JANET YELLEN, NOMINALIZATĂ OFICIAL ÎN FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL REZERVEI FEDERALE

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a oficializat, miercuri, nominalizarea lui Janet Yellen la conducerea Rezervei Federale (Fed), afirmînd că ea este "extraordinar de calificată" pentru această funcţie.

Obama a declarat că a luat în considerare "numeroşi factori" pentru a face această alegere, între care necesitatea "unei politici monetare sănătoase pentru a controla inflaţia şi pentru a crea locuri de muncă". "Am găsit aceste calităţi la Janet Yellen", care va deveni, în cazul în care candidatura sa va fi confirmată de Senat, prima femeie ce va deţine preşedinţia Rezervei Federale, a asigurat el. "Ea şi-a demonstrat calităţile de lider şi este dură", a declarat el. "Ea este extraordinar de calificată pentru acest rol", a declarat preşedintele, remarcînd că Yellen a "tras semnalul de alarmă de timpuriu cu privire la bula imobiliară şi excesele sectorului privat", o referire la criza din 2008 din care Statele Unite încă nu şi-au revenit complet. La rîndul său, Yellen s-a declarat "onorată" că a fost aleasă şi a afirmat că trebuie "consolidată creşterea economică". "Ultimii şase ani au fost tumultuoşi pentru economie şi dificili pentru mulţi americani", a remarcat Yellen, făcînd aluzie la perioada care s-a scurs de la începutul recesiunii din 2007-2009. "Dacă sîntem cu toţii de acord atunci cînd spunem că trebuie să facem mai multe pentru a consolida creşterea economică (...) am făcut progrese", a adăugat ea. Obama, care a cerut Senatului, în cadrul căruia adversarii săi republicani deţin o minoritate de blocaj, să aprobe "cît mai repede" nominalizarea lui Yellen, i-a adus un omagiu şi actualului titular al acestui post, Ben Bernanke. Acesta din urmă a constituit "o forţă de stabilitate nu numai pentru ţara noastră, ci pentru lumea întreagă", a asigurat preşedintele, mulţumindu-i "pentru activitatea sa extraordinară". Alegerea lui Yellen era aşteptată după ce fostul consilier al lui Obama, Lawrence Summers, a renunţat să mai candideze pentru acest post avînd în vedere opoziţia previzibilă din Congres. În cazul în care Senatul o confirmă în funcţie, Janet Yellen, în vîrstă de 67 de ani, va fi prima democrată la conducerea băncii centrale după plecarea lui Paul Volcker în 1987, şi prima femeie care conduce această instituţie.

Sursă: Mediafax.ro