Joe Biden il va infrunta pe Donald Trump in 2020. ”Tot ce constituie America, in pericol”

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden şi-a anunţat Joi, în mod oficial, intrarea în competiţia pentru învestitura democrată în vederea alegerilor din 2020 pentru Casa Albă. Biden, un moderat, porneşte ca favorit în sondaje în tabăra democrată, care numără deja 20 de competitori. ”Valorile fundamentale ale acestei naţiuni (...), poziţia noastră în lume (...), însăşi democraţia noastră (...), tot ceea ce constituie America se află în pericol. De aceea, astăzi, îmi anunţ candidatura pentru (funcţia de) Preşedinte al Statelor Unite”, a declarat Joe Biden, într-un mesaj video postat pe Twitter, în care i-a chemat pe alegători să-i refuze lui Donald Trump un al doilea mandat la Casa Albă.

Mesajul critică atitudinea actualului Preşedinte faţă de adepţii supremaţiei albe, menţionînd reacţia controversată a lui Donald Trump faţă de marşul ”Unite the Right” al extremiştilor de dreapta şi contra-protestele de la Charlottesville, Virginia, cînd Trump a declarat că au fost ”oameni buni de ambele părţi”. ”Ne aflăm într-o bătălie pentru sufletul acestei naţiuni”, a mai spus Biden, descriind Preşedinţia lui Trump ca ”dezgustătoare”.