JOSE MANUEL BARROSO A FĂCUT APEL LA RESTABILIREA ORDINII CONSTITUŢIONALE ÎN EGIPT

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a cerut recent, la Alger, autorităţilor interimare din Egipt să întreprindă toate demersurile necesare pentru a "restabili ordinea constituţională" în această ţară, unde armata l-a înlăturat pe şeful statului de la putere. "Noile autorităţi egiptene trebuie să facă tot posibilul pentru a restabili ordinea constituţională. Lucrăm în acest sens cu partenerii noştri egipteni", a afirmat Jose Manuel Barroso în cursul unei conferinţe de presă la Alger. La Bruxelles, şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a făcut apel la instituirea unui "proces care să le permită tuturor liderilor politici să se angajeze într-un dialog în vederea pregătirii organizării rapide de alegeri"