Johnson este fascinat de Trump, afirma un fost ambasador britanic in SUA

Fostul ambasador britanic în SUA, Kim Darroch, afirmă că premierul britanic Boris Johnson este fascinat de Preşedintele american Donald Trump şi intrigat de „relaţia sa intermitentă cu faptele şi cu adevărul”, într-o nouă carte care apare în serial începînd de Sîmbătă în publicaţia The Times, transmite EFE, potrivit agerpres.

Într-un interviu cu această publicaţie, Darroch, care la 10 Iulie 2019 a demisionat după ce în presă au apărut telegrame diplomatice în care îl califica pe Trump drept „inept”, dă parţial vina pentru căderea sa în dizgraţie pe Johnson care, atunci cînd a candidat pentru şefia Partidului Conservator, nu l-a susţinut în faţa atacurilor Preşedintelui american.

În timp ce Guvernul în exerciţiu al conservatoarei Theresa May l-a sprijinit, Johnson, favorit să-i succeadă, a evitat s-o facă, într-o dezbatere televizată din 9 Iulie 2019, după ce Trump a anunţat că nu va mai discuta cu diplomatul englez, pe care l-a numit „afectat şi prost”.

În cartea „Collateral Damage: Britain, America and Europe in the Age of Trump” (Pagube colaterale: Marea Britanie, America şi Europa în era lui Trump), Darroch scrie despre activitatea sa la Ambasada din Washington, pe care Johnson a vizitat-o în calitate de ministru de Externe în Guvernul lui May.

Fostul ambasador povesteşte că actualul premier britanic, care a ajuns în această funcţie la 24 Iulie 2019, se simţea atras îndeosebi de „vocabularul limitat” al liderului republican american, de „simplitatea mesajului, de dispreţul faţă de corectitudinea politică, de imaginile adesea incendiare” şi de modul în care gestiona „adevărul”.

La rîndul său, Trump vedea în Johnson un fel de „suflet pereche”, afirmă Darroch, care, în timpul interviului, apreciază că este posibil ca Johnson să folosească un stil asemănător celui al lui Trump atunci cînd îşi transmite mesajele către populaţie.