JOCUL RUSIEI ESTE UNUL GLOBAL

Au trecut 27 de ani de la autolichidarea Uniunii Sovietice. Rusia, ca moștenitoare de bază a URSS a trecut printr-o perioadă turbulentă sub președinția lui Boris Elțin, stabilizîndu-se odată cu venirea lui Putin, mai întîi în calitate de premier, apoi ca președinte.

Către anul 2018 Rusia a devenit cea de a șasea economie globală, avînd un PIB de circa patru trilioane dolari. Forța economică a țării depinde în mare măsură de exportul resurselor energetice, materiei prime și armamentului. Rusia ocupă al optulea loc în lume ca rezerve de petrol, dobîndește peste zeci de milioane de barili de petrol în 24 de ore. Cu un asemenea volum, Rusia este cel mai mare producător de petrol din lume. Ea exportă circa 40% din totalul de petrol produs. În același timp, Rusia ocupă locul doi în lume la extragerea gazului natural.

Sensibilitatea economiei ruse la varierea prețurilor la resurse energetice a și determinat prioritățile politice ale Moscovei. Scăderea prețurilor în 2014 a condus la o scădere economică de 3%, însă din 2017 situația a început să se amelioreze. Iar faptul că înrăutățirea economică s-a produs la începutul conflictului dintre Rusia și Ucraina indică că acest proces a fost dirijat de SUA și UE.

Moscova a urmărit atent așa-zisele revoluții din Georgia și Ucraina, susținute direct și indirect de SUA și UE. Astfel, din 2012, liderul de la Kremlin a implementat o nouă strategie de succes, orientată spre scăderea influenței SUA pe plan internațional. Putin, prin atitudinea față de Ucraina, a dat de înțeles că nu va admite Occidentul la hotarele sale. El a fortificat infrastructura militară. Vladimir Putin a anunțat intenția de a lărgi zona de influență în Oceanul Înghețat de Nord. Tot Putin a început colaborarea politică și militară cu China. Iar intervenția hotărîtă în Siria a consolidat prezența Rusiei în Orientul apropiat. Cu siguranță, deja Rusia va avea cuvîntul decisiv asupra repartizării resurselor de petrol din regiune.

Multiplele avantaje pe care le-a obținut Rusia în ultimul timp se datorează atît lui Putin, cît și modului în care au reacționat SUA și UE. Politica externă pasivă a lui Barac Obama, urmată de politica lui Trump, care se reduce la ”America întîi de toate” a condus la o anumită izolare internațională. Pe de altă parte, s-a văzut și incapacitatea statelor UE de a formula o poziție unică față de Rusia. În plus, criza financiară din UE, care a început în 2008, problemele apărute după Brexit, i-au facilitat sarcina lui Putin. Iar dependența Germaniei de gazul rusesc nu-i va permite Berlinului să ridice vocea la Moscova, chiar dacă acest lucru este cerut de Londra sau Varșovia.

După Türkiye, Turcia