi avut în subordine armate întregi de ingineri şi fizicieni şi, fireşte, ar fi fost miliardar.

„De meserie, eu sînt român, iar la asta eu nu voi renunţa niciodată, chiar dacă cei din jur te privesc ca pe un tataie ţicnit“, spunea, de cele mai multe ori Justin Capră. Ar fi putut să lucreze în Germania sau Italia, dar a refuzat.

„Mare parte a efortului creator s-a îndreptat către rezolvarea acestei probleme – deplasarea cu un vehicul care să consume puţin, scrie ziarul Adevărul.ro. În 1949-1950, a construit un dispozitiv cu motor, care pornea la o simplă comandă verbală. „Ajungea să-i spun «Porneşte!» şi motorul, huruind, se punea în mişcare“.

În 1955, construieşte automobilul Virgilius cu două roţi, prima invenţie omologată ca atare. Echipat cu un motor de avion, avea 105 CP, atingea 300 km/oră şi cîntărea 250 kg. Apoi, în 1973, creează prima Soleta, cea mai mică maşină din lume, urmată de o serie de prototipuri, diferite între ele prin greutate, viteză maximă şi consum de benzină la suta de kilometri.

justin-capra copy.jpg

Construieşte mai multe prototipuri de maşini şi motorete alimentate de acumulatori, preocupîndu-se, în special, de creşterea randamentului şi scăderea greutăţii. Între 2007-2008 realizează împreună cu un grup de prieteni, Marian Velcea şi Alex Munteanu, lansează Oblio 3C, la a XI-a ediţie a Tărgului Inventika din Bucureşti, şi Troty, primul „vehicul la purtător“. Este un triciclu pliabil echipat cu motor electric integrat în butucul roţii de direcţie (motor-roată), un răspuns imaginat de autori la problemele traficului urban. Din păcate, prototipurile, multe gîndite şi meşterite la Filipeştii de Pădure, Prahova, acolo unde s-a retras în ultimii ani de viaţă pentru linişte, într-o căsuţă cu verandă, nu au fost produse niciodată în serie.”

„Dar aveţi o invenţie la care aţi visat şi nu este aici încă?”, l-au întrebat reporterii aceluiaşi ziar „Da. Am încercat, împreună cu savantul Henri Coandă, dînsul plecînd de la teoria spinului, iar eu de la teoria vibraţiei, să realizăm micşorarea masei unui obiect, a greutăţii. Am reuşit ceva-ceva, dar din păcate a rămas la stadiul de laborator. Am reuşit chiar să facem o bară de oţel să stea în aer, să-şi piardă greutatea.

Noi sperăm la, şi nu peste multă vreme vom avea, aparate de zbor care nu mai au nevoie de aripi, elice şi de atîtea pierderi de energie. Pentru că atît avionul, cît şi automobilul sînt nişte crime ecologice. Vehiculul a fost creat să ne transporte pe noi sau materiale. Din păcate, se transportă pe el. Un automobil de cinci locuri, care transportă un om, ajunge la 2% din randamentul său şi participă 98% la distrugerea acestei atmosfere. Nu facem decît să distrugem. Nu ştim să ne apropiem de natură. Sînt prea multe de făcut şi, dacă aş trăi 200 de ani, tot nu mi-ar ajunge timpul”, a spus Justin Capră.

„Rucsacul zburător” inventat de Justin Capră a fost brevetat de americani pentru NASA

După cum notează ziarul Adevărul.ro, „Justin Capră a realizat prima versiune pentru „rucsacul-zburător“ – aparat portabil pentru zbor individual – între 1955-1956. A căutat sprijin pentru realizare la Ambasada Americii, dar pentru faptul că a îndrăznit să intre şi să se adreseze unei ambasade, a fost arestat şi anchetat sub pretextul că ar fi vrut să fugă din ţară. A fost pus în libertate cu interdicţia de a mai profesa, iar pentru a se întreţine, a fost nevoit să spele maşini şi să măture.

La numai 25 de ani, în 1958, realizează prototipul rucsacului-zburător. Nu şi-a brevetat niciodată invenţia pentru că „nu are simţul proprietăţii“. „Nu este meritul meu, ci al lui Dumnezeu. Eu nu sînt inventator, Dumnezeu este. Rucsacul-zburător a fost invenţia cea mai în vogă, pentru că era spectaculos. Zburai fără avion. Dar eu n-am inventat, eu n-am făcut decît să propulsez un om în spaţiu folosind nişte elemente deja cunoscute.

Rareori am avut cîte o idee personală pe care am brevetat-o, cum ar fi efectul pelicular. Nici asta nu-mi aparţine 100%, pentru că m-am influenţat de experienţele lui Magnuss şi Bernoulli“, a spus despre rucsacul – zburător, Justin Capră, într-un interviu pentru „Adevărul“.

Invenţia a fost „furată“ şi brevetată de americani după trei ani şi jumătate. Abia în 2002, americanii au recunoscut oficial că ideea i-a aparţinut românului Justin Capră. Rucsacul-zburător a fost folosit de cosmonauţi la deplasările inter-capsulare. A construit şi un elicopter pentru juniori, de numai 30 de kilograme, un aparat de zbor individual, cu azot lichid, a colaborat cu somităţi ştiinţifice precum Henri Coandă (antigravitaţie), Karlo Johann Wilde (antigravitaţie), Ion Purică (fizică fundamentală) şi Eugen Macovschi (problematica viului).

Din banii primiţi pentru recunoaşterea meritelor, a deschis o fundaţie, dedicată copiilor supradotaţi, o mănă de „nebuni“ care la 10-11 ani sînt experţi în fizică cuantică şi care lucrau alături de el la Filipeşti. Modest şi mereu nemulţumit de ceea ce a realizat, cu remuşcări pentru timpul pierdut în timp ce dormea, Justin Capră şi-a exprimat întotdeauna doar satisfacţia că „nu a stat degeaba“. „Am o oarecare mulţumire nu pentru că aş fi rezolvat ceva, ci pentru că nu am stat degeaba. Numai istoria va stabili dacă este important ce am făcut eu“.

Cu cîţiva ani înainte de moarte, tot pentru Adevărul.ro, Justin Capră declara: „Sînt pensionar. Dumnezeu ştie ce sînt. După liceu, am urmat o Şcoală Superioară de Aviaţie. De acolo, am ieşit subinginer în aviaţie. În ’74, la insistenţele ministrului Octavian Groza, am dat diferenţele şi m-am făcut inginer. Ei bine, nu m-am simţit mai deştept atunci. Inginerul este un tip practic, sigur, cu mici excepţii. De obicei, este un tip considerat deloc intelectual. Nicolae Iorga, care era un tip infatuat, cînd s-a ridicat Brătianu la tribună, i-a zis: „Ce să învăţ eu de la un inginer?“. „Măsura, domnule profesor“, i-a răspuns Brătianu, care era un tip deosebit de inteligent şi cultivat. Cert este că excepţia confirmă regula. Inginerul trebuie să fie un om practic, să realizeze, în vreme ce savantul este naivul, care este limitat la cercetarea domniei sale. De aceea francezii spun că savantul ştie totul, dar din păcate numai atît.”

Justin Capră, într-adevăr, a fost geniul care ar fi putut schimba faţa României!

(MC)