JOHN McCAIN: RUSIA AR PUTEA OCUPA TRANSNISTRIA. ATITUDINEA LUI PUTIN, SIMILARĂ CU A LUI HITLER

Senatorul republican american John McCain avertizează că Rusia ar putea ocupa regiunea separatistă moldoveană Transnistria, apreciind că argumentaţia utilizată de preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru anexarea Peninsulei Crimeea este asemănătoare cu acţiunile lui Adolf Hitler.

"Administraţia Barack Obama este total desprinsă de realitate; practic, nu face nimic", a spus McCain într-un interviu acordat postului american PBS, denunţînd refuzul Washingtonului de a oferi asistenţă militară Ucrainei.

"Este o prostie că încă nu de-am dat seama ce urmăreşte Vladimir Putin. Administraţia Barack Obama pune accent doar pe relansarea relaţiilor" cu Rusia, a continuat McCain.

"Vladimir Putin calculează raportul costuri-beneficii. Dacă va intra în R.Moldova şi nu i se întîmplă nimic, cu cei 1.400 de militari din Transnistria, Putin va fi încurajat să intervină şi în zona baltică. Dacă vor putea face asta fără să păţească nimic, o vor face", a insistat McCain, apreciind că argumentanţia folosită de Putin pentru anexarea regiunii ucrainene Crimeea este "bizar de similară" cu justificările fostului cancelar nazist al Germaniei Adolf Hitler.

Marţi, John McCain a criticat reacţia Administraţiei Barack Obama faţă de acţiunile Rusiei în Ucraina, avertizînd că există riscul răspîndirii crizei ucrainene în Republica Moldova şi în ţările baltice. Într-un interviu acordat MSNBC, McCain a denunţat atitudinea "ezitantă" a preşedintelui Barack Obama. "În opinia mea, preşedintele Obama nu apreciază importanţa rolului de conducere al Statelor Unite pe plan global. Nu apreciază faptul că sîntem o naţiune excepţională", a spus senatorul republican de Arizona. "Rolul de conducere nu înseamnă că americanii trebuie să lupte în toate războaiele. Înseamnă asigurarea păcii prin exercitarea puterii, ajutarea popoarelor care luptă pentru libertate", a continuat McCain, sugerînd oferirea de armament poporului ucrainean, ajutarea Ucrainei în parcursul integrării europene şi oferirea de credite prin intermediul Fondului Monetar Internaţional. "Problemele din Ucraina se răspîndesc în ţările vecine, în Republica Moldova şi în statele baltice", a atras atenţia McCain, descriind situaţia, după o vizită în regiune, ca fiind "incertă". (Mediafax)

Socialmai mult
19.11.18 - 18:14
19.11.18 - 16:07
19.11.18 - 16:06
19.11.18 - 16:04
19.11.18 - 11:01
19.11.18 - 11:00
18.11.18 - 16:49
18.11.18 - 14:49
18.11.18 - 00:56
17.11.18 - 16:30
17.11.18 - 16:28
17.11.18 - 16:21
17.11.18 - 16:20
17.11.18 - 13:09
16.11.18 - 20:12
16.11.18 - 19:04
16.11.18 - 16:05
16.11.18 - 16:04
16.11.18 - 13:40
15.11.18 - 17:34