JAPONIA SE PREGĂTEŞTE SĂ FACĂ FAŢĂ TAIFUNULUI

Taifunul Wipha, al 26-lea din acest sezon în Asia, care se aşteaptă să lovească sudul şi estul Japoniei marţi şi miercuri, ar putea fi cel mai puternic din ultimii zece ani care traversează interiorul arhipelagului nipon, a avertizat Agenţia de Meteorologie de la Tokyo. Ploi torenţiale sînt aşteptate să cadă pe o arie largă, ceea ce face să crească temerile în privinţa unor noi incidente la centrala accidentată Fukushima. Wipha, potrivit Agenţiei de meteorologie nipone, ar urma să atingă miercuri dimineaţă coasta de sud-est a insulei Honshu, cea mai mare din arhipelagul japonez, după care va traversa întreaga zona estică pe parcursul zilei. Taifunul, care se afla marţi dimineaţă la aproximativ 260 km est de insula meridională Minami-Daitoshima, înaintează cu o viteză de 25 kilometri pe oră în direcţia nord. Ar urma apoi să se ramifice în partea de nord-est. Rafalele de vînt ar putea ajunge chiar pînă la 216 km/oră, spun meteorologii, care avertizează că va ploua torenţial pe arii extinse. Avertismente de vremea rea au fost lansate în mai multe prefecturi. Taifunul, care se aşteaptă să măture zona Tokyo pe parcursul zilei de miercuri, riscă să antreneze perturbări semnificative în transporturi, inclusiv anularea mai multor zboruri şi întîrzieri ale trenurilor. În acest context, creşte îngrijorarea în legătură cu posibilitatea unor noi accidente la centrala Fukushima, grav avariată după cutremurul de 9 grade urmat de devastatorul tsunami din 11 martie 2011. În urma precedentelor taifunuri şi a precipitaţiilor abundente, operatorul centralei Tokyo Electric Power (Tepco) s-a confruntat cu acumulări importante de apă la complexul atomic şi aşa plin cu apă radioactivă.

Sursa: Moldpres